THE PLACE sau viața ca o alegorie

Vă spuneam că îmi place fără rezerve Paolo Genovese încă de la Perfetti Sconosciuti, acea bijuterie – doar în aparenţă simplă - care se dezvăluia treptat drept densă, dramatică, inovativă, bulversantă şi dureroasă până la ţipăt, pentru că ne punea față în faţă cu vieţile noastre: cea publică, cea privată şi cea secretă.

Şi iată că acest The Place aduce parcă o creştere în substanţă cinematografică şi dezvoltă într-un minimalism controlat o problematică majoră, aruncând în spaţiul înţelegerii, acceptării şi preceptelor morale, sumedenie de poveşti de viaţă.
Supranaturalul este şi el inserat, iar despre personajul central care sforărește totul, nu ajungem să ştim mai nimic, localul în care îşi „desfăşura activitatea” – poziţionat pe colţ, la o reascruce- fiind deopotrivă plin de înţelesuri ascunse.

Filmul pare un mare puzzle în care spre final începe să se coaguleze o oarecare imagine - care însă îşi păstrează vagul - şi ne propune câteva exemple de ce ar fi în stare oamenii să facă pentru a obţine ceea ce vor. Peste toate acţiunile şi deciziile acestora tronează liberul arbitru- alegerea fiind exclusiv a lor, cel ce propune regulile jocului – ce pare mai degrabă psiholog, psihanalist sau chiar scriitor- documentând doar sentimentele si trăirile aferente - şi părând să aibă nu doar un algoritm de lucru, ci şi soluţiile punctuale ale dezideratelor „clienţilor”, supuse totuși hazardului!

Nu ni se spune cum anume a apărut el în viaţa acelor oameni, şi – până la urmă – nu ne e foarte clar nici cum dispare. Dar pentru ce face între aceste două momente, ar putea fi un personaj-catalizator pt acţiunile celorlalte personaje, sau un demon are le îndeamnă să păcătuiască. Asta dacă nu am lua în calcul felul în care se finalizează poveştile sau modul în care ajung să interacţioneze oamenii prezentați.

De la determinism la psihanaliza jungiana, de la precepte morale la psihoterapie, de la exercitarea liberului arbitru la fricile cae îl blochează- filmul jonglează într-un mod excepţional cu toate, adăugând alte şi alte înţelesuri, dându-ne din ce în ce mai multe probleme de rezolvat, de gândit, de acceptat.

Până la urmă toate personajele vor trebui să demonstreze „cât” şi „ce” sunt capabile să facă „din” şi „pentru” iubire (chiar dacă este egotica, co-dependenţă sau bolnavă) rezoluţia finală nefiind în nici un caz una salvatoare- dar nici una care nu acordă şanse! În stilul lui – care e deja un trade mark - Paolo Genovese imaginează un final deschis, care ne dă fiecăruia ocazia să îl creăm în minţile noastre- livrându-ne doar o sugestie, iar The Place este dincolo de un simplu bar- un spaţiu în care viaţa capătă şi alte dimensiuni şi în care poveştile se transformă în alegorii sau parabole ce dezleagă într-un mod previzibil, neaşteptat sau surprinzător nodurile din existențele personajelor.

Morala absolută a filmului lui Genovese este că totul depinde de alegerile pe care le facem, aşa că e de văzut şi revăzut cu atenție- ca pe o poveste cu tâlc spusă frust, fără cosmetizare, ce ne livrează înţelepciunea proverbială: ai grijă ce îţi doreşti, că s-ar putea să primeşti!

Michaela Platon