Cinci hale uriașe adăpostesc Tîrgul de carte de la Leipzig. Tîrgul e la marginea orașului, la capătul mai multor linii de tramvai și de autobuz care te lasă aproape de intrare. Clădirile, oțel și sticlă incasabilă,  sînt legate de lungi coridoare acoperite, încît la intrare, dacă n-ai mai fost acolo, ți se cam strînge inima că o să te rătăcești. Exclus, dacă știi germana și engleza scrise.

 Am ajuns la Leipzig cu o zi înainte de începerea tîrgului. Tramvaiele nu prea aveau mușterii. Nici autobuzele. În ziua următoare însă, pe la unșpe dimineața, erau pline. M-a încercat bănuiala că o parte dintre pasageri aveau aceeași țintă ca și mine. Ce „o parte”, aproape toți cei care ne tescuiam în tramvai. Ca să n-o mai lungesc, nu numai din tramvaie și autobuze ieșeau șuvoaie de oameni, dar și din trenurile care treceau prin gara de la marginea orașului. Mai ales tineri. Puberi și adolescenți, unii în ținută de carnaval, alții în haine de toată ziua. Un bilet de intrare costa destul de mult. Copiii și adolescenții îmbrăcați de carnaval erau primiți pe gratis.

 O fată de vreo 16 ani își desenase cu carioca neagră pe mâini și pe picioare un soi de pînză de păianjen barocă. Tipele de la intrare în uniformă au verificat-o conștiincios dacă n-a venit cu cine știe ce ustensile teroriste la ea, în timp ce-i elogiau creativitatea, într-un amestec de rigoare și umor care o făcea să se simtă importantă.N-am numărat prin cîte porți se putea întra în tîrg. Erau suficiente încît să nu ți se urască așteptînd să-ți vină rîndul.

 Înăuntru Babilonul! Toate limbile scrise ale pămîntului, cu standuri mai mici sau mai mari, după buget, în afară de multele standuri ale editorilor din Germania. Ca autor nu te simți prea bine acolo, dacă nu ești o celebritate recunoscută și de nemți. Un edec al tîgurilor de carte din Germania m-a asigurat că la Frankfurt, marele tîrg internațional de carte al nemților, și unul dintre cele mai tari din lume, babilonia era mult mai spectaculoasă și că acolo aveai mai multe șanse decît la Leipzig să te întîlnești cu scriitorii cei mai cunoscuți ai lumii, deși nici de aici nu te-ai întoarce cu tolba goală dacă ai  veni la vînătoare de celebrități.

O nemțoaică mai trecută, cam de vîrsta mea, cititoare de „Le Monde Diplomatique” ediția germană, revista stîngii franceze bășcate, îmi spune indignată, în stația de tramvai, că toți copiii și adolescenții care vin la tîrg sînt aduși cu școala, ca să sporească numărul de vizitatori. „Și ce e rău în asta?” o întreb. Pentru ei, nimic, dar de ce sînt numărați și ei ca plătitorii de bilete?! Capitalismul folosește, adică, aceleași metode ca regimul comunist pe care-l detestă și pe care l-a înfrînt?  Totuși orgoliul ei local e mai tare decît obiecțiile sale de stînga. Speră că, chiar și așa,Tîrgul de la Lepzig, fost oraș muncitoresc fruntaș al RDG-ului, va lua fața Tîrgului de la Frankfurt, din fostul RFG.

În tîrg, cîțiva adolescenți  pe care-i trag de limbă, îmi spun că patria lor nu mai înseamnă Trabantul părinților, chiar dacă la Leipzig e mai greu să-ți cumperi un BMW sau un Mercedes. În București mai vezi Trabanturi în curculație. In fostul oraș muncitoresc Leipzig, n-am văzut nici unul.

Cristian Teodorescu