Treapta a noua- un spectacol despre iubire, vină și iertare- de Michaela Platon

Dacă vreţi să râdeţi şi să vă întristaţi, să vă puneţi întrebări şi să fiţi descumpăniţi, să vă adunaţi înţelesurile şi trăirile şi să ajungeţi la emoţii autentice- mergeţi la Treapta a noua, noul spectacol de la Bulandra.
Textul lui Tom Ziegler adaptat şi pus în scenă de Anca Maria Colteanu are şi forţa frustă a caracterelor ce luptă cu viaţa, dar şi subtilităţile unui spectacol gândit cu o atenţie minuţioasă a detaliului - în care evoluează patru actriţe dăruite ce livrează fiecare un personaj  ce are un background dramatic.

De la mama alcoolică ce îşi neglijează sarcina şi îi anulează copilului abia născut şansele la viaţă, la mama alcoolică ce devine copil în relaţia cu fiica ei- răsturnând paradigma şi marcând existenţa Melissei - alt personaj cu probleme ce completează alături de abandonata/puşcăriaşa Tracy qvartetul acesta de caractere tarate.

Deşi pare că acţiunea vine în momente de echilibru şi vindecare ale personajelor, trecutul iese la iveală şi dinamitează relațiile aflate într-o dinamică interesantă, în care vina este elementul central.

Intensă, cu un touch de umor de limbaj sau de situație- piesa se revendică direct din viaţa plină de astfel de drame existenţiale, aducând în prim plan povești atât de reale, încât nu cred că există matur care să nu fi trăit, aflat, citit ceva asemănător, aşa că subiectul rezonează direct în spectatorul care devine astfel părtaş la acţiune.

Şi neîndoielnic cele patru actriţe, Manuela Ciucur, Catinca Maria Nistor, Adela Bengescu şi Oana Ştefănescu au o chimie intensă şi sunt veridice în rolurile pe care le livrează cu talent, cu forţa, cu farmec şi cu aplomb.
Manuela Ciucur este uimitoare cu un recital actoriesc de ţinută, Oana Ştefănescu este echilibrată şi naturală,  Catinca Nistor este convingătoare cu fragilitatea casantă a fetiţei pe care mama a „părăsit-o”, iar Adela Bengescu face în Tracy un personaj diliu, adolescenta care în ciuda trecutului dureros, mai crede încă în iubire si iertare.

Cu o scenografie inspirată, ce exploatează aproape minimalist scena lăsând spaţiul să respire – Octavian Neculai oferă cadrul cinetic perfect pentru piesa ce punctează superlativ şi muzical, datorită lui Ovidiu Savu Ioniță- într-un tot unitar menit să concure la acest spectacol frumos, pe care vi-l recomand cu căldură!

Căci până la urmă totul este despre iubire şi forţa ei, despre iertare şi catharsisul pe care îl aduce unor suflete chinuite şi despre relaţii contorsionate cărora li se acordă şanse!