Woman in Gold , cruciada împotriva birocraţiei, sistemului şi politicianismului într-o poveste adevărată– de Michaela Platon
19 Iulie 2020, 21:12
Am spus de câte ori am avut ocazia că frumuseţea este mult mai mult decât
ceea ce vezi, iar pentru mine Hellen Mirren este şi va rămâne un model. Şi nici
măcar nu ştii de unde vine farmecul ei
subtil care te subjuga
definitiv! Poate dintr-o nobleţe înnăscută, din talentul infinit care o face să
strălucească în orice rol, din abilitatea rară de a te conduce în interioarul
emoţiilor sau poate e acel “Je ne sais quoi” care, deşi este de nedefinit, cuprinde totul!
Aşa că trebuie să spun că eram aproape sigură că filmul o să mă impresioneze acut,
aşa cum se întâmplă ori de câte ori subiectul are de-a face cu injustiţia,
crimele odioase pe care le-a îndurat omenirea, regimurile demente care au ucis,
înjosit, prădat şi mutilat!
Woman în Gold porneşte de la o poveste reală, cruciada Mariei Altmann de a
recupera moştenirea familiei - celebrul portret al mătuşii ei realizat de Gustav Klimt, pe care împreună
cu alte lucrări ale artistului şi le însuşiseră abuziv naziştii.
Filmul are o cadenţă emoţională aparte, realațiile dintre personaje evoluând într-o dinamică cel puţin captivantă, povestea devenind o adevărată cruciadă împotriva birocraţiei, sistemului şi politicianismului, pentru recuperarea unei identităţi culturale, naţionale şi personale, iar regizorul Simon Curtis ține în mână scenariul cu fermitate, dirijând totul cu acurateţe. Filmul ţese prin flash-back atmosfera de poveste a Vienei antebelice şi o mixează cu perioada invaziei naziste, într-un carusel al trăirilor personajului central care –in interpretarea Hellenei Mirren- este antologic.
Acţiunea peliculei este într-un crescendo temperat, dar care te captivează
fără scăpare şi te conduce- ca într-un policier- către deznodământ, unul în
care nu credeam dată fiind diferenţa de
calibru a părţilor beligerante: pe de o
parte o doamnă în vârstă, evreică refugiată în State şi un avocat începător dar
tenace- de cealaltă parte statul austriac pentru care portretul Adelei Bloch
Bauer devenise Femeia în aur, un simbol naţional , în acelaşi mod în care Mona
Lisa este pentru Franţa şi francezi.
Alături de Hellen Mirren, personajul tânărului avocat jucat de Ryan
Reinolds păleşte putin- deşi reuşeşte până în final să îi dea în mod elegant
replica, cealaltă prezenta notabilă fiind însă Tatiana Maslany
care dă viaţa Mariei tinere cu o naturaleţe şi o intensitate care o detaşează
din pluton. Un rol bun , în ciuda faptului că e redus ca intindere - face şi Daniel Bruhl,
spaniolul deosebit de interesant pe care l-am văzut şi în A Most Wanted Man,
Rush sau Inglorious Basterds. Cât despre Charles Dance- aceasta prezenta regală
copleşitoare de fiecare dată - nu mai am de adăugat decât că am fost încântată să îl văd în Child 44 şi în regele Charles al II-lea din
Michiel de Ruyter –
două roluri ce parcă i-au fost destinate. O mai vedem şi pe Elisabeth McGovern,
tulburătoarea Deborah Gelly din Once Upon
a Time în America din 1984 al lui Sergio Leone - aici înghesuind imensul ei
talent într-un personaj abia vizibil.
Oricum, nu se întâmplă de multe ori
că după 109 minute să resimţi un gol
atunci când începe să curgă genericul de final, semn că filmul te-a emoţionat,
te-a captivat şi ţi-ai fi dorit să nu se termine!
Aşa că nu pot decât să vă sfătuiesc să il cautati pe Netflix ca să aveți parte de o vizionare impresionantă!
