Idei in nocturna- Pagini de Istorie Misiunea “ Misiunii Militare Franceze” in Romania

Marti 4 octombrie 2016, ora 21.10

Redactor Dan Manolache.

Misiunea “ Misiunii Militare Franceze” in Romania. Un secol de la sosirea generalului Henri Matias Berthelot la Bucuresti. Invitat prof.univ. dr. Petre Otu, preşedintele Comisiei Române de Istorie Militară.

Prin testamentul semnat la Paris la pe 29 ianuarie 1931, generalul francez   Henri Matias Berthelot, in calitatea sa de “cetatean roman” lasa Academiei Romane toate bunurile mobile si imobile pe care le poseda in Romania in virtutea Legii nr. 22 din 28 octombrie 1922, “ voind pe de o parte sa multumesc Natiunii Romane pentru toate marturiile de multumire si afectiune cu care m- a coplesit si, pe de alta parte, sa intretin astfel bunele relatii si legaturile intelectuale intre Romania si Franta”.

Vom vorbi in emisiunea noastra despre aceasta personalitate dar si despre acest personaj, care are un loc special in istoria noastra dar, mai cu seama despre contributia pe care misiunea militara pe care a condus-o, sosita in tara la 3/16 octombrie 1916, a avut-o la renastera armatei romane in primavara si vara anului 1917.

Vom vorbi insa si despre situatia militara, politica si sociala pe care generalul francez a gasit-o in prima toamna de razboi pentru Romania. Iata o scurta sinteza:

La sudul Dunarii, lipsa unei perfecte colaborări franco-britanice în comandamentul frontului de la Salonic dar şi în stabilirea obiectivelor militare, contestarea generalului Sarrail, care în opinia  mediilor politice dar şi militare de la Paris nu avea calităţile cerute de postul ocupat, de asemenea folosirea rezervelor pentru oprirea ofensivei bulgare au pus forţele franco-engleze în imposibilitatea de a declanşa ofensiva programată. Acţiunile întreprinse s-au mărginit la cele de respingere a diviziilor bulgare pe aliniamentele de pe care declanşaseră ofensiva, fără a influenţa capacitatea de luptă a armatei bulgare ce acţiona împotriva României.

În aceste condiţii, Puterile Centrale au avut posibilitatea să concentreze pe frontul românesc, până la sfârşitul anului 1916, un număr important de mari unităţi (24 divizii de infanterie, 6 brigăzi de munte, 11 divizii şi o brigadă de cavalerie), precum şi o puternică artilerie grea. Între aceste forţe se numărau nu mai puţin de 17 divizii germane de infanterie.

Cât priveşte armata rusă, ea nu îşi va începe înaintarea în nord şi nici nu va sprijini cu efectivele promise acţiunile româneşti mai ales în Dobrogea. Se adaugă faptul că aliaţii nu vor reuşi nici măcar să asigure aprovizionarea zilnică a armatei române cu 300 tone de muniţii şi material de luptă, o altă obligaţie prevăzută în menţionata convenţie.

La aceste deficienţe în colaborarea cu aliaţii se adaugă cele proprii: o armată slab înarmată mai ales cu armament modern, fără artilerie grea, soldaţi desigur neexperimentaţi şi un corp ofiţeresc extrem de redus pentru efectivele trimise în luptă.

Astfel, angajarea în luptă a armatei române pe două fronturi însumând aproape 1.500.km - faţă de cei 1.100 km cât măsura lungimea frontului rus ce pornea de la Marea Baltică şi se oprea la Dorna - se realiza sub auspicii nefavorabile.

Primele atacuri pe frontul transilvan au însemnat tot atâtea succese. Obiectivele fixate au fost rând pe rând atinse, aşa încât în scurt timp trupele româneşti s-au aflat în apropierea Sibiului.

Ofensiva bulgară în sud, pierderea unor mari bătălii la Turtucaia, au făcut ca în cea de-a 12-a zi de la mobilizare, centrul de greutate al acţiunilor româneşti să fie mutat la graniţa bulgară, importante forţe fiind retrase din Transilvania pentru a executa o ofensivă în sud, aşa-numita operaţiune de la Flămânda.

Manevrele proiectate pe frontul bulgar au fost însă oprite, atunci când prima divizie românească trecuse Dunărea, de contra-atacul forţelor germane şi       austro-ungare din Transilvania, care copleşise aripa dreaptă a Armatei I române în bătălia de la Sibiu. Analizând cauzele producerii dezastrului de la Turtucaia ajungem la concluzii posibil a fi extinse pe tot ansamblul armatei române. Într-o enumerare a lor am putea începe cu nivelul scăzut de dezvoltare economică a ţării, care nu a permis dotarea armatei cu un echipament adecvat. Pe acest fond se adaugă însă cauze de ordin strict militar, sintetizate astfel de generalul Alexandru Averescu: „unităţi improvizate; încadrare slabă; ofiţeri de rezervă improvizaţi”. Desigur nu trebuie neglijate nici erorile tactice care au dus la transferări repetate ale unor mari unităţi de pe un front pe celălalt, ceea ce a scăzut considerabil capacitatea ofensivă şi moralul trupelor.

Atacată în Transilvania de puternice forţe comandate de generalul Falkenhayn iar în sud de cele aflate sub conducerea felmareşalului Mackensen, armata română este silită să se retragă după ce poartă grele lupte în defileele Carpaţilor, pe Jiu sau în marea bătălie pentru Bucureşti.

La sfârşitul anului 1916 frontul se stabilizează. După 4 luni şi jumătate de lupte grele, însemnând pierderea a cca 250.000 de ofiţeri şi soldaţi, România se găsea redusă doar la teritoriul Moldovei, 2/3 din teritoriul ţării rămânând sub ocupaţie inamică.

Putem aprecia că în această primă fază a războiului României i-a lipsit şi sprijinul rusesc: „faceţi-i [pe români] să înţeleagă că România nu se apară pe Carpaţi ci pe Siret” au fost cuvintele generalului Alexeev, şeful Stavka, adresate în toamna lui 1916 generalului Berthelot.

Tezaurul fusese evacuat, multi deputati si senatori se aflu la Odesa, se faceau planuri pentru ca Regele, Guvernul si Armata sa paraseasca teritoriul national. Putini credeau atunci ca Romania si-ar mai putea reveni. Intre cei putini, si generalul Berthelot.

Asadar in aceasta seara o noua emisiune din seria celor pe care le dedicam participarii Romaniei la Primul Razboi Mondial, o serie pe care avem intentia sa o  incheiem la 1 Decembrie 1918, cand vom sarbatori centenarul Marii Uniri.