DOCUMENTAR: 155 de ani de la asasinarea lui Barbu Catargiu, primul prim-ministru al României

Barbu Catargiu, remarcabil om politic conservator, prim-ministru al primului guvern unitar al României, s-a născut la 26 octombrie 1807, în București, fiind fiul marelui vornic Ștefan Catargiu și al Tiței (Stanca) Văcărescu, fiica banului Barbu Văcărescu.

După ce a fost înscris și a urmat, de la vârsta de 12 ani, Școala grecească de la Măgureanu, Barbu Catargiu a trăit între anii 1825-1834 mai mult în străinătate, mai ales în Franța, unde a făcut, la Paris, studii universitare de litere, drept, istorie, filosofie și economie politică, conform volumului ''Cazul Barbu Catargiu. O crimă politică perfectă'', volum editat de Stelian Neagoe (Editura Scripta, București, 1992).

Revenit în țară în anul 1834, se face remarcat în cercurile Societății Filarmonice din București, alături de Ion Câmpineanu, I. Heliade Rădulescu ș.a. Este ales apoi membru în Obșteasca Adunare, unde rostește discursul său de debut în sesiunea din anul 1842. În 1843 este numit, de domnul Țării Românești Gheorghe Bibescu, director la Departamentul Dreptății (Justiției).

Pe perioada revoluției de la 1848 nu s-a implicat în evenimente, preferând să efectueze o călătorie în Austria, Franța și Anglia. După revenirea în țară, este reconfirmat, la 12 octombrie 1848, de către caimacamul Constantin Cantacuzino, în funcția de director la Departamentul Dreptății , ''cinstea și a domniei sale capacitate cerându-l în lucrările cele mai serioase ale statului''.

În decembrie 1848, Barbu Catargiu a fost numit și suplinitor la Sfatul Vistieriei, iar în decembrie 1849 este înaintat la rangul de vornic de poliție. A fost numit apoi judecător la Înalta Curte, de unde a demisionat la 7 ianuarie 1856. Urcă, între timp, alte trepte ierarhice, până la cea de logofăt, iar la 18 octombrie 1858 devine titular al portofoliului Finanțelor.

La finele anului 1858 este ales membru al Adunării Elective care urma să desemneze noul domnitor și a manifestat cu convingere pentru alegerea lui Alexandru Ioan Cuza și pe tronul Țării Românești.

În perioada 25 ianuarie—26 martie 1859 deține portofoliul Finanțelor în Consiliul de Miniștri condus de I.A. Filipescu, iar pentru scurt timp, între 30 aprilie—12 mai 1861 a fost președinte al Consiliului de Miniștri de la București și ministru de Interne. A fost, de asemenea, membru marcant al Comisiei Centrale de la Focșani (1859-1862), a cărei menire era să elaboreze, după Unirea Principatelor, elaborarea legilor comune, și, de asemenea, a condus dezbaterile Adunării Deputaților, în calitate de vice-președinte ales al acesteia.

La 22 ianuarie 1862 s-a format primul guvern unitar al României, care a fost încredințat conservatorilor. ''Primul Guvern al României, instituit de Cuza Vodă la 22 ianuarie 1862, l-a avut în frunte pe Barbu Catargiu...și aceasta spune totul asupra prestigiului, capitalului politic și moral cu care era învestit ilustrul bărbat de stat'', scrie istoricul Stelian Neagoe în volumul amintit. Primul-ministru Barbu Catargiu a deținut, totodată, portofoliul Internelor, precum și, după caz, interimatele Finanțelor și Lucrărilor Publice. La 24 ianuarie 1862 a a avut loc deschiderea, la București, a Adunării, primul parlament unic al României.

Barbu Catargiu era un om de stat înzestrat cu un mare talent oratoric, ''situat cu deplină îndreptățire printre corifeii elocinței românești din toate timpurile'' (''Cazul Barbu Catargiu. O crimă politică perfectă'', București, 1992). A ținut zeci de discursuri, pe probleme politice, sociale, economice.

Cu prilejul dezbaterilor legate de problema agrară, Barbu Catargiu s-a opus cu putere emancipării clăcașilor și împroprietăririi acestora cu pământ de la marii moșieri, fiind ca atare un adversar al soluției propuse de Mihail Kogălniceanu.

În luna mai 1862, guvernul condus de Barbu Catargiu a depus la Adunare un proiect de lege rurală, anume cel care fusese elaborat în 1860 de Comisia centrală de la Focșani, și care lăsa, practic, neatinse marile proprietăți funciare. Acest proiect propunea doar desființarea obligațiilor de clacă și vânzarea sau închirierea unor loturi pe moșiile statului sau ale instituțiilor publice.

La 25 mai 1862 Mihail Kogălniceanu a rostit celebrul său discurs despre ''Îmbunătățirea soartei țăranilor'', în care se pronunță pentru împroprietărire și abolirea clăcii, dar propunerea sa nu este luată în considerare, fiind respinsă de Adunare. Aceasta din urmă a venit cu un contraproiect care prevedea împroprietărirea cu loturile avute în folosință.

În ziua de 8/20 iunie 1862, la încheierea unei ședințe extrem de tumultuoase a Adunării Deputaților, ultimele cuvinte au fost rostite chiar de Barbu Catargiu: ''Pacea, domnilor, pacea și odihna sunt scăparea țării, și voi prefera moartea mai înainte de a călca sau a lăsa să se calce vreuna din instituțiile țării''. De la ședință, prim-ministrul Barbu Catargiu a plecat cu o trăsură în care se afla și prefectul poliției, Nicolae Bibescu, îndreptându-se spre casă. Când trăsura a trecut pe sub clopotnița de la Dealul Mitropoliei, Barbu Catargiu a fost împușcat mortal de către o persoană rămasă până astăzi necunoscută.

După două decenii de la asasinat, profesorul Anghel Demetriescu a strâns într-un volum toate discursurile parlamentare rostite de Barbu Catargiu în perioada 1859-1862, tipărindu-le în volumul ''Discursuri parlamentare'' (București, 1886).

AGERPRES/