Ascultă Radio România Cultural Live

DOCUMENTAR: Colindul din Ajunul Crăciunului

24 Decembrie 2020, 06:00

Dintre obiceiurile românești, cel care a ajuns aproape să se identifice cu sărbătoarea Crăciunului este colindul. În Ajunul Crăciunului, cete de colindători merg la casele oamenilor cântând ''Bună dimineața la Moș Ajun''. Dacă gazda le deschide, copiii primesc nuci, covrigi, colaci, mere sau bani.

În zilele noastre colindul copiilor s-a degradat ca semnificație, invadând orașele, mijloacele de transport în comun, unde a căpătat aspect de cerșetorie. În zonele rurale, colindul copiilor păstrează încă frumusețea și emoția de altădată, cetele de colindători mergând pe ulițe și cântând ''Noi umblăm să colindăm''. În unele zone ale țării se păstrează tradiția ca tinerii care colindă să fie îmbrăcați în costume populare.

Colindele sunt religioase și laice. Cele religioase sunt colindele Domnului (''În drum spre Vicleim'', ''Nașterea Domnului'', ''Vestirea Păstorilor'', ''Închinarea Păstorilor", ''Pornirea Magilor după stea'', ''Închinarea Magilor'') și colindele Sfinților (''Colindul Crăciunului'', Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion).

În general, capitolul teologiei creștine, cu puternice influențe de factură populară, este preferința celor mici, mai ales în cântecele de stea, precum ''Steaua sus răsare'', ''În orașul Vifleem'', sau ''Trei crai de la Răsărit''.

Colindele laice (sau lumești) sunt adaptate de colindători la situația celor în fața cărora le cântă, adresându-se unor membri ai familie sau ai comunității: colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, colindul omului bogat și milostiv, colind de preot, de cioban, de vânător, de pescar, de marinar, colind de viteaz, de familie, de însurățel, etc.

Alt obicei cunoscut este Vicleimul, o formă de teatru popular care semnifică nașterea lui Iisus. Inspirat din literatura bisericească, Vicleimul păstrează detalii din colindatul cu măști. Altă formă de teatru popular sunt Irozii, în care personajele centrale sunt împăratul Irod, pruncul Iisus, magii.

Umblatul cu capra este un obicei ce ține, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Numele acestui obicei variază de la o regiune la alta — cerb în Hunedoara, capra sau țurcă în Moldova și Ardeal, boriță în Transilvania. În Muntenia și Oltenia capra e denumită brezaia.

Primul colind, care se cântă la fiecare casă, în Ajunul Crăciunului, este colindul de ușă sau de fereastră. Prin acest colind se invocă trezirea rituală a gazdelor, pentru a-i întâmpina pe colindătorii ce le aduc vestea nașterii lui Hristos și pentru a se pregăti să celebreze marea sărbătoare a Nașterii Domnului: ''Sculați, sculați, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculați, voi, români plugari/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători/ Și v-aduc un Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău/ Un Dumnezeu nou născut''. Refrenul ''Florile dalbe'', des întâlnit în poezia colindelor, are astăzi numai o valoare simbolică. Se presupune, însă, că la origine el era o formulă magică, rostită concomitent cu atingerea persoanei colindate cu o ramură înflorită de măr.
Citarea ramurii de măr în colinde, la fel ca și folosirea ei rituală, avea rostul de a transmite omului calități atribuite plantei: energie și vigoare și este întrucâtva înrudit cu obiceiul sorcovitului de Anul Nou.

După ce colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă. Primul colind pe care îl rostesc aici este colindul de masă, cântat în fața mesei de Crăciun încărcată cu colaci, nuci, mere și alte produse tradiționale. Sensul acestui colind este de a trece belșugul, sugerat prin bogăția și varietatea produselor alimentare așezate pe masă, dintr-un an în altul. Urmează colindul ''cel mare'', adresat gazdei. Ceata colindă apoi, pe rând, pe toți membrii familiei.

Primul dar oferit colindătorilor este colacul, semn al belșugului. Cel care conduce grupul de colindători mulțumește gazdei pentru daruri.

În Transilvania, în dimineața de Ajun copiii, în grupuri de opt, nouă, se adună într-un capăt de sat și pornesc în alai. Alt grup pornește din celălalt capăt al satului. Când începe colindul, mai întâi sunt primiți în casă băieții, apoi fetele, căci se consideră că este bine să intre în casă întâi parte bărbătească. Gospodarii îi cheamă în curte și le aruncă un coș cu mere. Femeile aruncă un fel de colăcei numiți colindreți și fructe (mere). La vărsarea fructelor copiii se întrec să le adune. Numele obiceiului diferă chiar în cadrul aceluiași județ (''Codrea'' la Pianul de Jos, ''Bună dimineața la Moș Ajun'', la Pianul de Sus, județul Alba).

Feciorii colindă după copii. Ei se organizează în ceată, cu două, trei săptămâni înainte. O singură ceată pe sat. Își aleg gazda, unde se adună înainte de sărbători să mai învețe colinde. În frunte merge vătaful mare, mai isteț și dintr-o familie înstărită, ales doar pentru sărbătorile de iarnă. Vătaful mare ține evidența câștigurilor și conduce întreaga ceată. Vătaful mic îl înlocuiește pe vătaful mare la diferite servicii, ca tocmirea muzicii.

Primul colind se cântă acasă la preot să dezlege postul. Apoi urmează celelalte gospodării din sat. Când ajung în fața unei case, colindătorii cântă la fereastră, după care gazda îi poftește în casă. Șeful colindătorilor întreabă dacă sunt primiți Feciorii de Crăciun. După ce cântă trei, patru colinde la ușă, cântau: ''Primește-ne gazdă-n casă/Și pune colac pe masă/Lângă colac și cârnați/Și-o litră de vinars''. Dacă până la terminarea colindului gazda nu deschide ușa, înseamnă că nu te primește. Atunci strigă colindătorii: ''Bureți pe pereți''.

A doua zi de Crăciun, începe jocul la casa gazdei. Chemătorii sunt împodobiți cu năframe și panglici tricolore și merg la casele fetelor și feciorilor să-i cheme la horă. A treia zi, feciorii vin cu muzica la biserică, unde se adună toți tinerii la joc. În a patra zi se ''îngroapă'' Crăciunul și sunt chemate iarăși fetele la joc.

Sursa: AGERPRES

Tradiții și obiceiuri de Dragobete, sărbătoarea iubirii la români
Istorie-filozofie-psihologie 24 Februarie 2026, 11:05

Tradiții și obiceiuri de Dragobete, sărbătoarea iubirii la români

  An de an, la 24 februarie, românii celebrează Dragobetele, un personaj preluat de la vechii daci şi transformat...

Tradiții și obiceiuri de Dragobete, sărbătoarea iubirii la români
Expoziția „Episcopul Nicolae Popoviciu al Oradiei. Un luptător al credinței creștine împotriva comunismului”
Istorie-filozofie-psihologie 11 Februarie 2026, 11:04

Expoziția „Episcopul Nicolae Popoviciu al Oradiei. Un luptător al credinței creștine împotriva comunismului”

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex, în parteneriat cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor...

Expoziția „Episcopul Nicolae Popoviciu al Oradiei. Un luptător al credinței creștine împotriva comunismului”
Expoziția de la Mița Biciclista-Stabiliment Creativ se prelungește. Va putea fi vizitată până la 1 martie
Istorie-filozofie-psihologie 26 Ianuarie 2026, 00:50

Expoziția de la Mița Biciclista-Stabiliment Creativ se prelungește. Va putea fi vizitată până la 1 martie

Expoziția „ Întâlniri. Sau cum se naște o lume nouă ”, de la Mița Biciclista , se prelungește cu o...

Expoziția de la Mița Biciclista-Stabiliment Creativ se prelungește. Va putea fi vizitată până la 1 martie
Cazinoul din Constanța și Art Safari prezintă expoziția „EA: Regina și Marea”
Istorie-filozofie-psihologie 16 Ianuarie 2026, 19:35

Cazinoul din Constanța și Art Safari prezintă expoziția „EA: Regina și Marea”

Expoziția EA: Regina și Marea va aduce în fața publicului iubitor de artă și istorie un concept expozițional unic, care...

Cazinoul din Constanța și Art Safari prezintă expoziția „EA: Regina și Marea”
Muzeul Național Cotroceni – deschis pentru public pe 24 ianuarie
Istorie-filozofie-psihologie 16 Ianuarie 2026, 16:48

Muzeul Național Cotroceni – deschis pentru public pe 24 ianuarie

Cu prilejul aniversării a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române , înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan...

Muzeul Național Cotroceni – deschis pentru public pe 24 ianuarie
De ce avem brazi de Crăciun? Istoria surprinzătoare a unei tradiții răspândite în întreaga lume
Istorie-filozofie-psihologie 19 Decembrie 2025, 14:34

De ce avem brazi de Crăciun? Istoria surprinzătoare a unei tradiții răspândite în întreaga lume

  Bradul de Crăciun, astăzi un element aproape indispensabil al sărbătorilor de iarnă, are o istorie mult mai veche și...

De ce avem brazi de Crăciun? Istoria surprinzătoare a unei tradiții răspândite în întreaga lume
Ziua Minorităților Naționale: artă, spectacole și tradiții la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
Istorie-filozofie-psihologie 16 Decembrie 2025, 18:34

Ziua Minorităților Naționale: artă, spectacole și tradiții la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României în colaborare...

Ziua Minorităților Naționale: artă, spectacole și tradiții la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
Lansare și dezbatere „Mustățile feldmareșalului Mackensen – antiroman” de Stelian Tănase
Istorie-filozofie-psihologie 02 Decembrie 2025, 11:14

Lansare și dezbatere „Mustățile feldmareșalului Mackensen – antiroman” de Stelian Tănase

Sâmbătă, 6 decembrie, ora 17:00, la Standul Corint de la Gaudeamus

Lansare și dezbatere „Mustățile feldmareșalului Mackensen – antiroman” de Stelian Tănase
Ascultă live

Ascultă live

09:00 - 11:00
Orașul vorbește
Ascultă live Radio România Cultural
10:00 - 10:10
Radiojurnal
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
10:00 - 10:15
Radiojurnal
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
10:00 - 11:00
VREM SĂ ȘTII
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
10:00 - 11:00
De zece ori Romania
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
10:00 - 11:00
DE 10X ROMÂNIA - multiplex Radio România Regional
Ascultă live Radio România Tg Mureș
10:00 - 11:00
De zece ori România
Ascultă live Radio România Timișoara FM
09:03 - 11:00
Din suflet pentru tine
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri