Idei în nocturnă. Pagini de Istorie - Carol al II-lea, sfârșitul unei domnii controversate. Invitat, prof. univ. dr. Georgeta Filitti

Marți 8 septembrie 2020, Radio România Cultural (21.10- 22).

Realizator, Dan Manolache.

În
septembrie 1940 Romania se afla pradă unei
profunde crize. Ocuparea
fără luptă a Basarabiei și nordului Bucovinei de către sovietici
li care se adăugase, la 30 august și cedarea a unei mari părți a
Transilvaniei către Ungaria nu au făcut
decât să o accentueze până la insuportabil. Încrederea în Carol
II și în regimul său ajunsese la ccele mai reduse cote.
Dimensiunile crizei erau multiple, morale, economice, politice.
Regele Carol II nu mai avea practic nicio susținere internă sau
externă. Interzisese
activitatea partidelor pentru a conduce direct România prin singurul
partid legal, propriul partid, Frontul Renașterii Naționale.
Eșuase în pregătirea armatei pentru a rezista pretențiilor
anexioniste ale vecinilor. Patrona un regim pe care românii îl
percepeau ca fiind structural corupt.

În
plan extern, capitularea Franței dar și nereușitele încercări de
a se apropia brusc de puterile Axei au condus la o izolare ostilă a
regimului carlist și a României.

În
aceste condiții siuația în România devenise ezplozivă. O
consemnează în jurnalul său, Rene de Weck, ministrul Elveției la
București: ”În ziua de marți 3
septembrie, toată România a manifestat contra arbitrajului de la
Viena și contra abandonării a
jumătate din Transilvania.” A
doua zi guvernul Gigurtu a demisionat și regele a făcut apel la
singurul om care, în opinia sa îi putea salva tronul, generalul Ion
Antonescu. Astfel, la 5 septembrie, senează un decret prin care îl
învestește pe general nu doar cu funcția de Prim Ministru ci și
cu ”depline puteri pentru
conducerea statului român”. Carol
II avea să afle curând că această ultimă încercare de a se
salva avea să fie și ultimul său eșec politic. Încă
de la 1 septembrie într-o întâlnire cu Iuliu
Maniu la Ploiești, generalul se înțelesese cu lideul
național-țărănist să acționeze în comun pentru formarea unui
nou guvern dar și pentru forțarea abdicării regelui socotit
indezirabil. Iuliu
Maniu și-a precizat cu claritate poziția la consultările avute cu
generalul, la 5
septembrie : ”Având viziunea clară
că regele Carol al II- lea nu mai are prestigiul și autoritatea
necesare pentru a continua să domnească, în perfectă înțelegere
cu dl. C.I.C. Brătianu, am decalat domnului general I.
Antonescu, care între timp fusese însărcinat să formeze guvernul
și care cunoștea de mai înainte vederile mele, că primul lucru pe
care trebuia să-l facă este să propună regelui să abdice,
declarând că nu voi da sprijin nici unui guvern ce s-ar forma sub
domnia regelui Carol.”

Așa
se face că, în chiar ziua în carea primește puteri depline din
partea regelui, generalul Antonescu îi cere abdicarea imediată pe
parcursul unei audiențe desfășurate între orele 21.20 ți 23. În
acea noapte regele Carol încearcă disperat să rămână la
putere. Constată însă că nu mai are pe nimeni de partea sa. Unul
dintre apropiații săi, Mihail Manoilescu i-a spus că mai întâi
trebuie să observe ”că problema
abdicării nu se pune acum ci s-a pus ieri seară. Nu este vorba ca
Majestatea Voastră să abdice astăzi fiindcă Majestatea Voastră a
abdicat ieri.” Referirea era la
același moment în care i-a acordat generalului puteri depline.
Același personaj, Ministru demisionar de Externe sondează și
opinia legațiilor Rermaniei și Italiei la București. Wilhelm
Fabricius i-a spus ”că situația
este foarte gravă, că mișcările de stradă au un caracter
alarmant, că are informații în sensul că, dacă regele nu abdică
până dimineașa, legionarii vor năvăli în Palat...... Am
îmțeles. Nu mai era pentru rege nicio scăpare: plecarea lui era
chiar dorită, deși Germania formal nu făcuse nimic pentru a o
provoca.”

În
disperare de cauză Regele face apel la Armată pentru a-i restbili
puterea chiar prin asasinarea generalului Antonescu. Primește însă
un răspuns tranșant din partea generalului Coroamă comandantul
gărzii, singura mare unitate staționată în București:”Armata
care a lăsat să fie cotropit teritoriul nostru fără a trage un
foc, va refuza să tragă asupra generalului Antonescu. Chiar eu voi
refuza să dau ordin în acest sens.”
O poziție care însă îi va aduce demiterea, generalul Antonescu
spunându-i că nu poatea vea încredere într-um militar care și-a
trădat Regele.

În
acea noapte lucrurile se precipită pentru că la ora 4 Antonescu îi
trimite lui Carol un adevărat ultimatum: ”M-am
angajat, cu cinstea și cu viața mea, să apăr trecutul, Țara și
Tronul. Încercările mele de a găsi oameni cu adevărat patrioți
și pricepuți cu care să fac o echpă nouă de redresare a Statului
și de reînfrățire a Majestății Tale cu Țara au eșuat. Toți
cer abdicarea Majestății Tale...... Atrag încă serios atenția
Majestății Tale în privința răspunderilor grave care vor apăsa
pe vecie asupra Majestății Tale, dacă nu dă ascultare imediat și
fără ezitare cererii mele care este a Armatei și a Țării.”

Lipsit
de alternativă Regele Carol al II-lea aceptă, în acea noapte, să
părăsească Tronul și țara. Nu însă fără o ultimă încercare
de a-și oferi o infimă șansă de a reveni. În actul semnat atunci
nu apare cuvântul abdicare înlocuit cu ambigua formulare ”trec
astăzi fiului meu, pe care știu cât de mult îl iubiți, grelele
sarcini ale domniei.”

Vom
vorbi despre toate aceste
fapte în emisiunea din această seară cînd se împlinesc
opt decenii de la abdicarea regelui Carol al II-lea. Vom vorbi însă
și despre peripețiile plecării de încercările gardiștilor de a
opri trenul regal la Timișoara
sau Simeria, despre conținutul bagajelor regale, despre primele
măsuri ale regimului Antonescu și despre încă multe altele. Sunt
credem argumente întemeiate care să vă stârnească interesul
petru emisine și pentru informațiile pe care le vom afla de la
invitata noastră care va susține o comunicare științifică pe
această temă la tradiționala întâlnire a istoricilor care se
desfășoară în aceste zile la Vălenii de Munte.

Fotografiile postate au fost preluate de pe site-ul Wikipedia.