Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: Despre umbre ale ”flamurei verzi”. Invitat, conf. univ. dr. Laura Sitaru, decanul Facultății de Limbi Străine a Universității București

Marți 3 noiembrie 2020, Radio România Cultural (21.10- 22.00)

Realizator,
Dan Manolache

În emisiunea din această seară vom discuta
despre credință și fanatism, despre război civil și refugiați, despre terorism
și lipsă de dialog, despre mândrie și deșertăciune, despre drame colective și
personale. Desigur cu referire deopotrivă la lumea islamică, dar și la cea
europeană pusă din nou, urmare a ultimelor evenimente sângeroase din Franța, în
fața unei situații căreia nu pare a-i ști face față.

Vom porni dialogul nostru cu doamna Laura Sitaru, un excelent cunoscător al culturii și civilizației islamice, de la nefericitul destin al uneia dintre țările cele mai interesante din punct de vedere cultural, cel al Siriei. Cred că mulți dintre noi și-ar fi dorit, nu cu mulți ani în urmă, să viziteze această țară cu o istorie străveche, cu monumente arheologice de valoare mondială. Situată în Asia de Sud-Vest, Siria avea în 2014 o populație de aproximativ 17 milioane de locuitori. Se învecinează cu Mediterana, Turcia, Irakul, Iordania, Israelul și Libanul și este un spațiu locuit din cele mai vechi timpuri.

Vom spune doar că Damascul, capitala sa, este unul dintre cele mai vechi orașe ale lumii, atestat documentar din secolul 15 ÎHr. În antichitate a fost stăpânit succesiv de egipteni, hitiți, asirieni babilonieni, perși seleucizi, romani și bizantini. A avut două epoci de strălucire, prima începând din anul 635 când intră sub autoritate arabă și devine, în calitate de capitală a Califatului Omeyad, pentru un secol, centrul lumii islamice. A doua perioadă este localizată la sfârșitul secolului al XII-lea în vremea domniei lui An-Nasir Salah ad-Din Yusuf ibn Ayyub cunoscut sub numele de Saladin. Din aceste vremuri vechi pot fi admirate și astăzi moscheea Umayyad, vestigiile Palmirei, superba capitală a reginei Zenobia, celebre manuscrise arabe și desigur enumerarea ar putea continua. Au urmat stăpânirile mameluce, turcești, perioada colonială franceză și din 1946 statutul deplin de stat independent.

Nu vom stărui în această scurtă prezentare
asupra istoriei milenare a locurilor, ci ne vom întoarce la subiectele pe care
le vom discuta în emisiune. Ne vom referi la distrugătorul război civil care a
mutilat destine și locuri și a provocat un nesfârșit val de nefericire care a
înghițit, doar până în 2015, peste 220.000 de morți și a purtat către cele
patru zări, până în același an, peste 6,5 milioane de refugiați. Vom evoca
această perioadă spunând povestea unei femei, personajul principal al unei cărți
a cărei versiune în limba română va apărea în curând, grație traducerii
realizate de invitata noastră.

Valul uriaș de refugiați din Siria, dar și
din alte țări arabe care a surprins Europa, a provocat și provoacă aprige
discuții. S- a constatat, credem, că în ciuda retoricii convingătoare, țările
europene nu au știut să gestioneze o situație cu care nu s-au mai întâlnit.
Alături de criza umanitară, care cerea soluții rapide, s-a accentuat și
pericolul terorismului religios datorat pe de o parte fanatismului unor
refugiați - ce proclamau supremația islamului și doreau să creeze în țările de
exil exact condițiile care îi alungaseră din cele de origine -, iar pe de altă
parte exportului de resentimente politice și religioase stimulate de oameni politici,
organizații și guverne.

Asistăm chiar în aceste zile la unda de șoc
provocată de trei oribile atentate care au însângerat Franța și la încercărilor
autorităților și francezilor da a-i face față. Constatăm din nou că nu se poate
ajunge la o abordare unitară, europeană, a acestui flagel, constatăm din nou că
intervenția politică a unor țări nu face decât să învenineze o atmosferă extrem
de tensionată.

Poate fiindcă ne aflăm la început de
noiembrie, gândul ne poate purta la marele reformator al secolului XX, Mustafa
Kemal Ataturc. El este cel a impus transformarea celui mai important stat
islamic, Imperiul Otoman, într-un stat laic, Turcia, căruia i-a impus și un
rapid proces de modernizare. La 30 octombrie 1922, Marea Adunare Națională
întrunită la Angora, viitoarea Ankara, vota la presiunea sa, abolirea unei
monarhii vechi de 700 de ani. Al 37-lea sultan din spiță osmanică, Mahomed al
VI-lea, este detronat și alege exilul. De notat că Sultanul era în același timp
și Calif, respectiv conducătorul și protectorul tuturor musulmanilor. La
abdicarea sa, sultanul Mahomed a conferit acest titlu vărului său, Abdul Medjid,
dar instituția califatului nu a rezistat decât până la 3 martie 1924, când aceeași
Mare Adunare Națională hotăra secularizarea totală a statului care devenea o
republică ”națională, unitară și laică”.

Pe parcursul timpului mulți au visat la
reinstaurarea Califatului, mulți s-au visat protectorii islamului. Poate că
aceste vise mai bântuie chiar și prin țara lui Mustafa Kemal, deși statuile
sale continuă să o vegheze. Moștenirea lui pare însă, uneori a nu se mai afla
la acelaș preț...

Vom încerca, pe parcursul emisiunii din
această seară, să inventariem câteva soluții posibile pentru a detensiona un
conflict ce riscă să degenereze. Să fie întoarcerea la trecut cea mai
eficientă?

Fotografiile au fost preluate de pe site-ul Wikipedia.