Miercurea Patimilor – Părintele Constantin Necula descifrează semnificaţia fiecărei zile din Săptămâna Patimilor, la Radio România Cultural

În seara aceasta de miercuri, pomenim ca fiind în Sfânta şi marea zi de joi deja, pentru că suntem  cu un picior în ziua ce urmează, pomenim în Denia aceasta lucruri foarte importante. Sunt Douăsprezece Evanghelii, cei ce v-aţi obişnuit să mergeţi la biserică veţi primi douăsprezece piloni de rugăciune şi douăsprezece motive de a merge mai departe cu demnitate ca oameni. Se citesc pe rând toate momentele grele ale pătimirii şi ale răstignirii Mântuitorului.

Ce interesant sună în schimb unul dintre textele acestea pe care Biserica prin Triod ni le pune la-ndemână, când măriţii ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel credincios cu iubirea de argint bolnăvindu-se s-a întunecat. Şi judecătorilor celor fără de lege, pe Tine Judecătorul cel Drept te-a dat. Vezi, Iubitorule de avuţii, cel ce pentru acestea, spânzurare şi-a agonisit. Fugi de sufletul nesăţios, care a îndrăznit unele ca acestea asupra Învăţătorului, Cel ce eşti spre toţi buni, Doamne Slavă Ţie.

În ziua aceasta ne-ntâlnim cu ucenicul trădător. Sigur că, în ultimii ani lumea încearcă să-l scuze, poate că din înmulţirea trădătorilor găsim argument pentru toţi. În sfânta şi marea zi de joi, dumnezeieştii părinţi au rânduit pe toate bine, urmând pre Daniile dumnezeieştilor Apostoli şi Sfintelor Evanghelii ne-au predat să prăznuim patru lucruri: Sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoşătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire a Mântuitorului şi vânzarea Domnului.

Nu fac o obstinaţie din a vă vorbi din toate patru de vânzarea lui Hristos, da prea e la-ndemână tot timpul şi prea o vedem mereu sub hashtag-ul răzbunării umane împotriva lui Hristos. Dumnezeu spală picioarele ucenicilor pentru a putea să participe la Cina către care-i cheamă. Dăruieşte, prin Cina cea de taină , trupul şi sângele Său ca mâncare veşnică. Se roagă, cu rugăciune mai presus de fire, înaintea Tatălui Ceresc lăsându-i în adormire şi epuizare pe Apostoli, dar mai cu seamă este vândut, prin sărutare de Iudă. Ceea ce ar fi trebuit să fie semnul prieteniei şi al vieţii fără sfârşit devine semnul vinderii netăgăduite decât de răutate.

Treizeci de arginţi, puţini vor spune unii, foarte mult vor spune zgârciţii, e incredibil de puţin, vor spune cei pentru care treizeci de arginţi nu sunt în stare decât să vândă. Hristos este preţuit cu preţuire de tâlhari, e vândut asemenea ultimului om dintre toţi ceilalţi care străbat lumea. El ce vorbise la lumină i-a lăsat la întuneric, El ce chemase la pocăinţă este umilit cu o lipsă de smerenie ieşită din comun. Astăzi ştim toţi că, orientalii prin construcţia lor sufletească sunt extrem de violenţi, extrem de violenţi, dar parcă nimeni n-a suferit ca El în urma trădării. Iuda Îl îmbrăţişează, Hristos nu-l judecă, doar atât îi cere să grăbească ce are de făcut. El ştie că la capătul trădării e Învierea. Iuda nu. Speriat de vânzare aleargă şi se spânzură. Preţul ce-l are de plătit e încă în continuare pe pervazul dreptăţii lui Dumnezeu. Răstignit, Mântuitorul caută să-i slobozească pe toţi, mai puţin pungaşii, cei care prin pungă au încercat să-şi cumpere pacea.

Suntem într-o zi grea, e ziua în care învăţăm după cuvintele Mântuitorului, după gesturile lui de spălare a picioarelor că cel ce vrea să fie mai mare între oameni trebuie să se comporte ca cel dintâi dintre cei mici. Învăţăm că trupul şi sângele lui Hristos se dă spre iertarea păcatelor, spre viaţă veşnică şi că se frânge pâinea şi se împrăştie sângele lui Hristos în lume pentru mulţi, nu doar pentru unii care se cred puri, şi mai învăţăm un lucru fundamental, că pentru a putea să fii fiul lui Dumnezeu trebuie să treci prin moarte, că uneori moartea înspăimântă. L-a înspăimântat pe însuşi pe fiul lui Dumnezeu cel întrupat dar la capătul înspăimântătoarei morţi întotdeauna este Învierea.