29 ianuarie 2016

Cu toate că imaginea tradițională despre Newton ni-l înfățișează drept un erou al științei care a învins viziunea teologică, de inspirație biblică, asupra lumii, impresionanta cantitate de manuscrise non-științifice rămase după moartea sa, puse relativ curând în circulație publică, ne constrâng să revizuim substanțial această imagine. Astfel, cercetătorii care au consultat aceste manuscrise – o parte dintre ele pot fi accesate public la adresahtttp://www.newtonproject.sussex.ac.uk – au constatat, paradoxal pentru viziunea populară, că Newton a investit aceeași pasiune de cercetare atât în matematică, astronomie, optică și mecanică, cât și în domenii îndepărtate de ceea ce este considerat azi „știință”: teologie, interpretarea profețiilor biblice și alchimie.

Ei bine, această dublă figură a lui Newton, analogă lui Ianus bifrons – cunoscuta divinitate romana care avea doua fețe opuse, una ce privea înainte și o alta ce privea înapoi –a scindat studiile newtoniene în două „tabere” care comunică doar cu greu. În ciuda interdisciplinarității preamărite astăzi, e dificil ca cineva să stăpânească deopotrivă mecanica rațională, calculul fluxiunilor, optica, cât și hermenutica Scripturilor, cronologia biblică și istoria alchimiei.

Cum poate fi înțeleasă această imagine duală a lui Newton? Care este relația dintre Newton „eroul științei” și „celălalt Newton”? Există o unitate a gândirii lui Newton? La aceste întrebări esențiale răspunde emisiunea Izvoare de filozofie din această săptămână, într-o dezbatere pe care o realizăm cu tânărul filosof, traducător și eseist, Grigore Vida. Domnia sa a întreprins, încă din perioada cercetării doctorale, ample investigații istorice și conceptuale asupra operei publicate și cea rămasă în manuscrise, laolaltă cu o parcurgere a exegezei newtoniene, încercând să se apropie cât mai mult de Newton cel real.

Realizator: Constantin Aslam