PORTRET: Zoe Petre, o viaţă dedicată istoriei şi frumosului

Duminică, 1 septembrie, se împlinesc 2 ani de la trecerea la Domnul a istoricului, cercetătorului şi publicistului Zoe Petre, profesor emerit, specialist în istoria antică şi fost consilier prezidenţial în mandatul preşedintelui Emil Constantinescu (1996-2000).

Zoe Petre s-a născut la 23 august 1940, la București, fiind fiica academicianului Emil Condurachi, profesor de istorie antică și arheologie la Universitatea București, și a Floricăi Moisil, cercetător la Biblioteca Academiei, fiica lui Constantin Moisil, întemeietorul numismaticii științifice în România şi sora matematicianului Grigore C. Moisil.

În perioada 1956 – 1961 a studiat la Facultatea de Istorie din Bucureşti, absolvită cu specializarea Istorie antică şi arheologie.

În anul 1961 s-a căsătorit cu arheologul Aurelian Petre (1925-1982) şi au avut doi fii: Dan Petre – profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti şi fost consilier prezidenţial – şi Dinu Petre (avocat).

A fost a angajată apoi la Facultatea de Istorie, mai întâi ca preparator – între anii 1961-1968 -, a fost apoi asistent universitar între anii 1968-1978, la finalul acestei perioade a obţinând titlul de Doctor în istorie, cu teza „Formarea ideologiei democratice în Grecia antică”, sub coordonarea prof. dr. acad. Dionisie M. Pippidi.

A fost apoi lector la aceeaşi facultate – în perioada 1978-1990 – şi şef al Catedrei de Istorie Antică şi Arheologie, – iar din anul 1990 – profesor universitar, decan al Facultăţii de Istorie din Bucureşti şi membru al senatului universităţii – între 1990 şi 1996 – şi apoi director al Şcolii doctorale din cadrul aceleiaşi facultăţi, începând cu anul 2005. A predat cursuri de istorie a lumii antice, epigrafie greacă şi latină şi istorie a civilizaţiilor din Antichitate.

După Revoluţia din 1989, Zoe Petre s-a afirmat ca personalitate marcantă a societăţii civile, dar şi a politicii. A fost membru al Centrului de Studierea Imaginii (CESI) al Universităţii din Bucureşti şi al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, membru fondator al Solidarităţii Universitare şi preşedinte al acestui for (2001-2003), membru fondator al Alianţei Civice (1990) şi membru fondator şi vicepreşedinte al Fundaţiei Române pentru Democraţie (1993).

În perioada 1992 – 1996, a fost director de comunicare al campaniei prezidenţiale a candidatului CDR, Emil Constantinescu, iar după câştigarea scrutinului prezidenţial, începând cu 1 decembrie 1996, prof. dr. Zoe Petre a fost numită în funcţia de consilier prezidenţial pe probleme de politică internă şi externă al Preşedintelui României, Emil Constantinescu, coordonator al Departamentului de Politici Publice al Preşedinţiei României.

În această perioadă a fost membru în Consiliul director al Institutului East-West, New York – între 1997 şi 2000 şi coordonator al Romanian American Action Commission a Centrului Internaţional de Studii Strategice, CSIS – Washington – în perioada 1998-2001.

La încheierea mandatului preşedintelui Constantinescu, la 21 decembrie 2000, a fost eliberată din funcţia de consilier prezidenţial.

În anul 2001 a devenit director al Institutului pentru Cooperare Regională şi Prevenirea Conflictelor, INCOR, iar în anul 2003 a fost membru fondator şi a fost aleasă vicepreşedinte al partidului „Acţiunea Populară”, înfiinţat de către fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu.

Mai recent, începând cu anul 2013, a făcut parte din Consiliul Științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), însă la 31 august 2015, alături de alţi trei membri ai Consiliului științific al instituţiei – Dennis Deletant, Cristian Pârvulescu și William Totok – s-au autosuspendat din acest for în semn de protest față de declarațiile președintelui IICCMER, Radu Preda, care a susținut public faptul că legea „anti-legionară” ar fi de fapt una „pro-comunistă”.

La 24 aprilie 2017, a fost aleasă membru în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Român.

Cariera sa remarcabilă a inclus publicarea a numeroase lucrări şi studii ştiinţifice, cum sunt „Commentaire aux Sept contre Thebès d’Eschyle (en collaboration avec Liana Lupaş)”, „Civilizaţia greacă şi originile democraţiei” (Bucureşti, 1993), „Societatea greacă arhaică şi clasică” (texte antice traduse şi comentate) (Bucureşti, 1994), sau Practica Nemuririi. O lectură critică a izvoarelor greceşti referitoare la geţi (Iaşi 2004).

Este autoarea traducerilor unor lucrări ştiinţifice cum sunt P. Vidal-Naquet, „Vînătorul negru. Forme de gîndire şi forme de societate în Grecia antică: studiu introductiv şi traducere”, Bucureşti 1985, N. Platon, „Civilizaţia egeeană: traducere” (în colaborare cu Anca Calangiu şi Al. Niculescu), studiu introductiv şi mic dicţionar de artă şi arheologie”, 4 volume, Bucureşti 1998 şi J.P. Vernant, „Mit şi gîndire în Grecia antică”, în colaborare cu A. Niculescu şi M. Gramatopol, studiu introductiv, Bucureşti 1994.

Prof. Univ. dr. Zoe Petre s-a reamarcat şi prin cele peste 100 de studii ştiinţifice şi comunicări în cadrul unor prestigioase congrese internaţionale dar şi prin articole şi editoriale pertinente în publicaţii naţionale şi internaţionale – fiind editorialist al ziarului ”Ziua” – în perioada 2001-2009 – și colaborator al unor reviste precum ”Secolul 20”, ”România literară”, ”Contemporanul”, ”22”, ”Historia”, ”Magazin istoric” sau ”Observator Cultural”.

A fost invitată să susţină conferinţe la importante instituţii de învăţământ superior cu sunt cele din Strasbourg, Bruxelles, Cambridge, a fost profesor asociat al École des Hautes Études en Sciences Sociales (Paris), la Centre „Louis Gernet” d’études comparées sur les sociétés anciennes; al Universităţii „Jules Verne” din Amiens. A fost, de asemenea, visiting professor al Universităţii Harvard, Cambridge şi visiting researcher al Universităţii Columbia, New York, activitatea internaţională remarcabnilă fiind răsplătită cu numeroase premii, distincţii şi titluri onorifice: director (1994-1996) şi director onorific (1996-2002) al Şcolii Doctorale Regionale de Ştiinţe Sociale din Bucureşti, Premiul Timotei Cipariu al Academiei Române – obţinut în anul 1981, Premiul Nicolae Iorga al Ministerului Culturii – în 1990, Premiul Mihai Viteazul al Societăţii Mihai Viteazul – Călugăreni – 1995, „Legiunea de Onoare” – Comandor (Franţa) şi Ordinul „Dom Infante Enrique” – Mare Ofiţer (Portugalia) – ambele în anul 1999, Ordinul „Danebrog” – Mare Cruce (Danemarca) şi Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” al României – Mare Cruce – ambele în anul 2000.

de Răzvan Moceanu - RADOR