POVESTEA COROANELOR REGALE ALE ROMÂNIEI

Coroana reprezintă în istoria umanităţii, una dintre cele mai vechi simboluri. Şi chiar dacă de-a lungul timpului a căpătat, ca formă înfăţişări diverse, esenţa ei spirituală s-a menţinut. Astfel, numai posesia şi portul ei conferea posibilitatea deţinerii a ceea ce terminologia modernă desemnează prin suveranitate.

În spaţiul românesc, existenţa coroanei ca simbol al suveranităţii are o veche tradiţie, însă odată cu întărirea dominaţiei otomane (mai ales din secolul XVII când domnitorii români au devenit simpli reprezentanţi ai Porţii), coroana nu s-a mai regăsit printre atributele şi simbolurile puterii domneşti. Ea se va menţine doar în heraldică, atât în stemele statelor cât şi în cele ale diferitelor familii princiare.

După proclamarea şi câştigarea independenţei ca urmare a Războiului din 1877 – 1878, în România s-a putut pune problema statutului, prin ridicarea sa la rangul de regat. Astfel, a apărut necesitatea creării unor coroane pentru cuplul regal, ca un simbol al deplinei suveranităţi. Discuţiile pe această temă au fost purtate între Carol I şi persoanele responsabile cu ducerea la bun sfârşit a unei asemenea nevoi, printre ele aflându-se şi Ion C. Brătianu.

* * *

Primele schiţe ale unor coroane regale, din care urma a fi ales viitorul simbol al suveranităţii României, au fost întocmite încă din anul 1880 de către Theodor Aman, cel mai renumit artist plastic al momentului. În final s-a optat pentru varianta cea mai „clasică” a tipului de coroană regală modernă. Doar că decizia lui Carol I a fost ca pentru sine, coroana să nu fie realizată din aur, aşa cum erau toate coroanele suveranilor europeni, ci din oţelul unui tun otoman capturat la Plevna (conducerea operaţiunile ruso-române pentru a treia bătălie de la Plevna a fost încredinţată domnitorului Carol I, acest fapt explică cel mai bine rostul unei astfel de alegeri). Astfel, putem spune că prin această hotărâre, Carol I a rupt canoanele feudale, impunând un sens nou, modern, vechiului simbol al coroanei. Mai mult de atât, făurirea acesteia la Arsenalul Armatei şi nu în atelierul unui bijutier, s-a dorit a fi o subliniere în plus, anume că suveranitatea şi rangul de Regat la care a ajuns România, se datorează armatei sale şi nu reprezintă o moştenire din trecut. Drept pentru care, coroana regelui trebuie să fie un simbol şi nu o bijuterie. Aşa se explică de ce toate decoraţiunile stabilite în mod obişnuit pentru coroane (perle, pietre preţioase) au fost redate tot din oţel.

* * *

Dacă pentru regele românilor (garantul şi reprezentantul suveranităţii naţionale, cu îndatoriri militare prin calitatea sa constituţională de cap al armatei), era potrivită o coroană de oţel, reginei, ca femeie, i se cuvenea o bijuterie. Ca urmare, coroana reginei Elisabeta a fost creată identic cu cea a soţului ei, în atelierul bijutierului Joseph Rech din Bucureşti, numai că materialul folosit a fost aurul.

* * *

Înfăptuirea unităţii naţionale tot prin jertfa şi eroismul Armatei române, l-a determinat pe regele Ferdinand să păstreze şi pentru sine aceeaşi coroană regală purtată de înaintaşul său. În schimb, regina Maria, a dorit o altă coroană, care să conţină anumite elemente româneşti. Astfel, ea a ales ca model de inspiraţie coroana Despinei Doamna, soţia lui Neagoe Basarab, la care au fost adăugate şi elemente din coroana împărătesei bizantine Theodora (semnificaţia fiind aceea că ţara noastră la acea vreme juca în Balcani un rol asemănător Bizanţului).

Desenul coroanei reginei Maria a fost executat de pictorul Costin Petrescu (autorul frescei istorice de la Ateneul Român), respectând însă dorinţele şi exigenţele suveranei: forma generală este arhaizată, medievală, dar detaliile sunt moderne şi chiar personale, cum ar fi de exemplu crucea gomată specifică reginei Maria. Lucrată la Paris în atelierul bijutierului Lucien Felize, coroana a fost împodobită cu opale, ametiste, rubine şi smaralde.

* * *

În prezent, coroanele regilor României pot fi văzute de cei ce doresc, la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

VASILESCU GABRIELA