Radio România – 92 de ani: DICTATURA E COMPATIBILĂ CU O RADIODIFUZIUNE LIBERĂ?

Abdicarea Regelui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940, a dus la instaurarea dictaturii militare a generalului Ion Antonescu. La presiunea Germaniei, el a trebuit să-și asocieze la conducerea statului pe legionari. De Radio răspundea sub secretarul de Stat, avocatul legionar Alexandru Constant. Recomandările lui Antonescu au fost clare: postul trebuia să explice opțiunile pro germane (alianța militară, cooperarea economică ș.a.). Față de vecini, chiar dacă răpiseră teritorii românești, trebuia observată o atitudine rezervată. La fel, în legătură cu regimul politic anterior. Temele predilecte în ceea ce privește politica internă urmau să fie familia, școala, biserica. Combaterea evreilor trebuia făcută cu ”mijloace civilizate”. Generalul comanda și legionarii executau dar tensiunile se acumulau necontenit și cei din urmă căpătau un ascendent periculos ce avea să culmineze cu rebeliunea din ianuarie 1941. La Radio se constituie Garda legionară de 30 de persoane. Postul își propune să facă propagandă ”cinstită, dreaptă, românească”. S-a ținut de cuvânt? De la început, a fost obligat să laude virtuțile legionare, ”darul adus de Corneliu Codreanu, faptul vieții, harul românesc”, cum spunea Constantin Noica. Idealul legionar era ”transformarea omului, ruperea acestuia de trecut, desprinderea de individualismul burghez”. Și o viziune mesianică explicit clamată: Revoluția legionară va însemna că ”sărmanul își va primi pâinea, lumina va intra acolo unde e întuneric, se va realiza sănătatea celor bolnavi, rânduială în toate direcțiile etc”. Pentru toate acestea, legionarii se angajau să trăiască în sărăcie, dragoste de aproape și suferință asumată. Ei reprezentau ”salvarea României”. În conferința Orizontul spiritual al mișcării legionare Ernest Bernea declara că misiunea comilitonilor săi e ”schimbarea neamului din temelii, a omului românesc după firea și nevoile sale cele adevărate”. Apărea obsesia omului nou, reluată mai apoi de comuniști.

O constantă a propagandei legionare difuzată prin Radio a fost antisemitismul. Evreii trebuia eliminați din universități, din viața economică și culturală. Ei erau dușmanii potențiali totali ai neamului. Să amintim că asemenea aberații vor fi prezentate peste numai cinci ani de scriitorul englez George Orwell în romanul de ficțiune Anul 1984. El explică obsesia sistemelor totalitare de a avea în permanență un dușman (de altă origine etnică, în cazul evreilor), de altă condiție socială (în cazul burghezo-moșierimii) spre a-și justifica politica represivă, cruzimea, teroarea.

Pe nesimțite, Radio-ul s-a transformat într-o oficină de propagandă a ideilor legionare. N-a fost uitat nici un grup social – toți trebuia educați, transformați potrivit preceptelor izvorâte din învățătura Căpitanului. Pentru că orice domeniu abordau (economie, educație, știință) propagandiștii dirijați de Alex. Constant se raportau la Codreanu. Aceștia îl vedeau în galeria marilor creatori de istorie, Hitler, Mussolini, Attaturk, Franco, cu ”conștiința jertfei mărturisitoare”.

Chiar dacă legionarii aveau un rol preponderent în structurarea programelor de radio, generalul Antonescu își făcea deopotrivă simțită personalitatea. Ora ostașului discuta, pe muchie de cuțit, invitându-i pe cei înrolați să fie gata pentru a recupera teritoriile răpite. Totodată, ca o contrapondere la prezentarea mitică a Căpitanului, generalul era înfățișat ca salvator al țării, cu o carieră militară strălucită. La 6 septembrie 1940 ”reușise să răstoarne o conducere oarbă și anarhică, deși aceasta avusese în spate un aparat de stat, funcționărime, armată, poliție” – în speță pe Regele Carol al II-lea și camarila lui.

Aliați conjuncturali, generalul Antonescu și legionarii aveau să se despartă brutal pe 21 ianuarie 1941. Cei din urmă au ocupat Radiodifuziunea, blocând transmiterea mesajelor generalului. Abia în noapte de 22 spre 23 ianuarie armata a anihilat rezistența legionară, ocupând atât postul de la București cât și pe cel de la Bod.

Lua sfârșit o epocă cumplită din istoria noastră contemporană.

Georgeta Filitti