Radio România – 92 de ani: DICTATURILE SE ASEMĂNĂ ÎNTRE ELE?

Da și nu. Românii au experimentat, gradual, patru asemenea regimuri totalitare și fiecare și-a avut programul ei restrictiv în ceea ce privește restrângerea drepturilor cetățenești, represiunile, băile de sânge. Dacă în vremea lui Carol al II-lea partidele politice au fost interzise, înlocuite fiind cu o formațiune politică unică, Frontul Renașterii Naționale, iar asasinatele s-au referit la legionari care, la rândul lor, transformaseră lichidarea fizică a oponenților în rațiune politică – formele ulterioare de dictatură au amplificat cumplit răzbunarea, interdicțiile de tot felul, transformarea populației într-o masă obedientă și înspăimântată.

Reprimarea rebeliunii legionare, în ianuarie 1941, pune capăt bicefaliei antonesciano-legionare ce condusese România mai puțin de jumătate de an. Rămas singur la conducerea statului, generalul anunță explicit că ”răspândirea ideilor și a știrilor e controlată și dirijată”. Normative zilnice transmise radio-ului de Mihai Antonescu stabileau cu strictețe ce se poate spune și ce nu. După intrarea în război, la 22 iunie 1941, emisiunile s-au axat pe: motivarea intrării în luptă pe frontul de Răsărit, clamarea alianței cu puterile Axei, exaltarea sentimentului național. Orice critică sau comentariu al politicii oficiale era interzis. ”Cine limbă lungă are, cinci ani va săpa la sare” ajunsese preavizul pentru cei prea vorbăreți. Iar lagărul de la Tg. Jiu a rămas faimos pe durata războiului pentru persoanele internate acolo din cauza opoziției verbale. Comuniști, burghezi, moșieri de-a valma au fost astfel izolați – trebuie spus că în condiții civilizate, departe de ororile comuniste ce aveau să urmeze.

Sarcina Radio-ului era să-și extindă activitatea ”pentru întreaga suflare românească”. În august 1944, cu știrea generalului Antonescu, s-a luat legătura radio cu puterile occidentale prin trei posturi de emisie recepție amplasate la Palatul regal (­Carpați), Sinaia (Bucegi) și Predeal, chiar în vila sa (Piatra). Din iunie 1941 radio-ul e subordonat în întregime viziunii Conducătorului de pregătire a țării pentru vremuri de restriște. Țintele predilecte sunt: tineretul, cu emisiuni educative, țăranii, cu Cronica agricolă, muncitorii, cu Ora muncă și lumină. În privința armatei, radio-ul exulta chintesența spiritului militar: ”disciplină, onoare, bravură, sacrificiu, camaraderie, devotament”. Din păcate, n-au lipsit emisiuni ditirambice la adresa generalului, apoi a mareșalului, văzut în fruntea țării ”prin voința lui Dumnezeu”.

Starea de război a transformat radio-ul în principalul mijloc de propagandă. ”Războiul națiunii e războiul undelor”, se spunea atunci și curând toată lumea a început să stea agățată de aparatele de transmisie. Câtă vreme coaliția germano-româno-italiană a fost victorioasă pe frontul de Răsărit, tonul a rămas optimist. Din ianuarie-februarie 1943 însă, odată cu bătălia Stalingradului, sorții războiului s-au întors. Și aici a intervenit propaganda radio năucitoare care a încercat să justifice cumplita înfrângere cu motivații de tipul: ”Luptele de la Stalingrad rămân un exemplu luminos și măreț al jertfei și eroismului românesc”. Tot atunci s-a intensificat apelul către ostașii sovietici, avertizați că ”viesparul moscovit își trăiește ultimele clipe ale agoniei”. Prin Radio Moldova de la Chișinău erau dezvăluite ororile bolșevismului, existența miilor de lagăre de pe tot cuprinsul URSS.

De la mijlocul anului 1943, propaganda internă devine tot mai dramatică. Mareșalul se adresează tot mai des românilor: ”Niciodată pământul strămoșesc n-a fost mai primejduit decât azi”. Înfrângeri în Răsărit, bombardamente anglo-americane se conjugă acum cu intervențiile sale radiofonice. Printre rânduri se simte neliniștea, nesiguranța. Îndemnul la ”muncă, cinste și dreptate” începe să sune în gol. Sfârșitul dictaturii mareșalului, la 23 august 1944, se apropia cu pași gigantici.

Georgeta Filitti