Ascultă Radio România Cultural Live

S-a stins din viață un mare istoric și un mare mentor: academician Șerban Papacostea

06 Aprilie 2018, 16:58

Academia Română anunță cu profund regret plecarea dintre noi, la vârsta de 89 de ani, pe data de 6 aprilie 2018, a academicianului Șerban Papacostea, reputat istoric, cu o îndelungată carieră în cercetare, mentor al nenumărator generații de istorici români.

Șerban Papacostea s-a născut la 25 iunie 1928, în București, unde a urmat studiile liceale și universitare. În 1950 a absolvit cursurile Facultății de Litere și Filosofie, Secția istorie-geografie, iar în 1968 și-a susținut teza de doctorat cu tema „Regimul dominației austriece în Oltenia (1718-1739)“.

În perioada comunistă, în anii studenției, a fost deportat într-un lagăr de muncă forțată la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

A lucrat inițial ca bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară (1954-1957), pentru ca apoi, vreme de peste 50 de ani, începând cu 1957, să devină cercetător științific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ al Academiei Române, pe care l-a condus ca director în perioada 1990-2001.

Academician Șerban Papacostea este considerat unul dintre cei mai mari istoriografi din România, care a îmbogățit literatura de specialitate cu o solidă operă științifică. În 1971 a publicat „Oltenia sub stăpânirea austriacă 1718-1739“, lucrare distinsă cu Premiul „N. Bălcescu“ al Academiei Române. Între operele sale majore se numără lucrări precum: „Geneza statului în Evul Mediu românesc. Studii critice“ (1988) sau „Românii în sec. XIII. Între cruciadă și Imperiul Mongol“ (1994).

A publicat în prestigioase reviste istorice numeroase studii referitoare la teme precum: geneza statelor românești în sec. XIV, poziția internațională a Țărilor Române în sec. XV în funcție de rivalitatea marilor puteri vecine, cu privire specială asupra domniei lui Ștefan cel Mare, curentele heterodoxe și impactul lor asupra vieții spirituale și politice românești, evoluția regimului țărănimii în sec. XVIII, politica de reforme a domnilor fanarioți, istoria bazinului pontic în vremea hegemoniilor venețiană și genoveză: „Stephan der Grosse Fürst der Moldau“ (1975), „Relațiile internaționale ale Moldovei în vremea lui Ștefan cel Mare“ (1982), „Moldova lui Ștefan cel Mare și genovezii din Marea Neagră“ (1992), „Un tournant de la politique génoise en Mer Noire au XIVe siècle: l’ouverture des routes continentales en direction de l’Europe Centrale“ (1997), „Limbă și identitate în Evul Mediu“ (2001), „La Mer Noire, carrefour des grandes routes intercontinentales 1204-1453“ (2006), „Politica externă a lui Ștefan cel Mare, opțiunea polonă“ (2007), „Bizanțul și Marea Neagră, sfârșitul unei hegemonii“ (2008), „Cruciadă și Djihad în spațiul egeano-pontic la mijlocul sec. XIV“ (2009).

A contribuit la scrierea tratatului „Istoria României“ (vol. III, 1964), la scrierea sintezelor „Istoria poporului român“ (1970) și „Istoria României“ (1999).

Este autorul unor lucrări referitoare la activitatea unor reputați istorici români: „N. Iorga și Insitutul de Istorie Universală“ (1991), „Testamentul istoriografic al lui N. Iorga“ (1991), „Gheorghe I. Brătianu: istoricul și omul politic“ (1993), „Un dascăl de rigoare științifică și morală: Dionisie M. Pippidi“ (1994) ș.a.

A fost redactor șef al „Revistei istorice“, coeditor al revistei „Il Mar Nero“ (Italia), coredactor al colecției „Rumänian Studien“ (Germania), membru în colegiul de redacție al publicației „Studii și materiale de istorie medie“ și membru în Comitetul internațional „Repertorium Fontium Historiae Medii Aevi“.

Dăruit cu deosebit har pedagocic, a fost unul dintre cei mai exigenți și apreciați conducători de doctorate din România, activitate pe care a desfășurat-o până la stingerea din viață.

Din noiembrie 1993 a fost membru corespondent al Academiei Române, iar în 2016 a devenit membru titular.

În 1996 a fost ales membru corespondent al Academiei Ligure de Științe și Litere.

În 2008 Președinția României i-a conferit Ordinul Național „Steaua României“ în grad de cavaler, iar în 2017, aceeași distincție, în grad de Ofițer.

Vestea stingerii din viață a academicianului Șerban Papacostea a fost primită cu profundă durere de membrii Academiei Române, de comunitatea științifică românească și de către discipolii pe care i-a îndrumat și cărora le-a fost un model de exigență științifică și înaltă morală.

Ceremonia de înhumare va avea loc marți, 10 aprilie 2018, ora 13, la Cimitirul Sfânta Vineri.

Tradiții și obiceiuri de Dragobete, sărbătoarea iubirii la români
Istorie-filozofie-psihologie 24 Februarie 2026, 11:05

Tradiții și obiceiuri de Dragobete, sărbătoarea iubirii la români

  An de an, la 24 februarie, românii celebrează Dragobetele, un personaj preluat de la vechii daci şi transformat...

Tradiții și obiceiuri de Dragobete, sărbătoarea iubirii la români
Expoziția „Episcopul Nicolae Popoviciu al Oradiei. Un luptător al credinței creștine împotriva comunismului”
Istorie-filozofie-psihologie 11 Februarie 2026, 11:04

Expoziția „Episcopul Nicolae Popoviciu al Oradiei. Un luptător al credinței creștine împotriva comunismului”

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex, în parteneriat cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor...

Expoziția „Episcopul Nicolae Popoviciu al Oradiei. Un luptător al credinței creștine împotriva comunismului”
Expoziția de la Mița Biciclista-Stabiliment Creativ se prelungește. Va putea fi vizitată până la 1 martie
Istorie-filozofie-psihologie 26 Ianuarie 2026, 00:50

Expoziția de la Mița Biciclista-Stabiliment Creativ se prelungește. Va putea fi vizitată până la 1 martie

Expoziția „ Întâlniri. Sau cum se naște o lume nouă ”, de la Mița Biciclista , se prelungește cu o...

Expoziția de la Mița Biciclista-Stabiliment Creativ se prelungește. Va putea fi vizitată până la 1 martie
Cazinoul din Constanța și Art Safari prezintă expoziția „EA: Regina și Marea”
Istorie-filozofie-psihologie 16 Ianuarie 2026, 19:35

Cazinoul din Constanța și Art Safari prezintă expoziția „EA: Regina și Marea”

Expoziția EA: Regina și Marea va aduce în fața publicului iubitor de artă și istorie un concept expozițional unic, care...

Cazinoul din Constanța și Art Safari prezintă expoziția „EA: Regina și Marea”
Muzeul Național Cotroceni – deschis pentru public pe 24 ianuarie
Istorie-filozofie-psihologie 16 Ianuarie 2026, 16:48

Muzeul Național Cotroceni – deschis pentru public pe 24 ianuarie

Cu prilejul aniversării a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române , înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan...

Muzeul Național Cotroceni – deschis pentru public pe 24 ianuarie
De ce avem brazi de Crăciun? Istoria surprinzătoare a unei tradiții răspândite în întreaga lume
Istorie-filozofie-psihologie 19 Decembrie 2025, 14:34

De ce avem brazi de Crăciun? Istoria surprinzătoare a unei tradiții răspândite în întreaga lume

  Bradul de Crăciun, astăzi un element aproape indispensabil al sărbătorilor de iarnă, are o istorie mult mai veche și...

De ce avem brazi de Crăciun? Istoria surprinzătoare a unei tradiții răspândite în întreaga lume
Ziua Minorităților Naționale: artă, spectacole și tradiții la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
Istorie-filozofie-psihologie 16 Decembrie 2025, 18:34

Ziua Minorităților Naționale: artă, spectacole și tradiții la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României în colaborare...

Ziua Minorităților Naționale: artă, spectacole și tradiții la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
Lansare și dezbatere „Mustățile feldmareșalului Mackensen – antiroman” de Stelian Tănase
Istorie-filozofie-psihologie 02 Decembrie 2025, 11:14

Lansare și dezbatere „Mustățile feldmareșalului Mackensen – antiroman” de Stelian Tănase

Sâmbătă, 6 decembrie, ora 17:00, la Standul Corint de la Gaudeamus

Lansare și dezbatere „Mustățile feldmareșalului Mackensen – antiroman” de Stelian Tănase
Ascultă live

Ascultă live

13:00 - 13:55
RRC Blues
Ascultă live Radio România Cultural
13:20 - 14:00
PROBLEME LA ZI (DEZBATERE RRA)
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
13:00 - 14:00
Français 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
13:20 - 14:00
Probleme la zi (talk show) (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
12:20 - 14:00
VIAȚA LA ȚARĂ
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
11:03 - 15:00
Pulsul Zilei
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
13:00 - 14:03
Știri
Ascultă live Radio România Tg Mureș
13:00 - 16:03
Știri
Ascultă live Radio România Timișoara FM
13:00 - 14:00
Emisiune în lb. germană
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri