Ascultă Radio România Cultural Live

Bursele Cărturești și-au desemnat câștigătorii

22 Noiembrie 2021, 16:43

Cinci autori români se vor bucura de "o cameră doar a lor" și de timp dedicat scrisului în urma câștigării unui loc în cadrul programului de Burse și rezidențe de creație literară organizat de Fundația Cărturești, în parteneriat cu Pro Patrimonio și Asociația Maria. Aflat la ediția a doua, programul s-a bucurat de 131 de înscrieri pentru cele patru burse deschise la categoriile roman, poezie, proză scurtă și eseu, la care anul acesta s-a adăugat o bursă specială a juriului.

Beneficiarii celor cinci burse și rezidențe de creație sunt Moni Stănilă (poezie), Lavinia Bălulescu (proză scurtă), un cristian (roman), Raluca Nagy (eseu) și Ruxandra Burcescu (roman - Bursa specială a juriului).

La fel ca la ediția precedentă, juriul a alcătuit și o listă de așteptare, în eventualitatea în care unul dintre scriitori este nevoit să se retragă. Dacă vor exista situații neprevăzute, scriitorii vor fi înlocuiți astfel: Poezie: Ștefan Manasia; Proză scurtă: Alex Moldovan; Roman: Emanuela Iurkin; Eseu: Ligia Tudurachi; Bursa specială a juriului: Ligia Keșișian(poezie).

"Numărul înscrierilor a fost foarte mare și la această ediție, lucru care confirmă încă o dată nevoia unor astfel de proiecte care să încurajeze și stimuleze meseria de scriitor în România. Pentru majoritatea autorilor, scrisul e redus la statutul de hobby, de îndeletnicire de timp liber, iar timpul liber este cea mai acută lipsă." – Alina Aviana, Cărturești

Bursele de creație literară Fundația Cărturești, Asociația Maria & Pro Patrimonio au luat naștere din dorința de a promova și încuraja dezvoltarea literaturii române contemporane, începând cu sprijinul acordat autorilor ei. Într-o piață de carte dominată de traduceri, unde pentru majoritatea autorilor, scrisul este al doilea, dacă nu chiar al treilea job, proiectul acestor burse și rezidențe își propune să redea scriitorilor contextul necesar pentru a se dedica scrisului: timp, „o cameră doar a lor” și cât mai puține constrângeri exterioare.

"Am nevoie de timp pentru scris – parcă aș fi într-o cămașă de forță într-o cameră plină de oameni care vorbesc neîncetat, fără noimă. Scrisul e deprofesionalizat, redus la o activitate de loisir. Iar frânturile de zi îmi sunt insuficiente pentru ceea ce ar însemna timp pentru poezie. Între obligațiile cotidiene, alergături sterile, plonjări dintr-o stare într-alta, câteva săptămâni în afara timpului profan ar fi șansa de a scrie și de a rescrie, de a așeza piesele de puzzle în forma firească." –Irina Georgescu

"În contextul obligațiilor, întreruperilor și distragerilor cotidiene, scrisul este deseori înghesuit în mici ferestre de timp și redus la ipostaza de hobby. Această bursă ar însemna pentru mine șansa de a experimenta scrisul profesionalizat, cu resurse de timp și materiale special alocate." - Miruna Vasiliță

"(…) apreciez drept generoasă oferta unui program care pune la dispoziție două resurse, timp și bani, care nu vin niciodată împreună, ba chiar se află într-o relație de inversă proporționalitate (cu excepția cazului particular, nefericit și frustrant în care lipsesc ambele)." – Dmitri Miticov

"(…) vă mulțumesc anticipat, mai ales pentru faptul că bursele Cărturești mi-au adus aminte că vreau să scriu și că, dacă vreau, șansele sunt să se găsească o cale!" – Anca Zaharia

La a doua ediție, programul cuprinde 5 burse, respectiv 5 rezidențe de creație, în valoare de 1300 de euro fiecare. La fel ca în 2020, vor fi oferite 4 burse și 4 rezidențe de creație la categoriile roman, proză scurtă, poezie și eseu, la care se adaugă o „Bursă specială a juriului”. Rezidențele vor fi găzduite de Vila Golescu din Câmpulung Muscel și de Conacul Petre P. Carp din comuna Țibănești, județul Iași.

Juriul a fost alcătuit din: Carmen Mușat (critic literar, redactor-șef Observator Cultural), Alina Purcaru (scriitoare și jurnalistă), Alina Aviana (redactor, membru în departamentul de comunicare Cărturești), Marius Chivu (scriitor, critic literar, redactor Dilema Veche), Cristian Lupșa (editor Decât o Revistă).

Despre Cărturești

Cărturești este prima librărie-concept din România, deschisă la finalul lui 2000 și dedicată unei noi experienţe de cumpărare și promovare a cărţii şi a produselor culturale. Devenit cel mai important lanț de librării de pe piața din România, Cărturești are în prezent 39 de spații care redefinesc ideea de librărie. Printre librăriile flagship ale brandului se numără Cărturești Carusel, inclusă în topul The Telegraph al celor mai frumoase librării din lume, Cărturești Verona, cel mai mare spațiu dedicat lecturii și ofertei de carte din București sau Cărturești Modul, o librărie de cultură vizuală care aduce în plus o grădină interioară, o galerie de artă contemporană și o cafenea.

Asociația Maria (Țibănești) este o organizație non-profit înființată în anul 2000. Președintele organizației este arhitectul Șerban Sturdza. Acțiunile Asociației Maria se desfășoară în comuna Țibănești, județul Iași.

Din 2006, la conacul Petre P. Carp din Țibănești se organizează un program cultural intitulat Batem fierul la conac! Programul include o serie de workshopuri de meșteșuguri tradiționale și tehnici experimentale și este coordonat de Asociația Maria în parteneriat cu Fundația Pro Patrimonio. Toate activităţile grupate în jurul conacului P.P. Carp constituie o şcoală de meşteşuguri, destinată în primul rând sătenilor din zona Ţibăneştiului, dar şi tuturor celor care conştientizează valoarea patrimoniului cultural şi nevoia de a-l transmite urmaşilor. Ansamblul istoric de importanță națională Petre P. Carp din Țibănești este compus din conac, biserică, mausoleu și clădirea anexă.

Fundația Pro Patrimonio este o organizaţie neguvernamentală nonprofit internaţională, cu filiale în România (București), Marea Britanie și Franţa. Înființată în anul 2000, fundația derulează o serie de proiecte care au ca misiune principală conservarea, salvarea și reactivarea patrimoniului cultural, cu precădere arhitectural. Acțiunile se concentrează pe proiecte practice de protejare și reabilitare a patrimoniului, precum și pe implicarea și conștientizarea de către comunități a propriei identități, a memoriei și valorii moștenirii culturale.

Vila Golescu, situată în Câmpulung Muscel la picioarele Carpaților, este un ansamblu arhitectural și peisager unic prin diversitatea elementelor care se găsesc aici. Această reședință încântătoare a fost construită în 1910 și este un exemplu reușit al stilului neoromânesc, cu ancadramentele de ferestre din piatră de Albești, un foișor bine proporționat și arcade armonioase, simplu decorate. Vila este folosită şi ca spațiu de evenimente culturale, seminarii, lecturi sau lansări.

Lansare de carte la Librăria Humanitas Cișmigiu: „Înțelepciunea japoneză a celor patru anotimpuri”, de Natalie Leon
Literatură 04 Martie 2026, 12:01

Lansare de carte la Librăria Humanitas Cișmigiu: „Înțelepciunea japoneză a celor patru anotimpuri”, de Natalie Leon

Volumul „Înțelepciunea japoneză a celor patru anotimpuri” , semnat de Natalie Leon , va fi lansat luni, 9...

Lansare de carte la Librăria Humanitas Cișmigiu: „Înțelepciunea japoneză a celor patru anotimpuri”, de Natalie Leon
Lecturile perfecte pentru luna martie, cu eroine puternice și crime spectaculoase
Literatură 03 Martie 2026, 12:13

Lecturile perfecte pentru luna martie, cu eroine puternice și crime spectaculoase

Martie este, prin tradiție, luna dedicată femeilor – un moment de reflecție, celebrare și redescoperire a vocilor...

Lecturile perfecte pentru luna martie, cu eroine puternice și crime spectaculoase
„Cărțile prind viață” - A patra ediție a Festivalului Cărților Deschise, între 6 și 22 martie 2026, la Opera Comică pentru Copii
Literatură 02 Martie 2026, 19:00

„Cărțile prind viață” - A patra ediție a Festivalului Cărților Deschise, între 6 și 22 martie 2026, la Opera Comică pentru Copii

Opera Comică pentru Copii (OCC) anunță cea de-a patra ediție a Festivalului Cărților Deschise, cel mai colorat eveniment...

„Cărțile prind viață” - A patra ediție a Festivalului Cărților Deschise, între 6 și 22 martie 2026, la Opera Comică pentru Copii
Linia autoarelor – ediția a III-a. Literatură scrisă de femei și citită la telefon în perioada 1-8 martie
Literatură 02 Martie 2026, 09:00

Linia autoarelor – ediția a III-a. Literatură scrisă de femei și citită la telefon în perioada 1-8 martie

Linia autoarelor ajunge la a treia ediție și își continuă traseul început în urmă cu doi ani – acela...

Linia autoarelor – ediția a III-a. Literatură scrisă de femei și citită la telefon în perioada 1-8 martie
Literatura lui Annie Ernaux, laureata Nobelului literar din 2022,  în centrul unui eveniment la București
Literatură 26 Februarie 2026, 10:11

Literatura lui Annie Ernaux, laureata Nobelului literar din 2022, în centrul unui eveniment la București

Săptămâna viitoare,  joi, 5 martie , începând cu  ora 18.00 , la  Institutul Francez din...

Literatura lui Annie Ernaux, laureata Nobelului literar din 2022, în centrul unui eveniment la București
Simona Antonescu: „A fost cel mai greu lucru, să îl țin pe Mihai Viteazul ca personaj secundar. Mi-am dorit să fie cartea Junilor”
Literatură 22 Februarie 2026, 02:04

Simona Antonescu: „A fost cel mai greu lucru, să îl țin pe Mihai Viteazul ca personaj secundar. Mi-am dorit să fie cartea Junilor”

Istoria devine vie atunci când este spusă prin povești. Iar pentru scriitoarea  Simona Antonescu , trecutul nu...

Simona Antonescu: „A fost cel mai greu lucru, să îl țin pe Mihai Viteazul ca personaj secundar. Mi-am dorit să fie cartea Junilor”
România, Țară invitată de onoare la Frankfurt 2028: un pariu major pentru literatura română
Literatură 20 Februarie 2026, 15:35

România, Țară invitată de onoare la Frankfurt 2028: un pariu major pentru literatura română

Realizator: Matei Martin

România, Țară invitată de onoare la Frankfurt 2028: un pariu major pentru literatura română
România va fi țară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028. A fost semnat acordul oficial
Literatură 20 Februarie 2026, 14:38

România va fi țară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028. A fost semnat acordul oficial

România își va prezenta literatura și cultura în postura de țară invitată de onoare la cea de-a 80-a ediție...

România va fi țară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028. A fost semnat acordul oficial
Ascultă live

Ascultă live

08:00 - 09:00
Crossover de weekend (Partea a II-a)
Ascultă live Radio România Cultural
07:10 - 09:00
MATINALII DE WEEK-END
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
08:30 - 09:00
English 7
Ascultă live Radio România Internaţional 1
07:20 - 10:00
MATINAL (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
07:10 - 09:00
DIMINEȚI CU VINO-NCOA
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
06:00 - 10:00
Bună dimineaţa Transilvania de Weekend
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
07:00 - 11:03
Ştiri
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
06:00 - 09:00
ACASĂ ÎN ARDEAL
Ascultă live Radio România Tg Mureș
06:00 - 10:00
Bună dimineața, vest!
Ascultă live Radio România Timișoara FM
08:00 - 10:00
Din suflet pentru tine
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri