DOCUMENTAR: 20 de ani de la moartea scriitorului Marin Sorescu

Scriitorul Marin Sorescu s-a născut în comuna Bulzești, județul Dolj, la 19 februarie 1936.

Școala primară o face în satul natal, apoi urmează cursurile liceului ''Frații Buzești'' din Craiova și Școala Medie Militară ''Dimitrie Cantemir'' din Predeal, conform Dicționarului Scriitorilor Români (2002). În 1960 devine licențiat al Facultății de Filologie a Universității ''Al.I. Cuza'' din Iași. Încă din anii studenției s-a afirmat ca poet, conducând cenaclul Casei de Cultură a Studenților, conform dicționarului ''Membrii Academiei Române'' (2003). După absolvire, în 1960, s-a stabilit în București, devenind în același an redactor la revista ''Viața Studențească'' (unde a și debutat, în 1959, cu versuri), apoi la ''Luceafărul'' (1963-1966). De acum cunoaște o ascensiune rapidă în lumea literară, ca poet, prozator, dramaturg, eseist și critic literar, întreprinde călătorii de studii în mai multe țări europene, participă la congrese și festivaluri internaționale. În 1992, și-a susținut doctoratul în filologie la Universitatea din București, cu teza ''Insolitul ca energie creatoare, cu exemple din literatura română''.

A fost redactor la revistele ''Viața studențească'', ''Luceafărul'', ''Viața românească'', redactor-șef la Studioul Cinematografic ''Animafilm'' din București (1966-1972), redactor-șef al revistei ''Ramuri'' din Craiova (1978-1990), iar în 1990 a fost numit director al Editurii ''Scrisul românesc'' din Craiova. A fost ministru al Culturii în perioada 25 noiembrie 1993 — 5 mai 1995.

Marin Sorescu a scris literatură de toate genurile, situându-se printre cei mai prodigioși scriitori români și numărându-se, de asemenea, printre scriitorii români cei mai reprezentativi și mai cunoscuți peste hotare, opera sa fiind tradusă în zeci de limbi străine.

După debutul ca poet în reviste literare, în 1964 a avut loc și debutul editorial, cu volumul de parodii ''Singur printre poeți'', stilul său original impunându-se și prin volumele de versuri publicate ulterior: ''Poeme'' (1965, Premiul Uniunii Scriitorilor din România), ''Moartea ceasului'' (1966), ''Tinerețea lui Don Quijote'' (1968), ''Tușiți'' (1970), ''Suflete, bun la toate'' (1972), ''La lilieci'' (vol. I-V, 1973-1995; I — 1973, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie, II — 1977, Premiul Academiei Române, III — 1980, IV — 1988, V — 1995), ''Astfel'' (1973), ''Descântoteca'' (1976), ''Poeme'' (1976), ''Sărbători itinerante'' (1978), ''Ceramică'' (1979), ''Fântâni în mare'' (1982), ''Apă vie, apă moartă'' (1987), ''Poezii alese de cenzură'' (1991), ''Traversarea'' (1994).

Criticul literar George Călinescu scria despre Marin Sorescu, în 1964, în ''Contemporanul'', că avea ''capacitatea excepțională de a surprinde fantasticul lucrurilor umile și latura imensă a temelor comune''. Academicianul Eugen Simion aprecia că ''Marin Sorescu meditează la ceea ce scrie și scrie învăluind tragicul, sublimul, grotescul în plasa fină a ironiei''.

''În cărțile ''Liliecilor'' Marin Sorescu dă multe referințe cu privire la situarea geografică a locului său natal — comuna doljană Bulzești apropiată de fruntariile deluroase ale Gorjului — ''La Lilieci'' fiind, de fapt, denumirea dealului pe a cărui vale opusă așezărilor omenești se află spațiul de odihnă al ''dușilor'' din această lume: Cimitirul'', preciza criticul și teoreticianul literar Jeana Morărescu în volumul ''La Lilieci'' (Fundația ''Marin Sorescu'', 1998).

Popularitatea și-a datorat-o de la început Sorescu poeziei, ca și succesul de critică. Un rol va fi jucat articolul lui G. Călinescu din ''Contemporanul'', apărut (1964) chiar mai înainte ca Sorescu să fi debutat, scria criticul literar Nicolae Manolescu în ''Istoria critică a literaturii române'' (2008). ''Dar cu siguranță a mai fost o cauză: rareori o epocă și-a născut mai la timp poetul potrivit. Original și inventiv, Sorescu era un spirit funciar antidogmatic într-un moment în care apele dogmatismului începeau să se retragă. Versurile lui ingenioase, pline de sugestii șocante, au făcut deliciul unui public larg și i-au satisfăcut totodată și pe critici, care vedeau în ele un simptom și o promisiune de înnoire. Cu un bun instinct al pieței literare, poetul s-a adaptat lesne la schimbări, dovadă ''La Lilieci'', în care poezia este cu desăvârșire alta decât în culegerile anterioare'', susținea Nicolae Manolescu.

În prefața volumului ''Poeme'' din colecția ''Cele mai frumoase poezii'' (1976), criticul și istoricul literar Cornel Regman îl caracteriza pe Marin Sorescu ca ''autor de ingenioase și paradoxale scenarii care dinamitează certitudinile zilnice și stabilesc raporturi de intimitate cu fețele incomode ale lucrurilor''.

Ca dramaturg, Marin Sorescu a continuat experiența teatrului existențialist și a teatrului absurdului, oglindită excepțional de piesele sale: ''Iona'' (1968, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie și, apoi, Premiul Academiei Române), ''Există nervi'' (1968), ''Paracliserul'' (1970), ''Matca'' (1973), ''Pluta meduzei'' (1974), ''Setea muntelui de sare'' (1974, culegere de piese, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie), ''Răceala'' (1976), ''A treia țeapă'' (1980), ''Ieșirea prin cer'' (1984), ''Vărul Shakespeare'' (1988). ''Inovații însemnate aduce Sorescu și în teatrul de inspirație istorică, dând o replică semnificativă viziunii idealizante asupra trecutului, la modă în epocă. În acest spațiu tematic s-au impus îndeosebi piese precum ''Răceala'' și ''A treia țeapă'', cu acțiunea plasată în vremea lui Vlad Țepeș'', menționează Dicționarul Scriitorilor Români.

A semnat și proză umoristică și satirică (romanele ''Trei dinți din față'', 1977; ''Viziunea vizuinii'', 1981), eseuri (''Teoria sferelor de influență'', 1969; ''Insomnii'', 1971; ''Starea de destin'', 1976), cronici literare (''Ușor cu pianul pe scări'', 1986, pentru care a primit Premiul ''George Călinescu'' și Premiul Uniunii Scriitorilor pentru critică literară), interviuri despre poezie (''Tratat de inspirație'', 1985). A tradus creația poetică a lui Boris Pasternak (traduceri adunate în volumul ''Lirice''). A mai publicat și literatură pentru copii: ''Unde fugim de acasă?'' (1967, proză), ''O aripă și-un picior ( Despre cum era să zbor)'' (1970, versuri), ''Cocostârcul Gât-Sucit'' (1987, versuri), ''Cirip-Ciorap'' (1993, versuri).

Marin Sorescu a fost un pictor de talent, având expoziții personale în țară și în străinătate.

Pe lângă premiile din partea Uniunii Scriitorilor din România a mai fost distins cu Premiul Academiei Române, cu Medalia de aur pentru poezie ''Ospiti Napoli'', decernată în orașul Napoli (1970), Premiul internațional ''Le Muze'' acordat de Academia delle Muze din Florența (1978), Premiul mondial de poezie ''Fernando Riello'' (Madrid, 1982), cu prestigiosul Premiu internațional ''Gottfried von Herder'' pe 1991 pentru întreaga operă (Viena), Premiul Felix Romuliana (Belgrad, 1994). A fost propus de Academia Română pentru Premiul Nobel pentru Literatură (1992).

La 9 martie 1991 devine membru corespondent, iar din 12 martie 1992 — membru titular al Academiei Române. A fost, de asemenea, membru al Academiei Mallarmé din Paris.

Marin Sorescu a încetat din viață la 8 decembrie 1996, la București.

Cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la nașterea scriitorului Marin Sorescu, la 29 februarie 2016 a avut loc evenimentul "Rotonda 13 — Marin Sorescu", organizat la Academia Română. De asemenea, la 1 martie 2016 a avut loc în Foaierul Teatrului de Comedie din București vernisajul unei expoziții organizată de Academia Română, Muzeul Național al Literaturii Române, Fundația Națională pentru Știință și Artă și Teatrul de Comedie și care a reunit desene realizate de scriitor, fotografii portret, imagini de familie și instantanee alături de prieteni, poezii, schițe, coperte ale volumelor publicate, precum și referințe critice.

''Poezia este o artă care doare. Doare atât cât doare arta. Toată arta la un loc nu ustură însă așa de tare ca poezia. De ce? Pentru că ea este oscilograful omenirii. Cuvântul — mai mult decât o statuie, o pânză sau o clădire — se plachează direct pe geamătul, pe suspinul lumii, se îmbibă, e stâlcit, rănit, sfârtecat.... Versul e în chin, o sodomă de ispășire și purificare. Și un mijloc de supraviețuire, o supapă.... Cine nu știe să folosească laserul vagului, nu e poet. Operație pe ochi cu laserul vagului — aceasta e poezia'', spunea Marin Sorescu.

AGERPRES