DOCUMENTAR: 60 de la moartea scriitorului și academicianului Camil Petrescu

Scriitorul Camil Petrescu, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 9 aprilie 1894, la București.

A urmat, din 1913, cursurile Facultății de Litere și Filosofie, unde i-a avut ca profesori pe P.P. Negulescu și C. Rădulescu-Motru. În paralel cu studiile universitare, a urmat, din 1916, școala militară. În același an s-a înrolat ca sublocotenent în armată, participând la Războiul de Reîntregire Națională (1916-1918). În urma unui bombardament, își pierde auzul la o ureche, infirmitate care îl va marca toată viața. În 1919, a absolvit facultatea cu ''magna cum laude'', luându-și licența în filosofie cu o lucrare de logică. A obținut doctoratul în filosofie cu lucrarea ''Modalitatea estetică a teatrului''.

A fost profesor de limba română la Timișoara (1919-1921), oraș în care și-a început activitatea de gazetar la ''Banatul'' și ''Țara'', potrivit Dicționarului ''Membrii Academiei Române'' (2003).

Revenit la București, a colaborat la ''Sămănătorul'' și a editat revistele ''Săptămâna muncii intelectuale'' (1924) și ''Cetatea literară'' (1925-1926). A fost colaborator, apoi redactor-șef al ''Revistei Fundațiilor Regale''. Între februarie și decembrie 1939, a ocupat funcția de director al Teatrului Național din București.

Deși a debutat cu versuri (''Versuri'', 1923; ''Transcedentalia'', 1931), este cunoscut în special datorită dramaturgiei și romanelor sale, cele scrise înainte de război fiind apreciate ca cele mai valoroase. A fost unul dintre cei mai fecunzi oameni de teatru din perioada interbelică: dramaturg, cronicar dramatic, regizor, teoretician (''Fals tratat pentru uzul autorilor dramatici'', 1926; ''Modalitatea estetică a teatrului'', 1936).

Printre numeroasele piese de teatru pe care le-a scris se numără: ''Jocul ielelor'' (1918, scrisă în perioada războiului), ''Act venețian'' (1919), ''Suflete tari'' (1922, premiera în același an la Teatrul Național din București), ''Mitică Popescu'' (1925), ''Mioara'' (1926), ''Danton'' (1931), ''Iată femeia pe care o iubesc'' (1943), ''Profesor doctor Omu vindecă de dragoste'' (1944), ''Dona Diana'' (1945), ''Bălcescu'' (1948), ''Caragiale în vremea lui''.

S-a impus definitiv atenției publice mai întâi cu romanul ''Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război'' (1930), apoi cu ''Patul lui Procust'' (1933), care i-a adus aproape unanima recunoaștere a talentului, volumul fiind considerat unul dintre romanele importante ale modernismului european.

A urmat romanul istoric ''Un om între oameni'' (1953-1957, I-III, neterminat). Chestiunea intelectualului și importanța acestuia în societate, temă omniprezentă în întreaga sa operă, a fost reluată și în nuvelele din ''Cei ce plătesc cu viața'' (1949) și ''Turnul de fildeș'' (1950).

Camil Petrescu a lăsat și studii de filosofie (''Husserl. O introducere în filosofia fenomenologică'', 1938; ''Doctrina substanței''), eseuri — pamfletul critic ''Eugen Lovinescu supt zodia seninătății imperturbabile'' (1933), care avea să-l despartă de marele critic. A schițat bazele unui ''sistem'' propriu, numit ''substanțialismul'', notează ''Dicționarul scriitorilor români'' (2001).

A scris și note de călătorie (''Rapid-Constantinopol-Bioram. Simplu itinerar pentru uzul bucureștenilor'', 1933), literatură memorialistică (''Note zilnice''), literatură pentru copii (''epopeea'' bufă în versuri ''Papuciada'').

Membru titular activ al Academiei Române, de la 1 noiembrie 1948.

A murit la 14 mai 1957, la București.

AGERPRES