Helen Garner, marea doamnă a literaturii australiene, tradusă în premieră la Anansi
18 Februarie 2025, 10:59
Romanul Bach pentru copii, „o bijuterie de roman despre familia perfectă care se destramă!” (David Nicholls), este prima carte apărută anul acesta în traducere sub umbrela imprintului Anansi. World Fiction de la Editura Trei. Este cel de-al treilea roman al scriitoarei Helen Garner, marea doamnă a literaturii australiene, publicat în 1984, dar descoperit recent de către cititorii de limba engleză de pe ambele țărmuri ale oceanului, prin publicarea concomitent, anul trecut, în Statele Unite ale Americii și Marea Britanie. Odată cu publicarea edițiilor engleză și americană, vânzările au explodat, iar mii de cititori continuă să se întrebe în lumea social media de ce-a ținut-o Australia atâția ani ascunsă ca pe-o comoară.
Ediția în limba română este parte a acestui fenomen internațional și apare în excelenta traducere a Veronicăi D. Niculescu:
„Un roman scurt și dens, dintr-o epocă atât de cunoscută mie, dar dintr-o lume atât de necunoscută... Australia! M-am delectat traducând, m-am delectat descoperind cuvinte care în engleza britanică (sau americană) au sensuri dintre cele mai banale, dar care în Australia înseamnă cu totul altceva, surprize, multe surprize, deci și multă distracție, am scotocit pe forumuri și site-uri unde studenții și cititorii pătimași se străduiesc să priceapă cât mai bine cărți și discută pasaje mai complicate sau cu sensuri multiple din cărțile lui Garner. Una dintre cele mai frumoase experiențe – de traducere și de viață. O carte care-i va fermeca pe mulți, fără îndoială.”
Plasat în Australia anilor 1980, romanul Bach pentru copii urmărește viața lui Dexter și a Athenei Fox, care, alături de cei doi fii ai lor, trăiesc liniștiți la marginea orașului Melbourne. În ciuda provocărilor obișnuite ale vieții de familie, sunt fericiți. Dar când o prietenă din trecutul lui Dexter apare și aduce cu ea lumea boemă a orașului, în mintea Athenei se naște îndoiala că viața alături de familie îi e de ajuns, iar legăturile fragile care o țin lângă cei apropiați încep să se destrame.
Considerat unul dintre cele mai importante romane australiene din ultimii cincizeci de ani, Bach pentru copii s-a bucurat de cronici extraordinare, atât din partea criticilor, cât și din partea unor nume importante ale literaturii internaționale de astăzi:
Anne Enright: „Helen Garner își portretizează extraordinar personajele, cu un ochi atent la visele, nesiguranțele și umanitatea lor profundă în acest roman-bijuterie, intim și captivant.”
James Wood: „Helen Garner e o povestitoare înnăscută.“
Observer: „Un amestec seducător de spirit și lirism.”
The New York Times: „Stilul lui Helen Garner amintește de scriitori dăruiți cu arta simplității, precum Jean Rhys, Jane Bowles și Paula Fox.”
Slate: „O voce puternică, plină de onestitate.”
Australian: „Iată puterea din scrisul lui Helen Garner: ea sapă printre întâmplările vieții și scoate la iveală lucruri rafinate care, odată ce le citești, sunt parte a ființei tale. Helen Garner este în fiecare dintre noi.”
Helen Garner s-a născut în 1942 în Geelong. Și-a luat licența la Universitatea din Melbourne și a fost profesoară până în 1972, când a fost concediată pentru că răspundea fără ocolișuri la întrebările despre sex ale elevilor. Concedierea a atras manifestări de solidaritate din partea colegilor ei, care însă nu au avut niciun rezultat. Ca să-și câștige existența, a devenit jurnalistă. Primul ei roman, Monkey Grip, a apărut în 1977, a câștigat National Book Council Award un an mai târziu și a fost ecranizat cu același titlu în 1981. De atunci a publicat mai multe romane, povestiri, eseuri și articole jurnalistice. Scenariul The Last Days of Chez Nous a fost ecranizat în 1992. În 2006, Helen Garner a primit Melbourne Prize for Literature. Cel mai recent roman, The Spare Room (2008), a fost tradus în numeroase limbi și a câștigat Victorian Premier’s Literary Award for Fiction, Queensland Premier’s Award for Fiction și Barbara Jefferis Award. Helen Garner trăiește în Melbourne.
„Scriu despre lucruri pe care le știu și pe care le-am trăit, despre oamenii cu care am crescut”, declara Helen Garner într-un interviu de anul trecut din The Guardian și se pare că, de cele mai multe ori, ficțiunea ne arată realitatea cu o claritate absolută.
