O carte pe zi - Jon Ronson, Testul psihopatului

O carte pe zi, realizator Valentin Protopopescu

Marţi, 14.03.2017, în emisiunea Intro

Jon Ronson, Testul psihopatului. O călătorie prin industria nebuniei, ed. a II-a, trad. de Luiza Vasiliu, Editura Art, Bucureşti

N-am de gând să propun în aceste rânduri o cronică a excelentei cărţi scrise de jurnalistul britanic Jon Ronson, Testul psihopatului. O călătorie prin industria nebuniei (Editura Art, 2016, Bucureşti, ed. a II-a, trad. de Luiza Vasiliu). Volumul este extraordinar, subtitlul e pus însă „cu toporul”, căci psihopatia nu este nebunie în sens tradiţional, ci derivă psihică întemeiată moral. Nebunul nu alege să fie nebun, cel puţin nu în cazurile banale, în vreme ce psihopatul ştie că este psihopat, dar nu-i pasă de asta şi nici nu suferă că nu duce un trai normal (adică adaptat la norma socială, care este una morală).

Ceea ce-mi propun aici este să sugerez că sociopatia, în înţelesul testului inventat de Bob Hare, PCR-L, un test în 20 de puncte, reprezintă o mutaţie în plan uman. Autorul, Jon Ronson, se fereşte ca dracul de tămâie să folosească un astfel de termen invalidant, nici măcar nu îndrăzneşte să-l evoce, ba chiar îl presează pe Bob Hare să recunoască faptul că se gândeşte la un astfel de tâlc, trimiţându-i în mod nedrept pe sociopaţi la rubrica „monstruozitate omenească”.  Dacă însă depăşim bariera ideologică (şi propagandistică) a principiului politically correct, năzuind chiar să înţelegem despre ce vorbim, atunci ar trebui să recunoaştem că sociopatul generic cade dincolo de intervalul moral şi logic aproximabil al omenirii normale. Ceea ce nu înseamnă însă că lucrurile pot fi tranşate uşor sau comfortabil.

De ce? Ei bine, două aspecte sunt cele care mă pun pe mine în dificultate.

Primo: sociopatul disimulează cu foarte mult talent disfuncţia moral-psihică de care este apăsat (am evitat formula, profund nedreaptă, „de care suferă”, căci subiectul afectat de sociopatie nu suferă deloc din pricina acestui fapt). El este un mincinos patologic (punctul 4 al testului PCR-L Hare) şi un formidabil manipulator, cu un potenţial nesfârşit de viclenie şi disimulare (punctul 5). De aici şi greutatea obiectivă de a-l descoperi în mod real.

Secundo: comportamentul sociopatului se pierde în masa difuză a comportamentelor sociale mai mult sau mai puţin (ne-)obişnuite, putând fi evaluat eventual din perspectiva nocivităţii consecinţelor rezultate. Pentru a exemplifica acest aspect, voi invoca punctele 6 (lipsa remuşcării sau a sentimentului de vină), 8 (cruzime şi lipsa empatiei) şi 13 (absenţa unor ţeluri realiste pe termen lung) din testul Hare.

Sociopatul e capabil de şi chiar face fapte bune. Dar le săvârşeşte nu din empatie (de care, cum am văzut, este lipsit), ci din dorinţa, tipică sociopatului, de a manipula şi deturna atenţia prin acţiuni de cosmetizare a imaginii sale reale. Frecvent, sociopatul preia şi satisface aşteptarea subiectului normal, jucând un teatru savant, astfel încât prin volubilitatea şi farmecul superficial (punctul 1 al testului Hare) să pună în umbră adevăratele sale intenţii. Nu rareori sociopaţii mimează perfect empatia şi solidaritatea umană. Din acest punct de vedere, ei pot fi foarte convingători. Singura lor dificultate este că nu pot păstra mult timp această aparenţă de omenie. În momente tensionate pe care nu le controlează, adevăratul lor sine ieşe uşor la iveală.

Marea problemă în abordarea sociopatiei stă în faptul că această tulburare de comportament nu poate fi tratată şi nici vindecată. Sigur, violatorii şi pedofilii pot fi castraţi chimic. Agresivitatea lor sexuală rămâne, nu şi libidoul energetic. Ei nu mai pun în act tendinţa distructivă. Dar criminalii, hoţii, speculatorii, sadicii şi manipulatorii nu pot fi izolaţi pe viaţă. Sunt mult prea numeroşi, iar codul penal se dovedeşte prea slab şi ineficient în raport cu personalitatea acestora.

Drama noastră, a celor „normali” (căci trăsături sociopate avem cu toţii, în măsuri însă irelevante faţă cu modelul pur şi dur), este că şefii de state, premierii, liderii militari, marii finanţişti, super businessmanii, liderii civici, într-un cuvânt şefii în general şi în marea lor majoritate se recrutează din rândul sociopaţilor. Fireşte, una e să fii şef de comisie parlamentară şi alta criminal în serie. Chestie de nuanţă şi de realitate. Însă nucleul dur este acelaşi,

Jon Ronson, copertă, imagini ilustrînd universul sociopatiei, link you tube spre un autoportret filmat al unui psihopat:

https://www.youtube.com/watch?v=eu17Wuq3nI8.