PORTRET: 155 de ani de la naşterea poetului George Coşbuc
20 Septembrie 2021, 07:26
Luni, 20 septembrie, se împlinesc 155 de ani de la naşterea lui George Coşbuc, poet, critic literar, scriitor, publicist şi traducător, membru titular al Academiei Române.
George Coşbuc s-a născut la 20 septembrie 1866, la Hordou, în judeţul Bistriţa-Năsăud, într-o familie numeroasă, fiind al optulea copil al preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi al Mariei, fiică de preot.
A crescut cu poveştile spuse de mama sa şi de alţi oameni de la ţară şi a învăţat să citească încă de la vârsta de cinci ani.
În anii copilăriei petrecuţi în satul natal, a deprins nu doar dragostea pentru literatură, ci şi pasiunea pentru folclorul românesc, din care, peste ani, şi-a avut izvorul inspiraţia pentru unele dintre cele mai cunoscute poezii ale sale: ”Nunta Zamfirei”, ”Mama”, ”Numai una”, ”Trei, Doamne, şi toţi trei”, ”El Zorab”, ”Duşmancele”, ”Noi vrem pământ!”, ”Iarna pe uliţă” sau ”La oglindă”.
În perioada 1874-1876, a frecventat şcolile din Hordou, Telciu şi Năsăud, iar între anii 1876-1884, a urmat liceul la Năsăud, unde s-a familiarizat cu literaturile clasice precum şi cu limba germană.
Se spune că George Coşbuc a scris nu mai puțin de 160 de poezii pe când era în clasa a IV-a.
A început, apoi, să se manifeste ca poet şi traducător în cadrul Societăţii de lectură ”Virtus Romana Rediviva”, al cărei membru extraordinar şi preşedinte a devenit.
Despre debutul său literar George Coşbuc mărturisea: “Cea dintâi poezie am publicat-o la vârsta de 15 ani într-o foaie pedagogică din Ardeal. Nici nu ştiu ce era, însă îmi amintesc că a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de încercări prin toate foile ardeleneşti.”
În perioada 1882-1883, a publicat poezii şi traduceri în revista liceului, ”Muza someşeană”, iar în 1884, s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Literatură a Universităţii din Cluj, unde a frecventat cursurile de teoria şi istoria retoricii la greci şi romani, sintaxa greacă, istoria literaturii latine, istoria vechilor greci.
Tot în anul 1884, a devenit membru în comitetul Societăţii ”Iulia” a studenţilor români.
A început, apoi, colaborarea la revista ”Tribuna” din Sibiu – la îndemnul scriitorului Ioan Slavici – , iar în anul 1887, a devenit redactor al publicaţiei.
Colaborarea sa desfăşurat după ce Slavici a refuzat să publice o poezie de-a lui Coşbuc în „Tribuna” pentru că o considera prea pesimistă – „Balada Infernală”, trimisă pe când era elev în clasa a VIII-a.
„Tribuna” avea să găzduiască în paginile sale poezia ”Filosofii şi plugarii”, care marca debutul său editorial.
În anii 1888-1889, tot în „Tribuna” apăreau ”Nunta Zamfirei”, ”Rada”, ”Mânioasă”, ”Fata morarului”, ”Crăiasa zânelor”, ”Numai una”.
În anul 1889, Slavici solicita printr-o scrisoare, sprijinul lui Titu Maiorescu să-l poată trimite la Bucureşti pe George Coşbuc: ” Sunt sigur că e destul să-l vedeţi ca să fiţi de acord cu mine că trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă ca talentul acesta să ajungă la deplina lui desfăşurare.”
Către finalul anului 1889, George Coşbuc se stabileşte la Bucureşti, unde va deveni funcţionar la Ministerul Cultelor (1890-1893) şi, mai apoi, şef al Biroului administrativ şi de corespondenţă al Casei Şcoalelor (1902). În această perioadă se va dedica activităţilor prin care încerca emaniciparea culturală a satului românesc.
În anul 1895, se căsătoreşte cu Elena, sora unui editor, iar în acelaşi an se năştea unicul său fiu, Alexandru, care va muri, însă, la vârsta de doar 20 de ani, într-un accident de automobil.
Au urmat ani de călătorii în scopul îndrumării învăţătorilor, a militat pentru îmbogaţirea bibliotecilor din mediul rural, iar în anul 1907, a fost numit şef al Biroului de activităţi extraşcolare, poziţie din care va organiza şi îndruma conferinţe săteşti.
Însă în această perioadă va continua, în mod susţinut, şi activitatea publicistică, în 1894 va edita, împreună cu Ioan Slavici şi I.L. Caragiale, revista ”Vatra”, în care va publica alte creaţii ale sale – ”Doina”, ”Noi vrem pământ”, ”In opressores”, ”Dragoste învrăjbită”, ”Paşa Hassan”, ”Scara”, ”Iarna pe uliţă”, ”Lupta vieţii” ş.a. În anul 1901, editează, împreună cu Alexandru Vlahuţă, revista ”Semănătorul”, iar în anul 1906 va edita revista ”Viaţa literară”.
Totodată, a colaborat la numeroase publicaţii ale vremii, pintre acestea aflându-se ”Albina”, ”Convorbiri literare”, ”Epoca literară”, ”Flacăra”, ”Foaia ilustrată”, ”Povestea vorbei”, ”Românul”, ”Vieaţa”.
Pasiunea pentru folclorul românesc se va afla la baza publicării, de către Coşbuc, a unor studii referitoare la însemnătatea estetică şi poetică a creaţiei populare – precum ”Elementele literaturii poporale” (1900), ”Legendele mănăstirilor noastre” (1902), ”Ghicitorile poporale” (1903), ”Naşterea proverbilor” (1903), ”Baladele poporale” (1903).
George Coşbuc se va remarca şi din postura de traducător, câteva din capodoperele literaturii universale găsindu-şi însufleţire în limba română – ”Odiseea” de Homer, ”Eneida” de Vergiliu, ”Divina Comedie” de Dante, sau ”Sakuntala” de Kalidasa. A tradus opere din sanscrită, latină, germană, italiană şi engleză.
Coşbuc va reuni creaţiile sale în proză sau în versuri în volumele ”Balade şi idile” (1893), ”Fire de tort” (1896), ”Povestea unei coroane de oţel” (1899), ”Ziarul unui pierde-vară” (1902), ”Dintr-ale neamului românesc” (1903), ”Cântece de vitejie” (1904).
La 1 aprilie 1900, George Coşbuc a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar 16 ani mai târziu, la 20 mai 1916, a devenit membru titular al acestui for.
În anul 1918, după ce ies de sub tipar ediţiile a VIII-a la „Balade şi idile” şi a VII-a la „Fire de tort”, în paginile revistei bucureştene „Scena” apare „Vulturul”, ultima poezie pe care Coşbuc o va publica.
George Coşbuc a murit la Bucureşti, la 9 mai 1918, la vârsta de 51 de ani, find înhumat la Citirul Bellu, chiar alături de fiul său, Alexandru.
Casa natală din satul Hordou (astăzi George Coşbuc), leagănul copilăriei sale, va deveni Casa Memorială „George Coşbuc”. Ridicată de tatăl poetului, Sebastian Coşbuc, după anul 1840, casa natală – tipic ţărănească, vopsită în alb, cu acoperiş din şindrilă – a fost şi locul în care poetul a găsit inspiraţia pentru a crea opere memorabile.
