PORTRET: 200 de ani de la naşterea lui Gustave Flaubert

Motto: „Să fii prost, egoist şi să ai o sănătate bună sunt trei cerinţe pentru a fi fericit, deşi, dacă prostia lipseşte, celelalte nu mai contează…” – Gustave Flaubert

Duminică, 12 decembrie, se împlinesc 200 de ani de la naşterea scriitorului francez Gustave Flaubert, cel care a lăsat posterităţii unul dintre romanele capitale ale literaturii universale, „Madame Bovary”.

* * * * *

Gustave Flaubert s-a născut la 12 decembrie 1821, la Rouen, la spitalul în care lucra tatăl său, chirurgul Achille-Cléophas Flaubert, un strălucit absolvent de Medicină, energic, perseverent, cu un profund simț al datoriei, excepțional om și profesionist.
Anne-Justine-Caroline Fleuriot, mama viitorului scriitor, era de origine normandă, fiică de medic, orfană de timpuriu, şi va rămâne ființa cea mai apropiată de Gustave.
Acesta mai avea doi fraţi, pe Achille Flaubert, mai mare cu nouă ani, care îi va urma tatălui în carieră, şi Caroline Flaubert, sora mai mică cu trei ani, care va muri la nașterea unei fetițe, şi care va fi crescută de Gustave și de doamna Flaubert, aceasta fiind una dintre cele mai adânci dureri încercate de scriitor.
Aceasta, alături de neliniștile tatălui hărțuit de responsabilitate și doborât de trudă, disecțiile la care asistă mai mult în secret, își vor pune amprenta asupra caracterului lui Gustave, care va fi înclinat către pesimism și melancolie, dar şi spre duritate, migală și exactitate.
Și-a început activitatea literară la vârsta de 9 ani, publicând în revista şcolii traduceri din Shakespeare.
În februarie 1832, Gustave este admis ca extern la liceul din Rouen, căruia îi păstrează o tristă amintire pentru educația romantică, desuetă, care împingea mulți elevi la viciu și adesea la sinucidere.
El va fi pur şi simplu dezgustat de supraîncărcarea programei şcolare, de învățarea mecanică. În schimb, în această perioadă, Flaubert va citi cu pasiune din Byron, Goethe, Shakespeare, sau Cervantes.
La 14 ani, Flaubert se îndrăgostea lulea, la Trouville, de Elisa Schlésinger, cu 12 ani mai în vârstă ca el, căsătorită cu un afacerist, aceasta inspirându-l pentru primele sale scrieri.
În 1836 va publica primele povestiri romantice, „Un parfum de mirosit”, „Ciumă la Florența” ori „Turbare și neputință”, în care influenţa de factură pesimistă a scrierilor lui Byron este mai mult decât evidentă.
În anul 1837, scrie povestirile fantastice „Vis de infern” şi „Quidquid volueris” şi romanul „Pasiune și virtute”, în care se schițează portretul doamnei Bovary.
În martie 1837, apare în revista „Colibri”, povestirea „O lecție de istorie naturală”, care aduce un ton nou, satiric, antiburghez, caracteristic întregii creații realiste flaubertiene.
Se va înscrie apoi la Facultatea de Drept din Paris, însă, ulterior, sănătatea şubredă, dar şi sensibilitatea sa aparte, l-au făcut să renunţe la o carieră juridică pentru a se consacra vocaţiei literare.
În anul 1938, publica romanul „Memoriile unui nebun”, în care se vor regăsi multe din resentimentele perioadei de liceu: „Mă mai văd așezat, pe băncile clasei, absorbit în visele mele de viitor[…] în timp ce pedagogul râdea de versurile mele latinești, iar colegii mă priveau batjocoritor”. „Memoriile unui nebun” reprezintă jurnalul unei crize sentimentale a unui un adolescent exaltat, romanul fiind influenţat de „Confesiunile” lui J. J. Rousseau, de „Confesiunea unui copil al secolului” al lui A. de Musset, iar la rândul său romanul lui Flaubert îl va influenţa pe Émile Zola, mai ales pentru primul său roman, „Confesiunea lui Claude”.
Elisa Schelesinger, muza lui Flaubert, o femeie de o cinste și de o puritate ireproșabilă, va rămâne toată viața marea pasiune a scriitorului, iar episodul întâlnirii dintre cei doi va fi povestit amănunțit în „Memoriile unui nebun”, unde tânăra doamnă se numește Marie.
„Madame Bovary”, o operă capitală pentru literatura secolului al XIX-lea, a fost publicată, în premieră, sub formă de serial în revista de literatură „Revue de Paris”, între lunile octombrie şi decembrie 1856, apoi un an mai târziu va apărea compact, în volum.
Personajul principal este Emma Bovary, o femeie atrăgătoare, prizonieră a unei căsătorii cu un medic mediocru şi a vieţii banale de provincie. Încercările de a evada în braţele a doi amanţi şi în cheltuieli excesive sfârşesc prin a o dezamăgi, iar consecinţele asupra sa şi a familiei vor fi tragice.
Emma Bovary este un personaj atât de complex şi ingenios construit de Flaubert, încât a dat naştere unor nenumărate interpretări, de la figură a egoismului distructiv până la simbol al eroinei romantice, revoltată şi învinsă de constrângerile vieţii mic-burgheze.
„Madame Bovary” a fost primită cu indignare, iar autorul a fost judecat pentru „ultragiu la adresa moralei publice și a religiei”. Procesul nu a făcut decât să sporească notorietatea romanului, astfel încât, după achitarea lui Flaubert, în februarie 1857, „Doamna Bovary” a devenit bestseller. Mai mult decât atât, cartea este considerată o capodoperă a literaturii universale şi unul dintre cele mai reprezentative romane ale realismului literar.
În plus, excepţionalul roman a dat naştere unui nou termen, bovarismul, derivat din numele eroinei lui Flaubert, devenit, în timp, un concept atât de larg încât psihologi, psihanaliști, psihiatri, terapeuți sau teoreticieni, literați, esteticieni, sociologi, critici și istorici literari, hermeneuți, îl vor aprecia prin capacitatea omului de a se proiecta în altul ca fenomen de natură psihotică sau un tip de personalitate, un soi de maladie cu transmitere „textuală”, nu departe de isterie, undeva între depresie și paranoia…
În anul 1862, îi apare „Salammbô”, roman ce evocă un episod din istoria Cartaginei. „Salammbô” este o tragică poveste de dragoste evocată cu violență și fără prejudecăți. Acțiunea romanului se petrece după înfrîngerea cetății de către romani, pe fundalul pitoresc, liric şi mistic, al unei reconstituiri istorice de o rară autencitate şi frumuseţe stilistică.
În anul 1870, publică „L’Éducation sentimentale”, un roman ce dezbate tema iluziilor pierdute în viață, iar în 1874 îi apare „Ispitirea sfântului Anton”/”La Tentation de Saint Antoine”, volum caracterizat printr-un realism halucinant.
Tot în 1874 apar cele „Trei povestiri”, inspirate din viețile unor sfinți, despre una dintre acestea, intitulată „O inima simplă”, remarcabilul poet american, reprezentant de marcă al modernismului literar al secolului XX, Ezra Pound, spunând că „înglobează tot ceea ce se știe despre scris”, fiind considerată un model de tehnică de proză scurtă.
Gustave Flaubert moare la 8 mai 1880, la vârsta de 58 de ani, în urma unei hemoragii cerebrale, la Croisset⁠, Canteleu, Haute-Normandie, Franța.
Este înmormântat la Cimetière monumental din Rouen.
Un an mai târziu îi este publicat, postum, romanul neterminat „Bouvard et Pécuchet”, o remarcabilă satiră la adresa stupidității umane.
În anul 1949 apărea una dintre cele mai apreciate ecranizări ale romanului „Madame Bovary”, filmul american omonim, regizat de Vincente Minnelli, cu Jennifer Jones în rolul principal.

Numărul relativ mic de opere literare pe care Flaubert le-a creat se poate explica prin faptul că muncea ani de zile la un roman și îl cizela până când acesta atingea, în accepţiunea autorului, desăvârșirea…
Tocmai de aceea, Gustave Flaubert a fost un excepţional observator al societății, al tipurilor umane din Franța secolului al XIX-lea, și a transpus în scrierile sale, cu un realism extraordinar, personaje care își dezvăluiau cele mai profunde trăsături de caracter.