PORTRET: Antoine de Saint-Exupéry şi superba poveste a „Micului Prinţ”

Motto: „Numai cu inima poţi vedea bine, lucrurile esenţiale rămân ascunse ochilor” – Antoine de Saint-Exupéry

Luni, 29 iunie, se împlinesc 120 de ani de la naşterea lui Antoine de Saint-Exupéry, o personalitate iubitoare de aventură, aristocrat, jurnalist, poet, romancier și eseist francez, aviator căzut pe frontul antifascist. Personalitate marcantă a literaturii universale, vicontele de Saint-Exupéry a rămas în memoria colectivă drept autorul uneia dintre cele mai apreciate cărţi pentru copiii de toate vârstele, una dintre cele mai frumoase povestiri care au fost scrise vreodată, „Micul Prinţ”, a treia cea mai vândută carte din istoria literaturii mondiale, un volum care a fost tradus în nu mai puţin de 361 de limbi şi dialecte ale planetei.

* * * * *

Antoine Marie Jean-Baptise Roger, viconte de Saint-Exupéry, pe numele său complet, s-a născut la 29 iunie 1900, la Lyon, în Franţa, într-o familie aparţinând aristocraţiei franceze, tatăl său fiind Jean de Saint Exupéry, iar mama, Marie de Fonscolombe. El era al treilea născut din cei cinci copii ai familiei, doi băieţi, Antoine şi François şi trei fete, Marie-Madeleine, Simone şi Gabrielle.

Din nefericire, tatăl său a făcut un atac cerebral și a murit pe peronul unei stații de tren când Antoine încă nu împlinise patru ani, în anul 1904.

În anul 1909, familia sa, rămasă doar cu titlurile nobiliare, însă fără mari resurse materiale, s-a mutat în Le Mans, în vestul Franţei, unde un oarecare Wilbur Wright uimea cu zborurile sale, fiind creditat cu inventarea, construcţia şi pilotarea cu succes a primul avion cu motor din lume.

Saint-Exupéry, care a avut o copilărie fericită, lipsită de griji, va urma cursurile şcolii iezuite Notre Dame de Sainte Croix.

În anul 1912, Saint-Exupéry va zbura pentru prima dată în viaţă, cu un aeroplan pilotat de Gabriel Wroblewski, un alt pionier al aviaţiei franceze. Acum avea să se declanşeze puternica sa pasiune pentru zbor, care îi va anima întreaga sa existenţă.

După izbucnirea Primului Război Mondial, în noiembrie 1915, Antoine a fugit din calea conflictului din Franţa, refugiindu-se la Fribourg, în Elveţia, unde îşi va continua studiile.

În anul 1917, Saint-Exupéry îşi lua bacalaureatul, iar în toamna acelui an, se mută la Paris. Tot în 1917, fratele său mai mic, François, se stingea la doar 15 ani, din cauza febrei reumatice.

Încearcă, fără succes, să intre la Academia Navală Franceză, apoi parcurge cursurile Şcolii de Arte Frumoase din Paris, unde va studia arhitectura.

În perioada 1921 – 1922, Antoine îşi satisface stagiul militar obligatoriu, pregătindu-se, la Strasbourg, pentru meseria de pilot.

În august 1921, va pilota un avion de tip Sopwith, iar în decembrie, în acelaşi an, obţine brevetul de pilot militar.

Este trimis, pentru câteva luni, la un stagiu în Africa de Nord, apoi, după revenirea la Paris, cunoaşte o poveste de dragoste alături de scriitoarea Louise de Vilmorin, cu care urma să se căsătorească.

În anul 1923, Antoine de Saint-Exupéry, se prăbuşeşte cu avionul, dar scapă doar cu o fractură craniană nu tocmai gravă, însă Louise va rupe logodna, pe motiv că partenerul ei avea o pasiune mult prea periculoasă pentru gusturile ei.

Antoine va reveni la activitatea de pilot, devenind, în anul 1924, pilot responsabil cu servicii poştale şi de transport.

În anul 1926, debutează în literatură cu nuvela „Aviatorul”, publicată în revista „Le Navire d’argent” şi tot atunci devenea pilot al companiei Latécoère din Tolouse, care distribuia scrisori în Franţa, Spania şi Africa de Nord, şi director, în perioada 1927-1929, al aeroportului Cap Juby din Rio de Oro (actualmente Tarfaya), o regiune sahariană aflată în Maroc.

În acelaşi an, suferă cumplit după moartea Mariei-Madeleine, sora sa cea mai mare, la doar 30 de ani, în urma tuberculozei.

În anul 1929, publică primul său roman, „Courrier Sud”/”Curierul de Sud”, bazat pe experienţa trăită în Sahara, un volum care care celebrează curajul piloților în misiuni. Între îndatoririle lui Saint-Exupéry cât timp s-a aflat la conducerea aerodromului din Sahara s-a numărat și recuperarea piloților căzuți în deșert și ajunși ostatici ai triburilor băștinașe. Misiunea, care implica negocieri dure, era extrem de periculoasă, iar pentru curajul de care a dat dovadă, Saint-Exupéry a fost recompensat cu Legiunea de Onoare acordată de guvernul francez.

Antoine se mută, apoi, în America de Sud, unde devine directorul companiei aeriene „Aeroposta Argentina”.

În 1931, Saint-Exupéry publică cel de-al doilea roman, „Vol de Nuit”/”Zbor de noapte”, care va fi recompensat cu „Prix Femina”, una dintre cele mai prestigioase distincţii din literatura franceză. „Zbor de noapte” este mai mult decât un roman inspirat de viețile piloților, este un pretext pentru o meditație mult mai extinsă asupra condiției umane, în general.

Tot în 1931, se căsătoreşte cu Consuelo Suncin, văduva lui Enrique Gómez Carillo, jurnalist şi diplomat guatemalez, soţia sa fiind membră a unui cerc de literaţi iluştri, printre care se numărau scriitorul belgian, laureat al premiului Nobel, Maurice Maeterlinck şi romancierul, poetul şi dramaturgul italian Gabriele D’Annunzio. Mariajul dintre cei doi a rezistat, în ciuda frecventelor infidelități și a prelungitelor absențe ale scriitorului.

În anul 1933, studiourile de la Hollywood ecranizează romanul său „Zbor de noapte”, în care au fost distribuiţi actori precum John şi Lionel Barrymore, Clark Gable, Myrna Loy şi Helen Hayes.

La 30 decembrie 1935, în încercarea de a câştiga un premiu în valoare de 150.000 de franci prin depăşirea recordului de viteză într-o cursă aeriană de la Paris la Saigon, a urmat o nouă prăbuşire cu avionul în zona Saharei, alături de prietenul său André Prévot, cei doi rătăcind zile bune prin deşert, până să fie salvaţi de un grup de beduini.

Un an mai târziu, Saint-Exupéry revine la manşa avionului, de data aceasta a unui aparat proprietate personală, marca Caudron Simon, însă la scurtă vreme se va prăbuşi din nou, în Guatemala. Antoine va suferi răni grave, unele dintre aceastea lăsând sechele pentru restul vieţii.

În anul 1936, după cum puţin ştiu, scriitorul francez a vizitat România, la invitaţia Aeroclubului Regal Român condus de prinţul Valentin Bibescu. El s-a întâlnit cu George Valentin Bibescu şi cu D. I. Şuchianu, reprezentant al Societăţii Scriitorilor Români, apoi a vizitat expoziţia de la „Luna Bucureştilor”.

Publică, mai apoi, volumul de memorii „Terre des hommes”/”Ţinutul bărbaţilor”, care surprindea aventurile sale din America de Sud şi Sahara, o carte pentru care va primi mai multe premii, atât în SUA cât şi în Franţa, printre care şi distincţia Academiei Franceze – Marele Premiu al Romanului, în 1939.

Vor urma anii celui de-Al Doilea Război Mondial, iar Antoine va servi drept pilot de recunoaştere în anii 1939 şi 1940. Se va refugia, apoi, la New York, unde va participa la campania de convingere a americanilor să intre în război de partea Aliaţilor.

A urmat propunerea Guvernului de la Vichy de a fi numit membru al Consiliului Naţional, însă Saint-Exupéry va refuza.

În anul 1942 publică volumul „Pilote de guerre“/„Pilot de război“, care redă filosofia de viață plină de umanism a lui Antoine de Saint-Exupéry.

În anul 1943, în perioada în care lumea trăia ororile celui mai cumplit război pe care îl cunoscuse, Saint-Exupéry publica, în SUA, „Micul Prinţ”, o poveste savuroasă pentru copii, dar şi pentru cei mari. Cartea va cunoaşte un succes enorm, devenind, peste ani, cea mai bine vândută carte din lume după Biblie şi „Das Kapital” a lui Karl Marx. „Micul Prinţ”, va fi publicat, mai apoi, în Franţa.

Remarcabila sa povestire, având deviza „Numai cu inima poți vedea bine, lucrurile esențiale rămân ascunse ochilor“, spune că un mic locuitor al unei planete minuscule pornește într-o lungă călătorie prin lume, să caute adevăratul sens al vieții. În cursul peregrinărilor sale, ajunge să-și dea seama că pentru a fi fericit „ajunge să te gândești că undeva, printre milioane de stele, există ființa iubită“ iar ceea ce conferă un sens existenței sunt relațiile dintre oameni, care implică și responsabilitatea fiecăruia pentru soarta celorlalți. Să recunoaştem, este o excepţională pildă, atât pentru copii, dar şi pentru cei mari.

Tot în anul 1943, publică volumul „Lettre à un otage“/„Scrisori către un ostatec“.

În aceeaşi perioadă a succesului literar remarcabil, forţele Aliaţilor aveau nevoie de piloţi experimentaţi, iar Saint-Exupéry îşi va reface escadrila sa de avioane de recunoaştere.

În 31 iulie 1944, Saint-Exupéry a plecat într-un zbor de recunoaştere de la baza aeriană din Borgo, Corsica, spre regiunea Grenoble din sudul Franţei. Avionul său, un Lockheed P-38 Lighting, avea însă să dispară în cursul misiunii, undeva deasupra Mediteranei, fără posiblitatea de a fi identificat în vreun fel. Saint-Exupéry pierea astfel la doar 44 de ani.

În data de 8 septembrie, în acelaşi an, avionul a fost declarat oficial dispărut definitiv.

Saint-Exupéry a lăsat neterminată o ultimă carte, „Citadela”, care avea să fie publicată postum în Franţa, în anul 1948 şi cuprindea notițele sale, consemnate cu ocazia misiunilor de luptă din timpul războiului. Tot postum, în anul 1958, a apărut volumul său „Un sens à la vie“/„Să dai un sens vieții“.

În ciuda diferitelor speculaţii privind moartea sa, de la doborârea avionului până la sinucidere, cauza reală a dispariţiei sale nu a putut fi stabilită până în zilele noastre.

După moartea sa, toţi biografii săi au căzut de acord că aviatorul şi scriitorul era pasionat şi de ştiinţă, aprofunda teoria cuantică, principiile entropiei, însă citea şi filosofie, dându-şi tot mai mult seama, pe parcursul existenţei, că filosofia este învecinată cu ştiinţa.

În anul 1963, Teatrul Naţional Radiofonic lansa spectacolul „Micul prinţ” de Antoine de Saint-Exupéry, în regia artistică a Elenei Negreanu, adaptarea radiofonică: George Radu Chirovici. În distribuţie: Vasile Gheorghiu, Sanda Toma, Vasile Manta, Ruxandra Demetrescu, Liliana Voiculescu, Marina Romano. Regia de studio: Ion Prodan. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic. La 44 ani de la ultima difuzare radiofonică, pe 11 februarie 2013, la Clubul Ramada Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, a avut loc audiţia, cu public, a aceluiaşi spectacol radiofonic, „Micul prinţ”.

În anul 1975, un asteroid care purta indicativul 2578 a primit numele său.

În anul 1998, pescarul francez Jean-Claude Bianco descoperea în plasa cu care prindea peşte, o brăţară metalică pe care era gravat „Antoine de Saint-Exupéry”, fiind convins că găsise brăţara personală a marelui scriitor francez dispărut în Mediterana. Specialişti au minimizat importanţa descoperirii, concluzionând că brăţara era, în fapt, doar o copie reuşită.

Doar că, în anul 2000, scafandrul Luc Vanrell a cercetat aceeaşi zonă în care a fost găsită brăţara, reuşind să localizeze şi să identifice resturile avionului lui Saint-Exupéry scufundat în Mediterana.

A urmat declaraţia lui Horst Rippert, un veteran din cel de-al doilea Război Mondial şi fost pilot de interceptare şi vânătoare în cadrul celebrei Luftwaffe, care a declarat că el este cel care a doborât avionul şi l-a ucis pe Saint-Exupéry, fără să cunoască identitatea pilotului. Drept răspuns, evidenţele militare precum şi mărturiile ulterioare cu alţi piloţi supravieţuitori, au adus mari dubii asupra veridicităţii declaraţiilor lui Rippert.

În anul 2003, o echipă de scafandri a reuşit să aducă la suprafaţă resturile avionului lui Saint-Exupéry, specialiştii confirmând identitatea avionului după numărul şi seria sa. Cum nu s-au găsit urme de gloanţe, în prim plan a revenit ipoteza prăbuşirii intenţionate a avionului, dar o cauza certă a morţii lui Saint-Exupéry nu a putut fi stabilită. Se pare, însă că ipoteza sinuciderii scriitorului nu se potriveşte cu imaginea sa de erou care este la modă în Franţa, astfel că, probabil şi aceasta poate fi o explicaţie pentru faptul că circumstanţele complete ale prăbuşirii avionului şi morţii pilotului nu vor fi dezvăluite prea curând.

În anul 2004, în oraşul Tarfaya din Maroc a fost deschis Museul Aviatic Antoine de Saint Exupéry, în onoarea pasionatului de aviaţie dar şi scriitorului, care a trăit aici timp de trei ani (1927 – 1929), găsindu-şi şi inspiraţia pentru o parte din scrierile sale.

În anul 2008, 20 de scrisori din corespondența intimă a scriitorului apar în volumul „Scrisori către o necunoscută”, o colecție de scrisori de dragoste adresate de Saint-Exupéry soției unui ofițer, pe care o cunoscuse, în 1943, într-o călătorie de la Oran la Alger. Scrisorile dezvăluie nu doar personalitatea romantică, meditativă a scriitorului (căsătorit cu Consuelo la acea vreme), ci și reflecții asupra scrierilor sale. Există trimiteri la „Micul prinț” în această corespondență și chiar desene folosite pentru ilustrația acestei cărți.

În iunie 2010, patru fotografii care îl înfăţişează pe scriitorul şi aviatorul Antoine de Saint-Exupéry, realizate probabil cu foarte puţin timp înainte de accidentul de avion în care şi-a pierdut viaţa, au fost descoperite în Franţa. Figura celebrului scriitor a fost identificată de nepoata acestuia, Monique Catta, iar fotografiile, după ce au fost păstrate timp de 70 de ani într-o cutie de carton de familia unui alt aviator francez, Raymond Duriez, au fost donate Muzeului Aviaţiei din oraşul Angers din Franţa.

Ca omagiu pentru scriitorul și pionierul serviciului aeropoștal Antoine de Saint-Exupéry, autorităţile locale din orașul său natal, Lyon, au redenumit, în anul 2000, la centenarul scriitorului, aeroportul de la Satolas „Aéroport international Lyon Saint-Exupéry”, iar gara de la Satolas a primit, de asemenea, numele său.

Guvernul francez a hotărât ca pe aversul ultimei bancnote franceze aflate în circulaţie, cu valoarea nominală de 50 de franci, emisă în anul 1993, înainte de trecerea la moneda unică europeană, să fie gravat alături de alte însemne, şi avionul lui Saint-Exupéry în zbor, două trasee ale raidurilor africane aeriene ale lui Saint-Exupéry, în partea dreaptă a bancnotei portretul lui Antoine de Saint-Exupéry, dar şi Micul Prinț, în picioare, pe mica sa planetă …

Din 1943 până în prezent, povestea „micului prinţ” s-a bucurat de un succes uriaş, a ajuns cea mai vândută carte pentru copii în întreaga lume, i s-au dedicat muzee şi expoziţii, a fost ecranizată şi dramatizată, iar copiii de pretutindeni o citesc şi o recitesc de fiecare dată cu aceeaşi încântare.

de Razvan Moceanu - RADOR