PORTRET: Feodor Dostoievski, titanul literaturii ruse – 200 de ani de la naştere

Sâmbătă, 30 octombrie, se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Feodor Dostoievski, unul din cei mai importanți scriitori ruși. Opera sa, din care amintim romanele “Crimă și pedeapsă”, “Idiotul”, “Frații Karamazov” sau “Demonii”, situată la limita dintre realismul social și cel fantastic, a influenţat puternic literatura, filosofia, psihologia și teologia secolului al XX-lea.

Feodor Mihailovici Dostoievski s-a născut la 30 octombrie/11 noiembrie 1821, la Moscova.

A făcut cunoștință cu literatura de la o vârstă fragedă, prin intermediul basmelor și legendelor scrise de autori ruși și străini.

A absolvit Institutul de Inginerie Militară Nikolaiev din Sankt Petersburg, iar după absolvire a lucrat ca inginer proiectant, însă obișnuia să traducă cărți pentru a-și suplimenta fondurile.

În 1846, a publicat “Oameni sărmani”, primul său roman, considerat a fi unul realist socialist, prin care a ilustrat tema dramei omului sărac, pentru care libertatea interioară, individualitatea și respectul de sine se anulează ca urmare a numeroaselor constrângeri sociale.

Au urmat volumele “Omul dedublat” (1846), “Gazda” (1847) şi “Netoșa Nezvanova” (1849),

În anul 1849, Dostoievski este arestat și închis pentru activități antistatale împotriva țarului Nicolae I, sub acuzația că a citit în fața mulțimii și a propagat textul ”Scrisorii către Gogol”, al lui Vissarion Belinski.

La 16 noiembrie același an, a fost condamnat la patru ani de muncă silnică în Siberia pentru legăturile cu un grup din intelectuali liberali, din Cercul Petrașevski. Anii de detenție au avut importante consecințe asupra sănătății scriitorului, însă tot în acea perioadă, în plan spiritual, a redescoperit ortodoxismul, componentă care avea să își pună amprenta asupra întregii sale opere ulterioare.

În 1853, când a fost eliberat, s-a înrolat ca soldat și apoi a lucrat ca scriitor și jurnalist, o experiență care a condus la abandonarea de către Dostoievski a ideilor liberale și la reorientarea sa către conservatorism.

În anul 1859, s-a căsătorit cu Maria Dmitrievna Isaeva, apoi s-a întors la Sankt Petersburg, unde a scos o serie de gazete literare alături de fratele său mai mare, fără un anume succes, însă.

A urmat o serie de romane și nuvele precum: “Visul unchiului” (1859), “Satul Stepancikovo și locuitorii săi” (1859), “Umiliți și obidiți” (1861), “Amintiri din casa morților” (1862), “Însemnări din subterană” (1864).

După moartea soţiei, în 1864, Dostoievski va parcurge o perioadă de depresie accentuată, în plus căzând şi în patima jocurilor de noroc, viciu în urma căruia avea să acumuleze datorii enorme.

Au urmat ani de călătorii în Occident, iar în anul 1866 va publica una dintre marile sare opere, “Crimă și pedeapsă”. Romanul are în centru tema salvării prin suferință, care capătă spre final o tentă puternic religioasă, astfel încât, protagonistul, aflat într-o închisoare din Siberia, se transformă structural, ajungând să aibă speranța redempțiunii și a unei vieți purificate de păcat. “Dar aici începe o altă poveste, povestea regenerării treptate a unui om, a renașterii lui progresive, a trecerii lui pe nesimțite dintr-o lume într-alta, într-o realitate nouă, necunoscută de el până atunci”, după cum își va caracteriza Dostoievski romanul.

În anul 1867, s-a căsătorit cu Anna Snitkina, o stenografă de doar 20 de ani, iar în 1869, îi apare un alt roman excepţional, “Idiotul”, care îl are în centru pe prințul Lev Nikolaevici Mîșkin, un personaj considerat mai puțin obișnuit de către celelalte, din cauza sincerității și a bunătății lui exagerate și numit “idiot” din cauza bolii de care suferea, epilepsia. Autorul a reușit să creeze un personaj atât de complex, încât evoluția sa a fost adesea comparată cu cea a lui Iisus Hristos, un om extraordinar, dar și ca un paria în societate.

În anul 1872, i-a apărut un alt roman celebru, diferit prin tematică de ceea ce Dostoievski a scris până atunci, “Demonii”, un roman politic care vorbește despre ideologii de stânga din Rusia acelor vremuri și pe care scriitorul îi consideră demonici.

În 1880, apare “Frații Karamazov”, pe care însuşi Sigmund Freud îl considera “cel mai impozant roman scris vreodată”. Romanul, cu o puternică încărcătură religioasă, este un tablou complex al epocii în care trăia Dostoievski, surprinzând problemele filosofice, morale și religioase ale existenței lui Dumnezeu, și ilustrând teme precum ispășirea păcatelor prin suferință, necesitatea absolută a existenței unei forțe morale în interiorul unui univers irațional și de neînțeles, lupta eternă dintre bine și rău, valoarea supremă a libertății individuale.

Dostoievski va scrie şi alte romane interesante, precum “Jucătorul” (1867), “Eternul soț” (1870), “Adolescentul” (1875), dar şi povestiri, precum “Domnul Proharcin” (1846), “Nevasta altuia și un soț sub pat” (1848), “O inimă slabă” (1848), “Un hoț cinstit” (1848), “Crocodilul” (1865), “Bobok” (1873), “Centenara” (1876), “Mujicul Marei” (1876), “Visul unui om ridicol” (1877), teatru și eseuri printre care “Maria Stuart” (teatru, 1841), “Boris Godunov” (teatru, 1841), “Însemnări de iarnă despre impresii de vară” (eseuri, 1863), “Jurnalul unui scriitor” (eseuri, 1873-1881).

Ultimii ani din viaţă îl găsesc pe Dostoievski în stațiunea Staraia Russa, care era aproape de Sankt Petersburg.

Feodor Dostoievski a murit la 9 februarie 1881, fiind înmormântat în cimitirul Tihvin, lângă Mânăstirea Alexandr Nevski din Sankt Petersburg.

După Revoluția Rusă din 1917, pasaje din operele lui Dostoievski au fost eliminate de cenzură, iar două cărți au fost interzise: „Demonii” și „Jurnalul unui scriitor”, motivul fiind că filosofia scriitorului, în special cea din romanul „Demonii”, era considerată capitalistă și anticomunistă.

Unele dintre omanele sale remarcabile au fost ecranizate sau adaptate teatral, printre cele mai reușite cinematografice aflându-se “Jucătorul”, (regia Serghei Prokofiev) și “Din casa morților” (regia Leos Janacek), precum și “Idiotul” (regia Akira Kurosawa, 1951) și “Demoni” (regia Andrzej Wajda, 1988).

La 12 noiembrie 1971, la Sankt Petersburg, a fost deschis Muzeul Dostoievski, în apartamentul în care el a scris ultimele romane.

În 1959, Albert Camus pune în scenă la Théâtre Antoine piesa Les Possédés, o adaptare după romanul „Demonii”, în 1981, filmul sovietic „Douăzeci și șase de zile din viața lui Dostoievski” a participat la cel de-al 31-lea Festival Internațional de Film de la Berlin, unde Anatoli Solonițîn a câștigat Ursul de Argint pentru cel mai bun actor, iar în 2003, canalul de televiziune Rossiya 1 a produs un serial de zece episoade intitulat Idiotul, avându-l ca protagonist pe Evgeni Mironov.

De asemenea, la 30 decembrie 1991, s-a inaugurat, în Sankt Petersburg, stația de metrou care poartă numele marelui scriitor, Dostoyevskaya metro station, iar la 19 iunie 2010, o stație cu același nume a fost deschisă și în Moscova. Stațiile de metrou sunt decorate cu picturi murale ale artistului Ivan Nikolaev, reprezentând scene din lucrările lui Dostoievski.

Un crater de pe Mercur a primit în 1979 numele scriitorului rus, iar o planetă minoră descoperită în 1981 de Liudmila Karacekina a fost denumită 3453 Dostoievski.

Numeroase statui sau plăci memoriale se găsesc în orașe ca Moscova, Sankt Petersburg, Novosibirsk, Omsk, Semipalatinsk, Kusnețk, Darovoie, Staraia Russa, Liublino, Tallinn, Dresda, Baden-Baden și Wiesbaden.

RADOR - Razvan Moceanu