Singuraticul de Eugène Ionesco – singurul roman al dramaturgului se lansează în traducere în limba română la Editura Nemira

Editura Nemira anunță lansarea volumului Singuraticul de Eugène Ionesco, unicul roman al autorului, în traducerea lui Doru Mareș. Evenimentul va avea loc miercuri, 29 noiembrie, în Sala Studio a Teatrului Odeon, de la ora 18:30,alături de invitați speciali: Marina Constantinescu, Radu Paraschivescu, Doru Mareș și Felix Alexa. Discuția va fi moderată de Irina Cerchia, coordonatoarea colecției Yorick.

„Nedumerirea în fața uitării, în fața existenței lucurilor și nostalgia a ceea ce nu vom ști niciodată îi oferă personajului din romanul Singuraticul o dimensiune mistică. În ciuda agitației sale, a fremătului cotidian, acesta trăiește cu voluptate propria încordare în fața lumii. Găsim aici o forță dramatică, ba chiar tragică, aceea a marilor piese de teatru ale lui Eugène Ionesco. Este vorba, în același timp, despre o istorisire, despre un roman care știe să spună povestea oamenilor fără de poveste”, a declarat Irina Cerchia, coordonatoarea colecției Yorick.

Comparat adesea cu Străinul de Albert Camus sau cu Greața de Jean-Paul Sartre, Singuraticul, publicat în 1973, este unicul roman scris de Eugène Ionesco. Volumul de față reprezintă nu o extensie a gândirii pesimiste sau nihiliste, ci o radiografie plină de compasiune a singurătății umane.

Un mic-burghez de vârstă mijlocie – un funcționar singuratic și plictisit –, al cărui nume nu-l cunoaștem, moștenește o sumă enormă de bani după moartea unchiului său din America. Își dă demisia de la locul de muncă, unde lucra de cincisprezece ani, și se mută într-un apartament mult mai mare, în care, printre altele, își petrece timpul gândindu-se la moarte.

Are o scurtă aventură cu chelnerița de la restaurantul unde mănâncă regulat, dar nici asta nu-i domolește anxietatea. Când izbucnesc violențe în apropierea casei lui, se alătură revoluționarilor din stradă și vede această demonstrație ca pe o ilustrare a propriei catastrofe interioare, căci norocul neașteptat nu a dus decât la singurătate, disperare și nebunie.

***

Eugène Ionesco s-a născut pe 26 noiembrie 1909, în Slatina. Când avea doi ani, părinții lui au părăsit România și s-a stabilit la Paris, unde trăia familia maternă. Întors în România după 1922, a învățat limba română și s-a înscris la Liceul Sf. Sava, unde, peste câțiva ani, a devenit profesor de limba franceză.

A debutat ca poet în anul 1928, în revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi. În 1934, a publicat primul său volum de eseuri critice, Nu!, care, prin stilul acid și ireverențios, a devenit una dintre cele mai controversate publicații ale vremii.

În 1950, a debutat ca dramaturg, cu piesa Cântăreața cheală, montată la Théâtre des Noctambules, în regia lui Nicholas Bataille, căreia i-au urmat Lecția, Scaunele și alte piese care l-au transformat în unul dintre cei mai mari dramaturgi francezi, alături de Samuel Beckett.

Singuraticul este unicul roman scris de Eugène Ionesco.

„Ionesco analizează cu mare pricepere o temă care apare în multe dintre piesele sale – frica de moarte. Aici, frica nu reprezintă o preocupare intelectuală la modă, ci mai degrabă o durere viscerală permanentă.“

The New York Times

„S-ar putea ca peste câțiva ani să ne dăm seama că Singuraticul este una dintre operele esențiale ale timpului nostru, care sondează și detaliază boala secolului.“

Le Point