Conferința de Joi: „Lavandă și usturoi sau murmurul caselor. Despre arhitectul Sergiu Singer”

Conferința de astăzi, 20 aprilie, ora 18.30, are punct de pornire volumul „Lavandă și usturoi” al arhitectului Sergiu Singer și este organizată în parteneriat cu Uniunea Arhitecților din România.

Invitați: Victor Rebengiuc și Radu Comșa.

Coordonator conferință: Catalin D. Constantin.

Muzeul Municipiului București vă invită să participați la acest eveniment unic prin faptul că îi aduce împreună pe cei care l-au cunoscut, apreciat și care au fost prietenii lui Sergiu Singer (n. 19 august 1928, Ploiești, România – d. 15 februarie 2018, Bremen, Germania) - arhitect, scenograf, scriitor și gastrozof de origine română.
Întâlnirea are loc la Palatul Suțu (Bd Ion C Brătianu, nr 2).

Sergiu Singer a absolvit Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București în 1952. După o perioadă de asistență pe lângă scenografi cu renume, precum W. Siegfried și Toni Gheorghiu, face grafică și lucrează ca arhitect la Institutul Proiect București. În 1956 devine membru al Uniunii Arhitecților și al Fondului Plastic. În 1957 este angajat de Toma Caragiu, fostul său coleg de la Liceul Sfinții Petru și Pavel, la Teatrul de Stat din Ploiești și obține, chiar la prima lui scenografie, Premiul Tineretului. În 1962 câștigă prin concurs postul de prim-pictor scenograf la Teatrul Tineretului din Capitală. La ambele teatre lucrează cu regizori importanți, care îi influențează evoluția în domeniul teatral. Tot în 1962 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici și participă la expoziția de scenografie organizată de UNESCO la Paris cu schițe de decor pentru Hamlet și obține o mențiune.

La sfârșitul anului 1963 pleacă în Germania Federală.

După debutul la „Festivalul din mai“ de la Wiesbaden, în 1965, face decoruri și costume pentru scenele mari din Germania occidentală, între care: Berlin, Frankfurt, Hamburg, Göttigen, Hanovra, Oberhausen, Köln, etc. Din 1969 până în 1984 își extinde activitatea la televiziune și film. Timp de 12 ani a făcut scenografia binecunoscutei serii de divertisment DISCO și, printre altele, în 1970, scenografia pentru singura piesă scrisă de Picasso, „Dorința prinsă de coadă”. În 1974, pornind de la preocupările sale culinare, deschide un mic restaurant romantic la Bremen, apreciat de ghidul Michelin. Începând cu 1986 se reîntoarce definitiv la arhitectură. Folosește experiența câștigată în materie de scenografie și decorație, proiectând și construind discoteci, restaurante, hoteluri și vile. La jumătatea anilor ’90, redescoperă Bucureștiul și face nenumărate fotografii, pentru plăcerea și arhiva sa personală.

Publică, în 2002, volumul „Lavandă și usturoi sau murmurul caselor” (Curtea Veche, București), o carte-obiect „dedicată Bucureștiului dintotdeauna“. În 2006 apare romanul „Pioneze și hârtie albastră” (Humanitas, București), o frescă a anilor din interbelic până la instaurarea dictaturii comuniste. Ambele cărți s-au bucurat de o bună primire a criticii.

Între 2007 și 2009 predă scenografia, ca profesor invitat, la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”.