Gilda Lazăr, director de comunicare JTI România: „Doar prin cultură putem să ne diferenţiem”

Noism, cea mai importantă companie de dans contemporan din Japonia, a prezentat în premieră internațională, pe 5 și 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu, în cadrul Întâlnirilor JTI, „The Match Seller’s Tale- Passacaglia”, în avanpremiera FITS 2017. Turneul Noism în România, care a debutat la București cu spectacolul „La Bayadere- Țara Iluziilor” a avut loc la inițiativa Japan Foundation, cu sprijinul Ambasadei Japoniei, Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și al Fundației Art Production.

„A face afaceri nu înseamnă nimic altceva decât a avea o serie de întâlniri cu oamenii, cu natura, cu arta...” Această filozofie a Japan Tobacco reprezintă conceptul „Întâlnirilor JTI”, explică Gilda Lazăr,  director de comunicare JTI România.

Cum a început seria „Întâlnirile JTI” şi care a fost prima companie pe care aţi adus-o la Bucureşti?

Această minunată poveste a început în anul 2000 când am adus la Bucureşti, Béjart Ballet Lausanne. Având o afinitate deosebită faţă de publicul român, maestrul Maurice Béjart a fost cel care a ales spectacolul pentru Bucureşti. Noi căutam un eveniment prin care să marcăm schimbarea identităţii corporaţiei, dintr-o companie americană deveneam una japoneză şi în locul unui nume care să exprime ceva, aveam doar trei iniţiale, JTI. Am primit oferta de a aduce în România compania Béjart, iar evenimentul a fost un succes.

Timp de doi ani n-am mai adus balet la Bucureşti, ci muzică clasică. Dar impactul n-a mai fost acelaşi, prin urmare, ne-am reîntors la dans şi de atunci am continuat să prezentăm în fiecare an la Bucureşti, câte o companie importantă.

Întâlnirile JTI  au găzduit de-a lungul anilor dansatori, coregrafi şi trupe de balet celebre: Tango Pasion, Baletul din Monte Carlo, Sylvie Guillem şi Russell Maliphant şi Akram Khan Company, sunt doar câteva exemple. De unde acest interes pentru dansul contemporan?

Cred că a fost mai degrabă o întâmplare fericită. Unul dintre spectacolele mele preferate a fost cel susţinut de Sylvie Guillem care timp de 45 de minute a ţinut sala încremenită. Un alt spectacol formidabil a fost „Dunas” cu Sidi Larbi Cherkaoui şi Maria Pages. Toate au fost deosebite, dar până la urmă ţine de structura fiecăruia. Nu pot să spun că n-a fost Cullberg foarte bun, dar îl prefer pe Mats Ek dansând. Au fost spectacole neaşteptate  pentru publicul român şi care după aceea au creat şcoală. Prima dată la Bucureşti Tango Passion a venit la „Întâlnirile JTI”, apoi tangoul a devenit o modă în România. Iar flamenco a renăscut în urma show-ului lui Joaquín Cortés, prima lui venire în ţara noastră.

Au fost ani în care am putut să ducem întâlnirile şi la Chişinău, la Sibiu şi la Cluj. De fiecare dată apar noutăţi, nu ne repetăm şi încercăm să ne autodepăşim de la o ediţie la alta.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, TIFF-uL şi Festivalul Enescu sunt doar câteva dintre evenimentele cu care JTI s-a asociat de-a lungul anilor. Ce-au însemnat pentru corporaţie aceste parteneriate?  

Dacă e vorba despre evenimente culturale, ne-am asociat întotdeauna cu evenimente premium, evenimente de top. Am încercat să aducem ce e mai bun la Bucureşti şi pentru publicul din România prin parteneriatele pe care le-am avut şi prin care am putut să promovăm evenimentele împreună cu Radio România şi Televiziunea Română.

Cu Festivalul Enescu am avut un parteneriat care a durat trei ediţii. Ne-am fi dorit să continue dar din nefericire, dansul şi opera au fost scoase din programul festivalului . Cu toate acestea, au existat excepţii, chiar în ediţia trecută, Gigi Căciuleanu Romania Dance Company a avut premiera la Teatrul Mic şi a fost inclus în festival. Din nou, anul acesta Gigi Căciuleanu va avea o premieră în cadrul festivalului, un spectacol dedicat Mayei Plisetskaya, pe muzica soţului ei, Rodion Shchedrin care sperăm să ajungă la Bucureşti.

Când ne referim la JTI, vorbim de asemenea, despre investiţii în domeniul social adresate bătrânilor, investiţii în domeniul cultural, dar mai ales, în domeniul valorificării moştenirii japoneze. Cum reușiţi să aduceţi în România acel ceva din spiritul japonez?

Colaborarea cu Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu a început sub auspicii japoneze. Atunci când în România a venit împăratul teatrului kabuki,  Nakamura Kanzaburo al 16-lea, ambasada a solicitat sprijin pentru că nu e uşor să aduci kabuki la o asemenea distanţă de Japonia. Dar mai ales e foarte dificil să aduci persoana care reprezintă un adevărat tezaur pentru cultura japoneză.  A fost momentul când ne-a prins magia festivalului. Nu se poate să intri în contact cu cei de la Sibiu, cu directorul festivalului, Constantin Chiriac şi să nu rămâi aproape de ceea ce se întâmplă acolo. De 8 ani suntem parteneri speciali ai Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, festival la care şi guvernul japonez contribuie nemijlocit. În fiecare an sunt trupe care vin la Sibiu, dar şi foarte mulţi voluntari japonezi.

Japonia se diferenţiază mai ales prin tradiţionalitatea specifică a culturii sale, dar este în acelaşi timp racordată la cultura universală. În ultima sută de ani, aceste eforturi au fost intensificate, iar Japonia are şi dans contemporan. Această companie NOISM care poate fi cumva asimilată cu dadaism-ul, numai că noul vine de la altceva, este cea mai cunoscută companie de dans contemporan din Japonia care are un teatru propriu. Iar regizorul Jo Kanamori a studiat la rândul său dans cu Maurice Béjart. Ne întoarcem mereu la Béjart care e un fel de înger păzitor al Întâlnirilor JTI.

După ce a prezentat la Bucureşti spectacolul „La Bayadere”, Noism, cea mai importantă companie niponă de dans contemporan a ajuns la Sibiu cu un spectacol care s-a jucat pentru prima oară în afara Japoniei. Spuneaţi că a fost unul dintre evenimentele cel mai greu de organizat. De ce?

Noi suntem foarte fericiţi că lucrăm cu profesionişti adevăraţi . Lucrăm de la început cu Fundaţia Art Production, iar Silvia Ghiaţă a fost consilierul nostru. Ei ne-au prezentat de fiecare dată mai multe variante şi am ales în cunoştinţă de cauză discutând cu ei, iar toată partea de organizare a revenit Fundaţiei Art Production. Anul acesta a fost un proiect mai complex, sponsorizat doar parţial de JTI, cei mai mulţi bani fiind de la Japan Foundation, a trebuit să ne implicăm mai mult în organizare şi să ţinem permanent legătura cu ambasada şi cu cei de la fundaţie.

În continuare există o nevoie acută de susţinere în cultură. Care este mesajul pe care JTI doreşte să-l transmită prin toate aceste asocieri?

Există într-adevăr o nevoie de a investi în cultură, în calitate şi în frumos. Investitorii încă mai pot să găsească domenii de nişă prin care îşi pot singulariza companiile. Din păcate, situaţia nu s-a schimbat foarte mult, iar bugetul alocat culturii nu este suficient. Prin cultură putem să ne diferenţiem şi doar prin cultură putem să creştem şi să ne dezvoltăm altfel.

Când aţi demarat primele programe de responsabilitate socială corporate nu exista un concept bine conturat în România. V-aţi gândit la riscuri atunci când aţi ales să vă implicaţi în astfel de evenimente?

Da şi nu, pentru că alegerea aparţine fiecăruia, celui care investeşte şi care e obligat într-un fel să se înconjoare de consilieri care să-l ajute să facă alegerea corectă. Este un risc pentru că uneori domeniile nu sunt cunoscute, poate de aceea investiţiile cele mai mari au fost făcute pe căi bătătorite, în evenimente care puteau să aducă audienţă. Este vorba despre evenimente de masă, dar care nu se ridicau întotdeauna la nivelul aşteptărilor. În cazul nostru, am ales un domeniu de nişă, dansul contemporan. A fost un risc mare, dar de-a lungul anilor s-a dovedit că am ales corect pentru că oamenii sunt din ce în ce mai educaţi în acest domeniu. Sunt foarte mulţi tineri care vin la Întâlnirile JTI. Întotdeauna repetiţiile generale sunt cu public şi sunt deschise pentru studenţi. A fost o alegre fericită şi considerăm că în aceşti 18 ani, gustul publicului român pentru dansul contemporan s-a dezvoltat.