O apariție insolită în muzica ușoară românească: JOHNNY RĂDUCANU (1 decembrie 1931, Brăila – 19 septembrie 2011, București). Provenea dintr-o familie cu ascendență interesantă: bunicul matern, Viziru, era un excelent violonist (bunicul său, pe nume Stroe, de asemenea, lăutar). Unchii săi din partea mamei: Oană (contrabasist, pianist, cânta la trompetă și baterie), Cristache (violonist), Sandi (pianist cu repertoriu clasic)! Din partea tatei, Petre Șolcanul Crețu – afirmat în domeniul folclorului, creator de muzică și versuri.

Alt unchi patern se numea Răducan, de unde provine și prenumele celui pe care îl prezint astăzi. În acte, în toată viața sa a figurat drept Crețu Răducan. Tatăl său, Costică Crețu, poreclit Costică Cafeniu (!), contrabasist, a cântat în trupa lui Leonard (deci, operetă) dar și în Filarmonică. Johnny mărturisea: a fost printre primii care, la noi, folosea tehnica șlagbas (pentru a obține un ritm special, pregnant, lovea corzile cu palma). A avut cinci băieți: Mișu – pianist, Victor – violonist, Johnny. Ceilalți doi nu au intrat în muzică.

Copilăria lui Johnny a fost grea: era băiat de mingii, la tenis, vindea ziare, Universul, a lucrat la un…croitor… Dar fiecare moment liber și-l petrecea la mătușa Sanda, unde exista un pian. Învățase să cânte după ureche și apoi s-a angajat într-o formație specializată în muzică sud-americană, în grădina publică din localitatea Lacul Sărat, lângă Brăila, unde a deprins repertoriul lăutăresc. Pentru că interpreta mult muzică ritmată i s-a spus Johnny. A păstrat prenumele și când s-a angajat în orchestra Electrecord, sub conducerea lui Theodor Cosma. El este cel care i-a adăugat litera u la Răducan. Așa s-a constituit pentru totdeauna numele artistului.

S-a înscris și la Conservator (director la vremea aceea fiind Serafim Antropov), ale cărui cursuri le-a urmat între 1953-1956. Aici a studiat la clasa de contrabas a lui Iosif Prunner, armonia cu Theodor Rogalski. Mai înainte însă, urmase câțiva ani la Școala de Muzică din Cluj Napoca, cântând acolo și în formația lui Bițu Mărgărint.

La București, frecventa grădina La Zissu, pentru a asculta o trupă alcătuită din muzicieni faimoși: Joe Reininger și Kőrössy –  la pian, Sergiu Malagamba – baterie, Gabi Mezei – chitară, Alexandru Imre – clarinet, saxofon, Miky Ampoițan – saxofon tenor. Într-o seară când pianistul întârziase, Johnny i-a luat locul (fusese observat ca auditor seară de seară);  acolo a rămas. Apoi, când Kőrössy și-a inițiat formația proprie, l-a angajat în calitate de contrabasist, la Mon Jardin (pe Dorobanți), frecventată în special de mediile literare. A fost însă exmatriculat din Conservator pentru că nu s-a prezentat la examenul de… armată! Așa ajunge angajat în orchestra Electrecord dirijată de Theodor Cosma (1957-1971). Aici se petrece un fapt neobișnuit. Nu primește viză de plecare în străinătate (singurul dintre instrumentiști); pentru că i se dădea în continuare salariul, Johnny se apucă de… compoziție, pentru a-și justifica, față de sine însuși, încasarea banilor. În 1971 intră în Uniunea Compozitorilor. Fiind cunoscut de poeți (Nichita Stănescu i-a fost ca un frate), nu a avut niciun fel de problemă cu versurile. Cele pe care a compus au fost de o calitate emoționantă. Muzica ușoară compusă pe poemele Ninei Cassian a fost premiată de Uniunea Compozitorilor din România. O calitate aparte relevă și cele semnate de Victor Brătulescu.

Repertoriul creației originale de bază rămâne însă cel jazzistic. A primit, de altfel, în 1976 Diploma de merit oferită de departamentul cultural al Statelor Unite pentru activitatea sa muzicală. Iar turneele la care a participat au acoperit întreaga Europă și Statele Unite.

Muzica ușoară românească a primit datorită lui piese de o originalitate,  virtuozitate, sensibilitate cu totul aparte.

La Electrecord i s-a editat o casetă cu cele 5 discuri (vinil), realizate acolo, iar la Alpha Sound, primul disc compact.

A fost cântat de marii instrumentiști ai timpului, piesele au intrat toate în fonoteca Radio-ului. Aura Urziceanu i-a fost una dintre preferințele vocale. Jocul Țambalelor este un evergreen de o valoare ce depășește cu adevărat, timpul.

Creație (selectiv): Vechiul port;  De mult într-o carte; Nu veni, nu pleca; Iarnă, iarnă; Nu, n-am să-ţi spun ce toamnă a fost;  Podul de la Avignon, Vânt de mai, Jocul ţambalelor, ș.a.

La revedere, a Dvs. Daniela Caraman Fotea

alături de producătoarea programului, Sorina Goia.