Ascultă Radio România Cultural Live

Weekend cultural - Recomandări pentru 21-23 martie

Weekend cultural - Recomandări pentru 21-23 martie

20 Martie 2025, 20:33

Căutați idei de petrecere a timpului liber? Vă sugerăm o selecţie de recomandări culturale de neratat în acest weekend.

  • Cunoscutul violonist Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio, va interpreta vineri la Sala Radio, The American Four Seasons pentru vioară și orchestră, lucrare semnată de Philip Glass, unul dintre cei mai mari compozitori americani contemporani. Evenimentul prezentat de Orchestra Națională Radio și dirijat de Gabriel Bebeșelea se va încheia cu Simfonia nr. 4 – The Jungle, concepută de alt mare creator american: Wynton Marsalis.

https://salaradio.ro

  • Concertul NATURALIA by SEMPRE, susținut de ansamblul de muzică barocă SEMPRE, este organizat cu ocazia Zilei Muzicii Vechi - duminică, în „Sufrageria Regală” (Muzeul Național de Artă al României). Concertul, al doilea din programarea ediției 2025 a Stagiunii de Muzică Veche București este construit în jurul naturii și a sunetelor sale, așa cum se aude prin lucrările câtorva dintre compozitorii Barocului Muzical. Printre compozitorii prezenți în repertoriul concertului se regăsesc: Heinrich Ignaz Franz von Biber, Johann Heinrich Schmelzer, Nicolas Chedeville, Antonio Vivaldi.
  • Orchestra simfonică „Remus Georgescu” a Filarmonicii Banatul Timișoara, sub conducerea maestrului Radu Popa, vă invită la concert, vineri, de la ora 19:00, la sala Capitol. Împreună cu violonistul Florin Iliescu (Solist în Rezidență al Filarmonicii Banatul în Stagiunea 2024/25), orchestra va interpreta Poloneza de concert pentru vioară și orchestră, op. 4 de H. WIENIAWSKI, iar mai apoi, „Caprice d’apres l’etude en forme de valse” pentru vioară și orchestră de C. SAINT-SAENS/E. YSAYE. În încheiere, audiem Simfonia nr. 4, în si bemol major, op. 60 de L. van BEETHOVEN.

https://filarmonicabanatul.ro

  • Orchestra Filarmonicii Moldova Iași ne propune vineri, un concert din al cărui program fac parte Camille Saint-Saëns – Introducere și Rondo Capriccioso, op.28, Pablo Sarasate – Fantezia „Carmen” pentru vioară și orchestră, op.25 și Georges Bizet – „Arleziana”, suitele nr.1 & nr.2. Solist vioară va fi Diana Jipa, iar la pupitrul dirijoral se va afla Valentin Doni.

https://www.filarmonicais.ro

  • „De la Kreisler la Dimitrescu în 3600 de secunde” – o incursiune sonoră plină de farmec și energie ne propune vineri, Filarmonica Oltenia. Un program eclectic, dar legat prin spiritul său vivace, de la eleganța vieneză la ritmurile pline de viață ale muzicii populare și jazzului și care va cuprinde: Constantin Dimitrescu – „Dans țărănesc”. O lucrare inspirată din melodiile folclorice în care găsim atmosfera autentică a satului românesc. Fritz Kreisler – „Liebesfreud” și „Schön Rosmarin”. Kreisler, un virtuoz al viorii și un maestru al miniaturilor muzicale, aduce un omagiu iubirii și naturii în două piese de o finețe aparte. Scott Joplin – „The Easy Winners”, „The Entertainer”, „Elite Syncopations”, „Regele ragtime-ului” aduce ritmurile și energia ce au definit o epocă întreagă.

https://www.filarmonicaoltenia.ro/

  • La Opera Națională Română Cluj-Napoca, duminică sunteți invitați la „Otello”. Aceasta este opera care, la prima sa audiție la Scala din Milano, în anul 1887, a determinat publicul să recheme interpreții în aplauze, pe scenă, nu mai puțin de 20 de ori, prin exclamația: „VIVA Verdi!” – compozitor al cărui nume este sinonim cu opera. Creația verdiană prin excelență reprezintă o îmbinare uluitoare a muzicii cu arta dramatică, o capodoperă ce se evidențiază nu numai prin profunzime filosofică, ci se dovedește a fi, totodată, tulburătoare și palpitantă din punct de vedere teatral. Preluare regie artistică după un concept de Mihai Măniuțiu: Mihaela Sandu. Dirijor: David Crescenzi

https://operacluj.ro

  • Opera „Samson și Dalila” de Camille Saint-Saëns poate fi văzută vineri, la Opera Naționala București. Opera a avut, de la bun început, un destin spectaculos: a avut premiera la Weimar, în Germania, pe 2 decembrie 1877, întrucât la Paris, în Franța, a fost respinsă pentru prezentarea subiectului biblic. Peste timp, însă, „Samson și Dalila” a devenit – alături de „Faust” de Gounod și de „Carmen” ​de Bizet –, cea mai populară operă din repertoriul francez. Adesea, exotica și batjocoritoarea Bacanală din Actul III, cel mai cunoscut fragment al operei, este frecvent interpretată în concerte ca aranjament instrumental. Mezzosoprana franceză Clémentine Margaine va interpreta rolul Dalila din opera „Samson și Dalila” de Camille Saint-Saëns.

https://operanb.ro

  • Opera din Timișoara ne propune duminică, spectacolul „Creațiunile lui Prometeu”. În anul 1800, Ludwig van Beethoven primește din partea faimosului coregraf Salvatore Viganò, nepot și discipol al compozitorului Luigi Boccherini, comanda unei partituri de balet pentru Hofburgtheater din Viena. Inventator al coreodrammei, o mult apreciată mixtură de dans și pantomimă, care combină naturalismul cu structura narativă, Viganò va aborda în perioadele pe care le-a petrecut ca prim - balerin și maestru de balet al Hofoper din Viena (1793-95, 1799-1803), teme istorice sau mitologice, semnând de cele mai multe ori și suportul muzical al acestora. Însărcinat să îi dedice o lucrare Împărătesei Maria Theresia, va alege în sens alegoric mitul lui Prometeu, însă realizând importanța și dificultatea noii sale misiuni, a apelat la Ludwig van Beethoven, cea mai recunoscută autoritate muzicală a timpului, rugându-l să abordeze tema din perspectiva compozitorului de carieră.

https://www.ort.ro

  • La Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova puteți vedea sâmbătă spectacolul „Trilogia de la malul mării” în regia lui Radu Afrim. Într-o casă izolată de pe malul mării, trăiește o familie aparent obișnuită – mama, tatăl și fiul lor, Marty. Însă, în această locuință, se ascund trecuturi și amintiri dureroase. Acțiunea piesei ne poartă prin timp și amintiri, în care limitele realității devin tot mai șterse. Din distribuție fac parte: Claudiu Mihail – Tatăl, Romanița Ionescu – Mama, Andrei Pleșa – Fiul, Alex Calangiu – Bărbatul, Vlad Udrescu – Învățătorul, Raluca Păun – Mama, Ramona Drăgulescu – Fiica.

https://tncms.ro

  • Spectacolul „Mamă” se joacă vineri la Teatrul Radu Stanca din Sibiu. După un text de Marta Barceló, în regia Marianei Cămărășan. Distribuție: Diana Văcaru-Lazăr, Cendana Trifan. Nimeni nu își poate alege familia în care se naște. Dar lui Amparo i se oferă o soluție. După o copilărie nefericită, se hotărăște să răspundă la un anunț din ziar puțin neobișnuit. Piesa semnată de Marta Barceló spune povestea a două femei cărora li se oferă șansa de a-și împărtăși singurătățile și de a descoperi un motiv real pentru a iubi viața.

https://www.tnrs.ro/

  • La Teatrul Excelsior suntem invitați sâmbătă și duminică la „Mândrie și prejudecată (un fel de)”. Piesa este o repovestire unică și îndrăzneață a celei mai emblematice povești de dragoste a lui Austen. Un musical ce a câștigat premiul Laurence Olivier (2022) pentru cea mai bună comedie. Intriga respectă îndeaproape firul narativ al romanului lui Jane Austen, iar distribuția exclusiv feminină, formată din cinci actrițe, interpretează atât servitori, cât și nobili, repovestind evenimentele din perspectiva servitorilor și dând viață unor momente memorabile de tip karaoke, cu melodii faimoase.

https://teatrul-excelsior.ro/

  • Teatrul Ion Creangă îi invită, sâmbătă, pe cei mici la spectacolul „Fata babei și fata moșului”. Uneori în viață, e greu să fii bun, să iei decizii punându-i pe ceilalți mai presus de propria persoană. Dar se spune că bunătatea se întoarce, este răsplătită. Poate părea greu de crezut, dar povestea lui Ion Creangă, „Fata babei și fata moșului” ne învață despre bunătate, despre altruism. Fata moșului, fiind curată la suflet, în călătoria ei inițiatică câștigă mulți aliați prin bunătate, pe când fata babei, cu gândul doar la ea însăși și la bogății, rămâne singură și fără ajutor în călătoria ei.
  • Filmul „Monsieur Aznavour” intră de vineri în cinematografe. Regizat de Mehdi Idir și Grand Corps Malade (artist, poet), „Monsieur Aznavour” nu este un biopic clasic. Filmul este o simfonie vizuală și sonoră, în care fiecare etapă a vieții sale este ilustrată prin cântecele sale celebre. „La Bohème”, „Hier Encore”, „Emmenez-moi”, „Comme ils disent”, „For me, formidable” – fiecare melodie este un capitol al acestei povești uimitoare, în care muzica devine naratorul principal. În rolul legendarului artist îl regăsim pe Tahar Rahim, unul dintre cei mai versatili și apreciați actori francezi ai momentului. Interpretarea sa este hipnotizantă, reușind să redea cu o autenticitate incredibilă vulnerabilitatea, pasiunea și forța interioară care l-au definit pe Aznavour.
  • „Am scris întâmplător o carte” este un film pentru toată familia, regizat de Nóra Lakos. Filmul spune povestea unei fete de 13 ani care visează să devină scriitoare. În timp ce învață să scrie cu ajutorul vecinei sale, ea realizează brusc că viața ei devine de fapt un roman.
  • Expoziția „Apa ne spune povestea”, un demers artistic ce reflectă realitatea ecologică actuală și imaginează scenarii posibile pentru un viitor regenerativ poate fi vizitată la Rezidența9. Lucrările expuse sunt rezultatul rezidenței artistice derulate anul trecut, coordonată de asociațiile MaiMultVerde și Matka în cadrul programului Cu Apele Curate. În luna septembrie 2024, 11 artiști și artiste din țări riverane Dunării au petrecut 14 zile în Sulina, în cadrul rezidenței artistice #CuApeleCurate, și au țesut narațiunile curgerii împotriva poluării, împotriva uitării, împotriva resemnării. Fotografia, arta video și cea digitală, performance-ul și textul construiesc în prezent o poveste despre Rezonanță & Responsabilitate, Relaționare & Regenerare, într-un context marcat de provocări climatice, atât la nivel local, cât și la nivel internațional.
  • La Centrul Cultural ART4ALL din București, se deschide expoziția artistei Cornelia Gherlan, care propune o serie de 50 de lucrări în tehnici diferite: pictură, colaj, grafică și asamblaj. Coordonator proiect: Daniela Voicilă Drăgulescu. Pe parcursul expoziției vor avea loc întâlniri interactive, tururi ghidate unde puteți afla chiar de la artistă cum a ajuns să realizeze lucrările expuse.
  • Muzeul de Artă Brașov găzduiește expoziția „Lectura în artă: între realitate și simbol”, curatoriată de Alexandra Ilnițchi-Ardelean. Această expoziție completează proiectul virtual omonim, disponibil pe website-ul muzeului, oferind vizitatorilor ocazia de a explora lucrări ce ilustrează relația complexă dintre societate, lectură și creația artistică. Artiștii au subliniat prin operele create rolul cărților ca simboluri ale cunoașterii, introspecției și identității culturale. Aflate în strânsă legătură de-a lungul istoriei, cărțile și arta redau transformările fiecărei epoci.
“TÎLCOVENIILE” ajung la Ploiești - muzică și poezie la Filarmonica Paul Constantinescu
Muzică-Dans-Arte 19 Februarie 2026, 21:02

“TÎLCOVENIILE” ajung la Ploiești - muzică și poezie la Filarmonica Paul Constantinescu

Fundația ART PRODUCTION în parteneriat cu Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești prezintă pe 27 februarie, ora...

“TÎLCOVENIILE” ajung la Ploiești - muzică și poezie la Filarmonica Paul Constantinescu
S-a deschis votul public pentru Premiile Anului în Cultură la Brașov
Muzică-Dans-Arte 19 Februarie 2026, 20:16

S-a deschis votul public pentru Premiile Anului în Cultură la Brașov

Consorțiul Cultural Corona anunță deschiderea votului public pentru ediția 2025 a Premiilor Anului în Cultură la...

S-a deschis votul public pentru Premiile Anului în Cultură la Brașov
Turneul SoNoRo Conac ajunge la ediția a XIV-a
Muzică-Dans-Arte 19 Februarie 2026, 19:56

Turneul SoNoRo Conac ajunge la ediția a XIV-a

Turneul SoNoRo Conac, ajuns la ediția a XIV-a, își continuă misiunea de a pune în valoare clădirile de patrimoniu...

Turneul SoNoRo Conac ajunge la ediția a XIV-a
În Anul Constantin Brâncuși, Art Safari New Museum deschide expoziția „Brâncuși și muzele sale”, curatoare: Doina Lemny
Muzică-Dans-Arte 19 Februarie 2026, 16:40

În Anul Constantin Brâncuși, Art Safari New Museum deschide expoziția „Brâncuși și muzele sale”, curatoare: Doina Lemny

Art Safari New Museum anunță o expoziție de excepție dedicată lui Constantin Brâncuși. Aceasta va fi prezentată...

În Anul Constantin Brâncuși, Art Safari New Museum deschide expoziția „Brâncuși și muzele sale”, curatoare: Doina Lemny
Sir David Attenborough împlinește 100 de ani: BBC pregătește programe speciale dedicate legendei documentarelor
Muzică-Dans-Arte 19 Februarie 2026, 12:31

Sir David Attenborough împlinește 100 de ani: BBC pregătește programe speciale dedicate legendei documentarelor

În luna mai, celebrul naturalist și realizator de televiziune David Attenborough va împlini 100 de ani, iar BBC...

Sir David Attenborough împlinește 100 de ani: BBC pregătește programe speciale dedicate legendei documentarelor
Un Concert Eveniment dedicat memoriei marelui compozitor Eugen Doga, una dintre cele mai luminoase și iubite personalități ale muzicii universale
Muzică-Dans-Arte 19 Februarie 2026, 08:10

Un Concert Eveniment dedicat memoriei marelui compozitor Eugen Doga, una dintre cele mai luminoase și iubite personalități ale muzicii universale

Soprana Iana Novac împlinește ultima dorință a maestrului Eugen Doga , aceea de a avea un ultim concert la Ateneul...

Un Concert Eveniment dedicat memoriei marelui compozitor Eugen Doga, una dintre cele mai luminoase și iubite personalități ale muzicii universale
Soprana Irina Baianț revine la Sala Palatului cu „Letters to Juliet”, un concert–spectacol de 8 martie
Muzică-Dans-Arte 19 Februarie 2026, 07:00

Soprana Irina Baianț revine la Sala Palatului cu „Letters to Juliet”, un concert–spectacol de 8 martie

Soprana Irina Baianț revine pe scena Sălii Palatului cu „Letters to Juliet”, un concert–spectacol...

Soprana Irina Baianț revine la Sala Palatului cu „Letters to Juliet”, un concert–spectacol de 8 martie
ICR marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși printr-un amplu program expozițional și multidisciplinar, în țară și în străinătate
Muzică-Dans-Arte 18 Februarie 2026, 17:07

ICR marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși printr-un amplu program expozițional și multidisciplinar, în țară și în străinătate

Ziua Națională Constantin Brâncuși este sărbătorită anual pe 19 februarie, marcând nașterea sculptorului, cu 150...

ICR marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși printr-un amplu program expozițional și multidisciplinar, în țară și în străinătate
Ascultă live

Ascultă live

04:00 - 04:30
Timpul Prezent (reluare)
Ascultă live Radio România Cultural
04:05 - 04:53
Contracronometru
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
04:00 - 05:00
Français 4
Ascultă live Radio România Internaţional 1
04:00 - 05:00
reluare: MAGAZIN RRI (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
04:00 - 06:00
FERMIER ÎN ROMÂNIA
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
03:00 - 05:00
Teatru radiofonic
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
00:00 - 04:59
Restituiri
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
02:00 - 05:00
PLAYLIST MUZICAL
Ascultă live Radio România Tg Mureș
04:00 - 06:00
Seară de teatru
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri