Mircea Nechita, artist –”Să plec definitiv, nu mi-am dorit niciodată!”
07 Iunie 2025, 08:00
Mircea Nechita, grafician este invitatul Roxanei Păsculescu, sâmbătă, 7 iunie 2025. Începând cu ora 16.00 îl descoperim pe acest artist vizual, a cărui viață se împarte și acum, la anii maturității depline, între Maramureșul copilăriei și adolescentei sale -petrecute pe dealuri și printre bivoli- și Bucureștiul- artelor și al provocărilor deopotrivă culturale ca și economice. Ce ar însemna părăsirea definitivă a României, ne mărturisește Mircea Nechita, în această ediție a emisiunii Născut în România:
” Să plec definitiv, nu mi-am dorit niciodată! Sigur, însă, nu poți să pleci decât într-o conjunctură foarte favorabilă în străinătate, ca artist și să te realizezi ca artist. Sunt cazuri, sunt chiar celebre, artiști români cunoscuți, cei mai mulți s-au realizat în străinătate. Eu sunt un om sentimental și pentru mine, ruperea asta m-ar desființa în primul rând ca artist și într-un fel și ca om, care simte și gândește într-un anume fel. ”
Cu Mircea Nechita, convorbirea capătă și aspecte memorialistice. Atingem prin prisma unor povești care au ajuns la invitatul nostru, deceniile veacului al XX-lea sub Gheorghe Gheorghiu Dej, dar ajungem și în anii 90 și desigur, și în actualitate. Aducem în discuție artiști precum, Constantin Piliuță, Gheorghe Boțan, Ion Niculiță Secrieriu, Marcel Bunea, Marian Zidaru.
În dialogul cu graficianul Mircea Nechita surprindem o frescă a societății românești de-a lungul anilor și aflăm, mai cu seamă, felul în care era văzut văzut și receptat artistul, în fiecare epocă în parte.
Realizatoare: Roxana Păsculescu.