88 de ani de Radio în România – Orchestrele şi Corurile Radio România

88 de ani de Radio în România.

88 de ani în care muzica a făcut parte simbiotic din esenţa radiofoniei româneşti.

88 de ani în care ansamblurile muzicale din Radioului naţional au crescut şi s-au  diversificat ca gen. De la Orchestra Naţională născută în 1928 până la Cvartetul  Voces (ultimul intrat), cele şapte formaţii muzicale marca Radio România acoperă întreaga scală a genurilor.

Repere esenţiale din istoria celor aproape nouă decenii de există ale Orchestrelor şi Corurilor Radio România – în consideraţiile muzicologului Daniela Caraman Fotea.

Elementul adus în prim plan: rolul Orchestrelor şi Corurilor în istoria Radio România, instituţie fondată la 1 noiembrie 1928.

Sorina Goia

“Societatea Română de Radiodifuziune încununează media naţională. Este, o recunosc specialiştii (de bune decenii), epoca orchestrelor societăţilor de radiodifuziune, care au posibilitatea de a asigura o extinsă cultură a sunetului –  „purtătorul sensului” (potrivit gândirii lui Dimitrie Cuclin). Adăpostesc laboratoare muzicale, posedă aparatajul de captare şi memorizarea sunetelor transmise la distanţe enorme pentru un public imens; chiar forţând domiciliul acestuia pentru a asculta concerte, recitaluri, concursuri.

Logic, o perlă a coroanei media sunt fomaţiile muzicale ale instituţiei. Şapte sunt la noi, asemeni simbolului artelor. Fiecare acoperind un domeniu stilistic reprezentativ, fără a ocoli popularitatea sau divertismentul şi derulând istorii bogate,validate printr-un binom specific, unicat: personalităţile care le-au onorat cu prezenţa, apoi imensa fonotecă de înregistrări (valoare de patrimoniu).

Orchestra Simfonică, mijloc de expresie pe care muzicieni şi iubitorii de muzică îl primesc din generaţie în generaţie cu respect (având viaţă bogată în dauna mutaţiilor din cultură şi civilizaţie), a fost înfiinţată şi ea în 1928 de Mihail Jora, intrând în circuitul stagiunilor publice 4 ani mai târziu, cu activitate neîntreruptă de concert între octombrie şi iunie. Enumerarea personalităţilor care i s-au alăturat s-ar întinde pe lung parcurs, asemeni premiilor ori turneelor pe patru continente. Însoţind un turneu al Orchestrei Naţionale la Bruxelles, prilejuit de aniversarea zilei Europei, în faţa unui auditoriu alăturând şi nobilimea cu sânge albastru a importantei capitale, în loc de felicitări de conjunctură un profesionist al radioului belgian (fără a avea vreo obligaţie) şi-a concretizat entuziasmul sincer cu convingere prin sintagma „Vive la Roumanie!”. Câte zeci (poate sute!) asemenea scene nu s-au datorat muzicienilor Radioului.

Orchestra Simfonică s-a dezvoltat având ca ideal Corul, grupele instrumentale acoperind toate registrele de la grav la acut ale vocii umane. Corul Academic, fondat în 1940  sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ioan Croitoru, a fost omagiat peste hotare, are faimă internaţională cu lauri cuceriţi, deloc întâmplător (şi
cât de onorant!) la Casa Albă şi Vatican. Cu repertoriu vast, naţional, bizantin, universal, apt de a interpreta orice lucrare din indiferent ce parcurs stilistic. Alături de grupa mai mică, doar prin vârstă, Corul de Copii (fondat în 1945) în care s-au plămădit şi personalităţi devenite vedete internaţionale. Cele două formaţii pun în valoare o idee a maestrului Nicolae Herlea foarte dragă mie: vocea este cel mai frumos instrument pentru că toate celelalte sunt făcute de mâna omului.

Orchestra de Cameră Radio – fondată în 1947 ca Orchestra de Studio a Radiodifuziunii – numită astfel din 1990, este provenită din Orchestra de Studio şi a asigurat (sub bagheta tuturor dirijorilor noştrii, dar şi a unor oaspeţi de peste hotare) imensul număr de înregistrări cu muzică românească, în special în prime audiţii, programe cu tineri interpreţi români, alături de concerte în stagiune proprie, turnee. Altfel spus, a luat loc în raft dobândind identitate de fonotecă-discotecă.

Soliştii Radioului, dirijorii, formaţiile de cameră asemeni Voces-ului au luat loc divelor de odinioară ale belcanto-ului. Caz rar, Cvartetul „Voces” fondat din 1973 la Iaşi şi intrat sub egida Radioului după 1990. Este, fără dubiu, cea mai valoroasă formaţie de profil a României şi nume select în internaţional. Caz rar, doar despre ei pot spune că oferă un asalt al calităţii prin cantităţi tot mai rafinate.

Accesibilatea producţiilor Orchestrei de Muzică Populară nu trebuie fetişizată; în spatele ei se află o cultură. Nu este numit folclorul clasicismul nostru muzical? Stavilă mutanţilor din gen, a asigurat din 1 decembrie 1949 (data înfiinţării) policromia melodico-ritmică a tuturor vetrelor  folclorice româneşti. Nu există voce de referinţă, voce cu valoare, indiferent de carieră, care să nu se regăsească în fonoteca Radioului;  graţie – evident – orchestrei, martor de creativitate cu autenticitate, deci valoare. Orchestra de Muzică Populară a asigurat cartea de vizită naţională a muzicii româneşti, cu strategie lăudabilă a diriguitorilor ei: optimizarea accesibilităţii comerciale cu substanţa artistică.

Vreme îndelungată,  Orchestra de Muzică Uşoară (fondată în 1949) s-a impregnat în cotidian, prin difuzarea creaţiei de gen, oferta naţională fiind covârşitoare şi penetrantă. Orchestra a înregistrat (şi prezentat în show-uri şi concerte) creaţiile tuturor compozitorilor români de muzică uşoară, sub bagheta inegalabilului, iată după atâţia ani de la dispariţie, a Maestrului Sile Dinicu (compozitor, orchestrator, pianist, dirijor, mentor al tinerimii).  Orchestra a fost şi continuă să fie o colecţie de virtuozi, instrumentişti cu care s-ar lăuda meridianele, (o şi fac!);  mulţi dintre cei crescuţi aici le delectează.

Aşadar,cu un asemenea arsenal, nu este cazul să ne întrebăm de ce ascultăm muzică? Reverenţa pentru cei care ne oferă, în speţă Formaţiile Radioului, poate fi ( la aniversarea celor 88 de ani de la înfiinţarea instituţiei)  şi istoria lor consemnată reprezentativ, cu răspunderea unui act cultural încredinţat acum (asemeni unui atestat în perenitate şi impotriva deteriorării suportului informativ) şi internetului.

Daniela Caraman Fotea

Sursa: revistamuzicala.radioromaniacultural.ro