Cultura la farfurie. De la berea faraonilor la festinurile din Transilvania: ce ne spune mâncarea despre cine suntem

Adriana Sohodoleanu: „Aristocrații au folosit întotdeauna mâncarea ca un simbol al puterii”

Într-o lume în care restaurantele de lux coexistă cu băncile de alimente, diferențele sociale se reflectă, poate mai mult ca oricând, în farfuriile noastre. Dar cum arăta această realitate în trecut? Ce ne spun meniurile de la ospețele regale sau rațiile muncitorilor de la piramide despre ierarhiile și valorile societăților de altădată? În dialog cu Daria Ghiu, Adriana Sohodoleanu ne poartă într-o călătorie culinară prin timp, dezvăluind secretele alimentației ca oglindă a inegalităților sociale, de la faraoni și până în prezent.

Poate părea surprinzător, dar în Egiptul Antic, berea nu era doar o băutură, ci un aliment de bază și o formă de plată. De la muncitorii care construiau piramidele și până la femei și copii, toți primeau o rație de bere, considerată un simbol al prosperității. Această practică a salariului în natură nu este unică în istorie. Adriana Sohodoleanu ne dezvăluie o paralelă interesantă în spațiul românesc, în Transilvania secolului al XVII-lea, unde vinul juca un rol similar.

„Pare că acest vin, ca la egipteni berea, era folosit pentru a răsplăti o rețea clientelară. Cu cât erai mai sus în ierarhie, cu atât primeai mai mult, dar asta însemna că la rândul tău trebuia să-i plătești pe cei din subordinea ta. Și cusătoreasa primea la Făgăraș vin, dar ea primea doar 35 de vedre anual, însă primea și o cupă de bere pe zi.”

Documentele istorice din Transilvania oferă o imagine detaliată a modului în care societatea reglementa consumul alimentar, în special în cadrul evenimentelor festive. La Sibiu, în secolul al XVIII-lea, un regulament stabilea cu strictețe numărul de invitați la nunți și, mai ales, meniurile, în funcție de clasa socială a mirilor.

„Societatea urbană e împărțită în trei categorii, în trei clase. Prin urmare fiecare clasă are anumite drepturi cu privire la mâncarea pe care o pune pe masă pentru invitați. Clasa întâi, cei mai privilegiați, poate să dea 10 feluri de mâncare, clasa următoare doar 8, iar a treia numai 6 feluri. Și ultimii, cei mai amărâți, nu au voie să le dea pateuri sau torturi invitaților. Dar și nobililor și patricienilor li se interzice să ofere fructe confiate, de aici, înțelegem că zahărul este încă foarte scump, este un lux. Totuși li se permite să dea migdale tăvălite în zahăr și un fel de cozonac.”

De-a lungul istoriei, mâncarea a fost un instrument de etalare a puterii. Aristocrația a folosit întotdeauna banchetele fastuoase pentru a-și demonstra statutul, în timp ce clerul promova un model de austeritate. Însă, după cum subliniază Adriana Sohodoleanu, practica nu a reflectat întotdeauna aceste poziționări ideologice.

O altă practică mai puțin cunoscută, dar fascinantă, era comerțul cu mâncarea rămasă de la banchete. Într-o epocă în care risipa era de neconceput, resturile de la mesele bogaților nu se aruncau, ci intrau într-un circuit secundar.

„Toată acea mâncare ajungea la servitori, dar la primul rând de servitori, să spunem așa, cel mai înalt în rang, care consumau ce le plăcea, după care dădeau la următorii. Și uneori farfuriile acestea se vindeau, pur și simplu, pentru că, chiar și așa, cei mai puțin norocoși puteau avea acces la alimente care le erau, pur și simplu, inaccesibile.”

Accesul la anumite alimente era strict reglementat. Începând cu secolul al IX-lea, în Europa, vânatul și pescuitul au devenit apanajul exclusiv al nobilimii, iar braconajul era aspru pedepsit, chiar și în perioade de foamete. În contrast izbitor cu aceste interdicții, societatea modernă se confruntă cu o problemă opusă: risipa alimentară la scară largă.

Interviu realizat de Daria Ghiu în emisiunea Orașul vorbește, produsă de Gabriela Mitan Dulgheru și difuzată în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 9.00, la Radio România Cultural.