Copil fiind, lui Vasile Muraru, apreciat actor de teatru, film și revistă, și manager al Teatrului “Constantin Tănase”, îi plăcea să asculte la radio muzică populară și muzica italienească la modă în acei ani. Dar nici serialele radiofonice cu haiduci nu-i erau indiferente. Azi, la împlinirea a 93 de ani de Radio România, Vasile Muraru își amintește de colaborările sale la “Unda veselă” și de cele pentru teatrul radiofonic, dar și despre marile personalități artistice pe care le-a întâlnit aici, pe holurile și în studiourile Radiodifuziunii Române.

Erați un copil, când ați auzit prima dată de radio. Ce vă amintiți de atunci?

Eram la țară (n.n. Vasile Muraru s-a născut în comuna Girov, jud.Neamț) și îmi amintesc că la bunica era o galenă, ca un difuzor, o puneai la ureche și ascultai. Ce ascultam eu? În primul rând, muzică populară. Apoi, mai ascultam muzica italiană, era la modă în perioada aia, a anilor ‘60-‘70. Pe urmă am crescut, am mers la oraș, am văzut ce însemnă radioul, cu emisiunile lui de teatru, de divertisment, cu muzica, știrile și emisiunile de știință, pentru că Radioul avea, ca și azi, o diversitate de emisiuni. De televiziune am auzit mai târziu, pe la 12 ani, când a luat și taică-miu un televizor, din prima primită de la CAP – învățătorul din sat avea deja -, l-a pus pe prispă și tot satul venea la noi să se uite la TV.

Ce vă plăcea cel mai mult să ascultați la radio?

Muzică populară și teatru radiofonic. Se difuzau pe atunci la radio niște seriale cu haiduci, care îmi plăceau mult. Țin minte că și noi, copiii din sat, voiam să fim haiduci. Bine, noi aveam și ce ne trebuie pe acolo pentru asta: cai, săbii... (râde).

Pe urmă, am ajuns la facultate, apoi la teatru și, după aceea, la radio, unde am început să colaborez la emisiunile de teatru radiofonic și, în primul rând, la “Unda veselă”. Îmi amintesc că, atunci, domnul Ion Vova, o mare personalitate a radioului românesc, cel care era sufletul “Undei vesele”, mi-a oferit un rol principal, cel al lui Păcală, într-una dintre edițiile emisiunii. La “Unda veselă” erau multe dintre vedetele radioului acelor ani, Dem Rădulescu, Horia Șerbănescu, Radu Zaharescu, Nae Lăzărescu. Doamne, ce mari artiști! Iar pe holul radioului nu puteai circula de cât de multă lume era.

Îmi amintesc că, pentru teatrul radiofonic, am făcut niște piese cu Matei Alexandru, chiar și cu Ion Vova, dar și cu Vasile Manta și Dan Puican. Am avut tot felul de roluri în piese de Caragiale, Gogol, Goldoni. Am jucat cu: Mitică Popescu, Dan Condurache, Horațiu Mălăele, Virginia Mirea, Rodica Popescu Bitănescu, Ileana Stana Ionescu, Petrică Lupu... toți actori imenși. De  vreo trei ani, nu m-au mai solicitat... Iar “Unda veselă” nu se mai face de câțiva ani buni, din păcate. Nu știu care este motivul. Pe mine și acum mă întreabă lumea prin țară de ce nu se mai difuzează la radio și nu știu ce să le răspund. „Unda veselă” era o emisiune clasică a radioului, foarte iubită și ascultată, care a fost ținută de Ion Manu, apoi de Stroe și Vasilache, apoi de atâtea alte valori ale teatrului românesc. Păcat că nu mai există.

Ce v-a impresionat în mod deosebit atunci când ați intrat pentru prima dată în radio? Cum v-ați simțit?

M-am simțit ca într-un templu. Locul îți și impunea asta, erau numai personalități în jur. Totul era de un profesionalism exemplar. Nu se putea altfel. De exemplu, dacă era dl Valentin Silvestru la imprimare, îi punea pe toți, indiferent că unii dintre ei erau mari actori, să repete și să înregistreze încă, și încă o dată, până era el mulțumit. Iar eu îi urmăream pe toți cu gura căscată.

Mai ascultă lumea Radio România, dle Muraru?

Vă dau un exemplu. Anul trecut, am fost invitat la Radio România Actualități, la o emisiune, unde am dat un interviu. Era o emisiune în direct. După ce am ieșit din emisie, mi-a sunat telefonul aproape încontinuu multe ore. Erau cunoștințe, prieteni care m-au auzit la radio și voiau să îmi spună asta. Toți erau în mașini, pe drumuri, cu treabă, la acea oră. Așadar, cred că foarte multă lume ascultă Radio România.

Dumneavoastră ascultați?

Sigur că da, în mașină ascult numai Radio România Actualități sau Radio România Cultural. Radioul face parte din viața mea. Cum m-am urcat în mașină, eu dau drumul la radio, iar acasă, radioul merge non stop. Recunosc deja crainicii, moderatorii. “Mi-au intrat în ureche”, cum îmi place mie să spun.

Ce-i doriți radioului, acum, la 93 de ani?

Încă multe sute de ani de acum încolo!