Ana Blandiana: „Cred că adevăratele victime ale Mineriadei au fost minerii înșiși, a fost ceva absolut josnic felul în care niște oameni simpli au fost manipulați, umpluți de ură aberantă”

La 35 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, scriitoarea Ana Blandiana rememorează, într-un interviu realizat de Anca Mateescu, pentru GPS Cultural, momentele în care a simțit cea mai profundă rușine de a fi româncă. Aflată atunci în Canada, alături de personalități marcante ale exilului românesc, Ana Blandiana a fost martora indirectă a unei tragedii care a zdruncinat încrederea într-o Românie post-comunistă, liberă și demnă. Ana Blandiana vorbește despre frică, manipulare, curaj și despre cum violența și minciuna au marcat, ireversibil, societatea românească.

Ana Blandiana povestește despre acea dimineață din Montreal, în care deschiderea sesiunii Academiei Româno-Americane a fost întreruptă brusc de zeci de jurnaliști care aduceau vești tulburătoare din România. „Nu ne venea să credem că avem așa o importanță”, mărturisește ea. Însă nu avea legătură cu prestigiul evenimentului, ci cu imaginile îngrozitoare din București.

„La televiziunea canadiană dădeau, din jumătate în jumătate de oră, o emisiune în care se arătau scene din Piața Universității și care erau dublate de râsul lui Brucan. Țin minte că râsul lui Brucan era celebru în epocă, era ceva cu adevărat greu de suportat, un fel de batjocură fără cuvinte, adică spunea câte ceva sfidător și după aceea începea să râdă. Avea ceva malefic râsul acela.”

Printre cele mai traumatizante amintiri se numără scena unei femei însărcinate, care era lovită cu piciorul în burtă de către un miner. Ana Blandiana rememorează șocul și rușinea trăite când jurnaliștii străini au întrebat-o: „Cum vă explicați? Ce fel de oameni sunteți?”

„Cred că victimele adevărate ale Mineriadei au fost minerii înșiși.”

Scriitoarea subliniază caracterul malefic al manipulării: oameni simpli, instigați să urască și să lovească. Tocmai de aceea, condamnarea trebuie îndreptată nu doar spre cei care au acționat, ci și spre cei care au planificat absurdul.

Cu toate traumele, Mineriada a avut și o consecință pozitivă: trezirea conștiinței civice. Ana Blandiana consideră acele proteste „un punct foarte important din istoria noastră”, un început al societății civile, care funcționează și azi.

„Piața Universității a fost începutul societății civile din România.”