De ce „se îmbolnăvesc” parcurile Bucureștiului? Ce se întâmplă, de fapt, cu vegetația din Parcul Tineretului
29 Ianuarie 2026, 15:30
Parcurile orașului par verzi la prima vedere, dar în spatele acestei imagini se ascund probleme adesea invizibile pentru publicul larg. Invitata Dariei Ghiu la Orașul vorbește, Diana Culescu, specialistă în peisagistică, a realizat un amplu studiu despre sănătatea vegetației din Parcul Tineretului, unul dintre cele mai mari spații verzi din București.
Pornind de la o cercetare desfășurată pe 80 de hectare, în toamna anului 2025, studiul — prezentat în cadrul webinarului „De ce se usucă vegetația din parcuri”, organizat de Asociația Parcul Natural București — analizează cauzele reale ale degradării parcurilor urbane și propune soluții concrete, pe termen scurt, mediu și lung.
Deși este perceput ca un parc relativ tânăr, Parcul Tineretului se apropie de 50 de ani, iar acest lucru se vede deja în structura sa vegetală.
„Trebuie să avem în vedere că anumite specii ajung aproape de perioada de bătrânețe. Începe să se vadă foarte mult acest lucru în profilul vegetal.”
Una dintre marile probleme identificate de Diana Culescu ține de lipsa unei gestiuni personalizate a vegetației.
„Înainte exista grădinarul parcului, care știa fiecare plantă și ce nevoie are. Acum se perindă oameni diferiți și nimeni nu mai ține cont de ce ar trebui făcut pentru un anumit exemplar.”
Una dintre cele mai critice observații vizează obsesia pentru gazon tuns la milimetru.
„Am eliminat arbuștii ca să punem gazon și să fie frumos. Dar arbuștii adăposteau păsări care mâncau larvele de țânțari.”
Rezultatul? Mai puține păsări, mai mulți țânțari și un ecosistem dezechilibrat.
Studiul propune măsuri relativ simple, inspirate din exemple europene: zone cu frunze lăsate pe sol, iarbă netunsă în anumite spații, rotația peluzelor pentru picnic. Pe lângă intervențiile tehnice, educația publicului este esențială.
Interviu realizat de Daria Ghiu în emisiunea Orașul vorbește, produsă de Gabriela Mitan Dulgheru și difuzată în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 9.00, la Radio România Cultural.








