DOCUMENTAR: Ziua Florii de colţ în România

Floarea de colţ este o specie de plante erbacee, perene, din genul Leontopodium Cass., familia Asteraceae din care face parte floarea-soarelui, margareta etc. La fel ca şi rudele ei, este considerată floare, fiind în fapt o inflorescenţă, un buchet întreg de floricele foarte mici, numeroase, între 50 până la 500 de flori mici şi foarte înghesuite, grupate în 2 până la 12 capete de flori galbene (capitula), înconjurate de 5 până la 15 frunze albe catifelate (bractee) aranjate în formă de stea. Întreaga plantă şi frunzele din jurul inflorescenţei sunt acoperite de peri lânoşi albi care au rolul de a proteja împotriva frigului, a uscăciunii şi a radiaţiei ultraviolete.

Planta este lânat-tomentoasă, cu inflorescenţe înconjurate de numeroase bractee lungi, alb – argintii, lânos – păroase. Dacă în România planta ajunge doar până la înălţimea de maximum 20 cm, ea poate creşte în alte ţări până la 50-80 cm. Are în pământ un rizom cilindric, acoperit cu resturi de frunze negre-brune. La suprafaţa pământului formează o rozetă de frunze, din mijlocul cărora se ridică tulpina ce poartă o inflorescenţă numită Calatidiu, de forma unui disc, în care sunt grupate, în mod normal, florile. Înfloreşte vara în iulie-august.

Este o plantă deosebit de rară şi creşte în munţi calcaroşi, pe pajiştile de pe versanţi abrupţi şi însoriţi sau pe stânci, în zonele stâncoase aflate între 1.800 şi 3.000 de metri altitudine.

În România, Floarea de colţ creşte în Munţii Carpaţi şi poate fi întâlnită în Munţii Maramureşului, Munţii Rodnei, Obcinele Bucovinei, masivele Rarău, Ceahlău, Ciucaş, Bucegi, Făgăraş, Cozia şi Retezat.

Prima relatare în scris a numelui edelweiss, care în limba germană înseamnă „alb nobil“, dat acestei minunăţii ce-şi are arealul pe crestele montane, a fost atestată pentru prima dată în ziua de 5 martie 1784, într-un studiu realizat de naturalistul austriac Karl von Moll, de aceea ziua de 5 martie a devenit „Ziua florii de colț”.

La noi, în anul 1911, botanistul Alexandru Borza a făcut, pentru prima oară, un studiu amănunţit al florii de colţ, el fiind cel căruia i se datorează declararea acesteia „monument al naturii”, fiind ocrotită de lege încă din 1933, în rezervaţii naturale.

Astfel, prin „Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 148 din 1931, Floarea Reginei a fost declarată monument al naturii şi ruperea ei este interzisă pe tot cuprinsul ţării“. Legiuitorul prevedea şi pedepse destul de aspre pentru eventualii răuvoitori, stipulându-se că „acel ce va fi prins că a rupt această, se pedepseşte cu amendă de la 500 la 10.000 de lei, iar în caz de recidivă cu închisoare de la 2 luni la 2 ani, conform Art. II din Legea pentru Protecţia Monumentelor Naturii, publicată în Monitorul Oficial Nr. 148 din 7 iulie 1930“.

Pe lângă Floarea de colţ, la noi, şi alte flori au fost declarate monumente ale naturii, printre acestea aflându-se Bulbucii de Munte, Ghinţura Galbenă, Papucul Doamnei şi Sângele voinicului.

La mijlocul secolului al XX-lea, însă, floarea de colț a ajuns să fie considerată un kitsch, fiindcă a fost reprezentată pe majoritatea suvenirurilor ieftine și și-a pierdut o parte din atractivitatea sa irezistibilă.

În lume, Floarea reginei, originară din stepele Asiei, se găseşte în zone muntoase din Abruzzi, Alpi, Balcani, Carpai, Pirinei, dar şi din Asia Centrală şi de Est până în Munţii Himalaya.

Planta este protejată de legislaţia naţională a unor ţări, precum Austria, Germania, Italia şi Liechtenstein.

Aspectul unic şi trăsăturile florii au inspirat multe nume, precum Wollblume („floarea de lână”) dată de naturalistul elveţian Konrad Gessner în secolul al XVI-lea sau „Klein Löwenfuss” („piciorul de leu mic”), „étoile du glacier” („steaua gheţarului”), „étoile d’argent” („steaua de argint”), „immortelle des Alpes” („floarea veşnică a Alpilor”) denumiri folosite de diverşi botanişti şi biologi pentru a descrie floarea.

Pasionată de cultura noastră populară şi fascinată de peisajele montane de la noi, Regina Elisabeta a scris ea însăși o poveste dedicată nemuritoarei plante de munte, adaptată apoi într-un scurtmetraj de 20 de minute în anul 1946, intitulat „Povestea florii de colț” (preluată de la Carmen Sylva) – regia: Paul Călinescu, scenariu: Paul Călinescu, actori principali: Ileana Niculescu, Traian Vrajbă, Ioana Călinescu.

Povestea spune că un războinic se îndrăgostește de Alba, fata cea frumoasă a Babei Cloanța, și o răpește. Urmăriți, cei doi ajung la castel, unde Alba este acuzată de vrăjitorie. Voinicul își continuă singur drumul, urmărit de Baba Cloanța, care îl preface în stâncă, în timp ce Alba moare și se transformă într-o floare de colț.

Deşi imaginea Florii de colţ căzuse, la un moment dat în derizoriu, în anii 1990 a existat un rebranding care a ajutat la reînvierea ei prin prisma reimaginării simbolice a plantei și a revigorării tradițiilor, prin invocarea rădăcinilor autentice și a moștenirii culturale străvechi.

În mod tradiţional, Floarea de colţ este considerată un simbol al dragostei, iar bărbaţii îşi demonstrau iubirea aventurându-se pe stâncile munţilor pentru a culege o floare de colţ şi a o dărui apoi fetei dragi. Considerată şi floare a zânelor, conferă acestora statutul de simbol al purităţii, curăţeniei, tinereţii.

În medicina populară a fost folosită ca remediu antiinflamator iar în cosmetică, rezistenţa pe care o arată în faţa radiaţiilor UV, a presiunii atmosferice scăzute, a umidităţii şi temperaturilor extreme face ca această floare să protejeze pielea la fel cum se protejează singură. Efectele pozitive asupra pielii sunt numeroase: efect anti-aging şi antioxidant, protecţie împotriva radiaţiilor UV, regenerare pentru pielea stresată, sensibilă şi ridată.

Asemenea multor simboluri care se pierd în mit și legendă, floarea de colț a primit, și în România, mai multe denumiri. Frumuseţea Florii de colţ a mai fost denumită Albumiţă, Albumeală, Floare Albă, Floarea Reginei, Floarea Doamnei, Floarea de stâncă, Lânăriţă, Siminic, Steluţă, Talpa Mâţei etc;

Nestor Urechia amintea, încă din anul 1904, în cartea „Zânele din Valea Cerbului”, legenda florii de colț, temă amintită în lucrarea „În Bucegi” (1906) și reluată în „Robinsonii Bucegilor” (1916) și „Vraja Bucegilor” (1926).

Legenda românească a florii de colţ este asociată cu momentul naşterii Mântuitorului, fiindcă se spune că steaua care i-a călăuzit pe magi spre Bethleem şi-a considerat încheiată misiunea şi a dorit să coboare pe Pământ. Tot căutând un loc de odihnă a găsit un loc cufundat în pace, în Bucegi. În căderea printre stânci, s-a desfăcut în mii de steluţe care au dat naştere florii albe ca lâna, numită floarea de colţ.

Însă nu doar în România, ci şi în unele ţări ale lumii, Floarea de colţ este subiectul a numeroase legende.

În regiunea Munţilor Alpi, floarea aduce noroc celor care o găsesc iar legenda spune că originile s-ar afla într-un fulg din lâna unui miel, care a fost lăsat să cadă pe pământ de Fecioara Maria sau în singura lacrimă a Crăiesei Zăpezii căzută după ce muritorul de care s-a îndrăgostit a fost aruncat pe stânci, de spiriduşi. Din lacrima crăiesei s-a născut o steluţă argintie, prima floare de colţ.

Este simbol naţional în Austria, Bulgaria, România, Slovenia şi Elveţia.

În România, imaginea Florii de colţ este prezentată pe bancnota de 50 de lei, alături de portretul lui Aurel Vlaicu.

În Elveţia este atât de apreciată, încât a fost adoptată ca simbol pentru unele dintre cele mai prestigioase organizaţii de stat. De exemplu, în armata elveţiană, insignele pentru cele mai înalte grade sunt sub forma florii de colţ. De asemenea, floarea este inserată pe avioanele Swiss Airlines.

În fapt, în Elveția, imaginea Florii de colț împodobește totul, de la reclame pentru cabinetele stomatologice la moneda de 5 franci, până la însemnele de rang pentru forțele armate elvețiene.

Este, de asemenea, insigna pentru trupele alpine austriece, germane şi române.

Simboliistica sa se extinde, însă, şi dincolo de Alpi, multe companii din zilele noastre poartă numele și imaginea Edelweiss: o companie de servicii financiare din Mumbai, o companie de ciocolată din Beverly Hills și o delicatesă din New York poartă toate numele acestei flori.

Sursa: https://www.rador.ro/