Festivalul George Enescu 2017. Interviu cu violonistul Christian Tetzlaff

Violonistul a fost solistul celui de-al doilea concert susţinut la Sala Palatului de London Symphonic Orchestra, dirijată de Vladimir Jurowski.

Christian Tetzlaff, sunteţi unul dintre violoniştii contemporani cu cea mai aglomerată agendă. Chiar acum sunteţi departe de Germania, în Statele Unite, înaintea unei serii de concerte pe care le susţineţi la Chicago şi New York, după care veţi reveni în Europa pentru o vară plină de alte concerte şi recitaluri. În acest context, revenirea dumneavoastră la Bucureşti ne onorează şi ne bucură, o dată în plus. Ce înseamnă însă pentru dumneavoastră această revenire?

Pentru mine, figura compozitorului George Enescu este una fantastică. Am cântat din creaţia lui deja Sonata a II-a pentru vioară şi Octuorul de coarde, iar opera "Oedip" îmi este foarte dragă. Am mai participat odată la festival, în 2013. Este un festival nemaipomenit purtând numele lui George Enescu, un compozitor care este foarte important să rămână o figură prezentă şi actuală. Din păcate nu am putut veni mai des la Bucureşti, dar mă bucur foarte mult acum că am ocazia să cânt din nou pentru publicul român, în curând.

Aşa este. Aţi inclus de câteva ori Sonata a II-a op.6 pentru vioară şi pian de Enescu în recitalurile dumneavoastră şi aţi înregistrat Octuorul. Ce v-a atras în mod special la aceste lucrări?

Ceea ce-mi place foarte mult la muzica lui Enescu este faptul că este o muzică plină de fantezie şi foarte bogată emoţional. Octuorul în mod special m-a sedus prin suspansul ei. E foarte interesant de cântat nu doar de ascultat. Cânt frecvent a doua sonată, dar le cunosc şi pe celelalte. Iar opera Oedip, am ascultat-o de multe ori pe compact disc.

La Bucureşti veţi cânta sub bagheta maestrului Vladimir Jurowski, noul director artistic al festivalului. Cred că aţi mai colaborat.

Mă bucur foarte mult că am şansa să lucrez cu Jurowski, mai ales Concertul de Alban Berg pe care-l am la suflet.

Deci dumneavoastră aţi propus Concertul de Alban Berg în program?

Nu mai ştiu exact cum am ajuns să alegem această piesă, însă o voi cânta cu mare plăcere. Mai ales cu un dirijor ca Jurowski.

Sunteţi în general mai interesat de repertoriul violonistic contemporan decât de cel «clasic»: Mozart, Beethoven, Brahms?

Nu sunt deloc interesat să cânt doar muzică contemporană. Cânt de fapt doar ce-mi place. Dar am susţinut într-adevăr multe concerte de muzică contemporană. Repet însă: cânt doar ce-mi place foarte mult şi este destul de greu să-mi placă o lucrare contemporană într-atât de mult încât să o reiau. Am cântat însă şi mult din repertoriul clasic, din care am interpretat de pildă Concertul de Beethoven de peste 300 de ori, iar cel de Brahms de peste 200. Consider că există câţiva compozitori foarte mari şi buni şi în zilele noastre care trebuie promovaţi, ca Ligeti sau John Widmann, ale căror concerte le interpretez întotdeauna cu mare plăcere. Însă nu cânt muzică contemporană doar pentru că este contemporană. Cânt ceea ce-mi place.

Concertul pentru vioară şi orchestră de Alban Berg prin urmare înţeleg că vă place foarte mult din moment ce l-aţi cântat de mai multe ori şi-l reluaţi, iată, şi la Bucureşti. Ceea ce am remarcat în plus este că toţi cei cinci violonişti de top care vor concerta în septembrie sub egida Festivalului George Enescu - sunteţi unul dintre ei! - vor prezenta lucrări din secolul XX. Ba, Vadim Repin cu Concertul de James MacMillan a intrat şi în secolul XXI. Cum comentaţi? Are nevoie creaţia muzicală a ultimelor decenii de susţinerea mai ales din partea artiştilor-vedetă aşa cum sunteţi dumneavoastră?

Depinde. Există lucrări în muzica contemporană care plac imediat publicului. Şi există lucrări pe care trebuie să le asculţi de câteva ori până să-ţi placă. Deci, ele trebuiesc cântate. Este încă foarte important ca ele să fie în primul rând bine studiate şi cântate cum se cuvine. Ceea ce de multe ori nu se întâmplă aşa. Când cânţi un «Brahms» prost, oamenii îşi dau totuşi seama de valoarea compozitorului. Un concert contemporan însă, prost cântat, nu-ţi poate oferi câtuşi de puţin o impresie bună despre autorul lui… Şi, de obicei, acesta este şi adevărul despre respectivul compozitor.

Spuneaţi într-un interviu din presa americană că… «vorbiţi» de fapt prin vioara dumneavoastră. Consideraţi că timbrul viorii Greiner - o vioară nou construită! - este mai potrivit să vorbească despre muzica contemporană, despre Concertul de Alban Berg, de pildă?

Berg, între timp, nu mai este o muzică atât de contemporană. Are deja o sută de ani… Dar, nu prefer nici viori vechi nici noi, ci vioara care sună cel mai bine. Am două viori Stradivarius şi, pur şi simplu, vioara Greiner de acum, sună cel mai bine într-un festival sau concert unde nimeni nu se uită la instrument. Nu contează marca, ci doar calitatea muzicii pe care o faci, a sunetului.

Deci, în timp ce mulţi colegi de-ai dumneavoastră violonişti se laudă cu instrumente vechi, scumpe, construite de celebri lutieri italieni, dumneavoastră preferaţi o vioară fără istorie, construită de un lutier german contemporan: Peter Greiner, pe care veţi şi cânta la Bucureşti. În finalul dialogului nostru, cu ce aşteptări reveniţi pe podiumul de concerte al Festivalului George Enescu?

Am aceleaşi aşteptări ca la fiecare concert: şi anume, să cânt în aşa fel încât publicul să fie mişcat, impresionat şi să simtă povestea minunată a concertului pe care-l interpretez. Nu contează unde cânt, dar ştiu sigur că la voi găsesc un public foarte serios.