Festivalul Internaţional George Enescu 2017. Interviu cu mezzosoprana Vivica Genaux

Cântăreața a fost protagonista primului Concert de la miezul nopții, din 2 septembrie, la Ateneul Român.

Doamnă Vivica Genaux, în cariera dumneavoastră de până acum, aţi lucrat cu multe personalităţi dirijorale. Ce tip de dirijor preferaţi? mai exigent, mai flexibil/amabil?

Îmi plac dirijorii care lucrează cu mine. Mie îmi place să fiu flexibilă, să simt că pot să exprim ceva, să fiu capabilă, de asta fie că vorbim de un dirijor sau de un regizor, simt că eu mă dezvolt, ca artist, adăugând un nou rol în repertoriu. Îmi plac oamenii ca Fabio Biondi pentru că poţi avea, cu el, o discuţie despre cum vor merge lucrurile, dacă sunt probleme cu textul sau... altceva. Îmi place să lucrez cu el pentru că întotdeauna mă face sa fiu mai bună decât credeam că sunt.

Am lucrat cu dirijori care au nevoie doar de o repetiţie, nu se uită în ochii tăi, nu ştiu cine eşti... tu nu ştii cine sunt ei, nu sunt interesaţi de cum eşti tu, ca artist, nu eşti invitat să fii implicat în ceea ce faci acolo... aceştia nu-mi plac deloc! Eu am nevoie să simt o conexiune cu oamenii de pe scenă.

Cu Fabio Biondi lucrez cam de 14 ani, este o persoană foarte interesantă, este o legătură între noi, în ceea ce priveşte modul în care ştim cum lucrează mintea. Apoi, în ce priveşte construcţia frazelor, simt că îl înţeleg. Dar dincolo de asta, Fabio este şi o persoană foarte umană, nu doar un artist, un om cu ego... Când eşti pe scenă cu el simţi o altfel de legătură, creează conexiuni cu orice grup. De exemplu, am avut recent un concert cu Chicago Symphony. Ei nu erau obişnuiţi să cânte muzică barocă şi au fost conduşi de un violonist, de Fabio. A fost fantastic pentru mine cum au demonstrat că înţeleg diferitele articulaţii la vioară, aşa cum apar în muzică. Nu era orchestră mare, nu aveam toată echipa, ca pentru o simfonie de Bruckner.

Care credeţi că este forţa, puterea sau care sunt... secretele pe care se bazează succesul dvs?

Ca muzician, ţi se spune mereu că trebuie să ai ceva special, deosebit. La mine a fost mereu coloratura. Să cânţi repede şi cu acurateţe, să te bucuri de asta. Acest lucru mi-a fost recunoscut încă de la început. De asemena cred că vocea mea are o culoare uşor de identificat, indiferent dacă îţi place sau nu. Poţi să spui: este ea, este vocea ei! Nu este o voce neutră, are o identitate.

Aveţi un auz absolut?

Nu, cred că am un auz relativ şi sunt recunoscătoare pentru asta. Cred că auzul absolut devine dificil pentru persoane care lucrează într-un astfel de repertoriu. Apoi mai cred că una dintre caracteristicile mele este că sunt foarte încăpăţânată! Eu mereu merg înainte, încerc să învăţ. Chiar dacă nu înţeleg ceva de prima dată, continui. Încerc să fac mai bine a doua oară. E chiar amuzant! Recent, am găsit într-un interviu al unui om de afaceri, ceva cam aşa: una dintre cheile pentru succes este încăpăţânarea. Iar eu sunt aşa. Apoi, încă unul dintre lucrurile foarte bune care mi se întâmplă: am o viaţă foarte echilibrată, o viaţă bună. Sunt fericită! Şi astfel pot face faţă stresului din lumea muzicală. Iar cariera nu este decât o parte a vieţii mele. Soţul meu nu este muzician, îi place foarte mult muzica, dar el a fost inginer.

Vă place să fiţi originală? Unele dintre proiectele dumneavoastră, concerte şi albume, asta arată, o evidentă originalitate.

Cred că muzica barocă este originală. La o arie cunoscută, ca "Vissi d, arte" din TOSCA oamenii comentează: "Maria Callas n-ar fi respirat aici!, Renata Tebaldi ar fi făcut în felul acesta!, Claudio Abbado ar fi dirijat aşa..." Ei bine, se pot face multe comparaţii între, să spunem, patru versiuni cu "Boema", ori "Aida" sau "Tosca". Sunt deja 100 de ani de înregistrări!

Ceea ce eu iubesc la proiectele mele noi este că se aude ceea ce aduci, poate în premieră pe scenă. Este mai multă libertate pentru mine decât să interpertez ceea ce fac aproape toţi. Am un nou proiect în Spania despre Pauline Viardot Garcia, cea mai mică fiică a lui Manuel Garcia, sora celebrei Maria Malibran. Faimoasă la anii 1800, astăzi de-abia se mai ştie cine era. O cântăreaţă foarte bună pentru Sapho a lui Gounod, pentru muzica lui Faure, a fost studentă lui Liszt... A trăit foarte mult, era cunoscută de către oricine, avea legătură cu artele în secolul al XIX lea. Ei bine, este incredibil ce viaţă a avut... era şi compozitoare, pianistă, cântăreaţă, vorbea cinci limbi străine... Deci, un proiect pentru ea, Pauline Viardot Garcia.

Îmi place să aduc publicului lucruri noi, e o provocare de asemenea pentru că publicul trebuie să te placă, să aibă încredere în tine ca solist, ca muzician ca să îi placă ceea ce îi oferi. Şi bineînţeles, să fie ceva valoros! Mulţi oameni se simt confortabil dacă beau, mănâncă ceea ce cunosc, la restaurante cunoscute. S-au obişnuit aşa. Asta se întâmplă la New York, la Tokyo sau la Bucureşti. Când se duc la operă, la "Boema" de exemplu, ştiu ce vor vedea şi auzi. O provocare, însă, este să fii interpret într-un proiect NOU. Să vină oamenii şi să le spui: O să vă placă! E o poveste frumoasă şi muzica, la fel!

Ce alte lucruri vă pasionează?

O, am atâtea note de învăţat! Tot timpul primesc partituri cu muzică de tot felul. Compozitori de care n-am auzit, din secolele XVI, XVII, XVIII. În această "afacere" cu muzica barocă ai şansa să nu repeţi, poate ani de zile, o anumită lucrare, o operă. Ceea ce înseamnă că o iei aproape de la început. De fapt, cea mai mare parte a timpului sunt ocupată cu proiectele la zi sau cu altele noi. Dar îmi place -când am timp liber- să predau, să lucrez cu tinerii cântăreţi.