ION BARBU: “Un lucru pe care și astăzi îl vizualizez e figura lui Gelu Voican Voiculescu în gara din Petroșani, ocupându-se, personal, de mobilizarea și transportul minerilor înspre București”
09 Iunie 2025, 15:24
La 35 de ani de la Mineriada din iunie 1990, artistul Ion Barbu – fost inginer topograf la mina Petrila, rememorează acele zile tensionate, care au marcat ireversibil destinul Văii Jiului. Invitat de Anca Mateescu la GPS Cultural, Ion Barbu vorbește despre atmosfera din mină, manipularea minerilor, dar și despre visul său de a transforma trauma colectivă într-o formă de memorie vie: un muzeu al Mineriadelor – cu umor, dar și cu privire critică.
La momentul Mineriadei, Ion Barbu era inginer topograf la mina Petrila. Nu a urcat în trenurile care i-au adus pe mineri la București, dar a fost martor la plecarea și la întoarcerea lor. Din interiorul sistemului, a văzut cum se clădea o iluzie.
„Nu am fost un participant la Mineriada din 13-15 iunie. Deci aveți garanția mea că nu am dat în cap la nimeni!”
Ce se știa în Valea Jiului despre manifestația pașnică din Piața Universității, în iunie 1990? Ion Barbu povestește că, în ciuda izolării geografice, informația circula intens, mai ales prin ziare precum România Liberă.
„Te duceai la serviciu și discutai politică. Discutai politică, fumai și beai cafele. Deci, ăsta era programul zilnic.”
Unul dintre momentele pe care Ion Barbu le evocă este prezența lui Gelu Voican Voiculescu în gara din Petroșani, dirijând plecările către Capitală.
„Un lucru clar pe care și astăzi îl vizualizez: recunosc figura lui Gelu Voican Voiculescu din gara din Petroșani, loc în care se ocupa personal de mobilizarea și de transportul minerilor.”
Întoarcerea minerilor în Valea Jiului a fost, și ea, memorabilă. Ion Barbu își amintește o scenă simbolică: un miner, încărcat ca un Moș Crăciun, încercând să vândă un calculator fără unitate centrală, furat din sediul PNȚCD. Această „pradă de război” avea să fie dublată de un alt capital adus în Valea Jiului: sentimentul că minerii au salvat democrația!
„Sentimentul ăsta se mai păstrează, încă, și acum!”
După Mineriadă, atmosfera din mină s-a schimbat radical. Cei care nu făceau parte din „clasa muncitoare” deveniseră persona non grata. Ion Barbu oferă și o explicație dură pentru componența umană a acelor evenimente:
„Toate minele din Valea Jiului fuseseră populate de forță de muncă venită din zona Moldovei, de foarte slabă calitate, ca să fim eleganți în vorbire. Și, efectiv, deplasarea aceea la București s-a făcut mai puțin cu scopul unei conștiințe civice, că trebuie să facă dreptate, că țara e în pericol, că Iliescu e amenințat, s-au dus foarte mulți cu scopul de jaf. Și, într-adevăr, s-au întors cu două capitaluri, unul de simpatie și unul de investit.”
După închiderea minei Petrila, Ion Barbu s-a reinventat ca artist și ca promotor al patrimoniului industrial. A fost liderul unei mișcări civice care a reușit să salveze clădirile minei, transformându-le în monumente istorice. Această luptă a fost documentată în filmul Planeta Petrila, realizat de Andrei Dăscălescu.
În ciuda eforturilor depuse, de-a lungul anilor, de atâtea personalități culturale, mina Petrila, aflată de câțiva ani în proprietatea Consiliului județean Hunedoara, este, astăzi, într-o stare avansată de degradare iar autoritățile locale nu par impresionate de acest lucru.
