Radu Trifan: “Pe lângă date științifice și informații cu caracter istoric, în cartea Morile de la Rudăria am încercat să aducem cât mai aproape acest fenomen al morilor de apă către public”

Morile de apă de la Rudăria reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase situri etnologice din România. Cu o istorie fascinantă, aceste instalații vechi de secole continuă să macine grâul, păstrând vie o tradiție care a rezistat timpului. Radu Trifan, expert în patrimoniu și autorul cărții Morile de la Rudăria, a fost invitatul Ancăi Mateescu la GPS Cultural și a oferit o incursiune în lumea acestor mori spectaculoase.

“A fost o misiune dificilă, dar extrem de interesantă”, spune Radu Trifan despre procesul de documentare pentru cartea sa. “Nu ne-am imaginat la începutul acestei aventuri că se pot pune într-atâtea pagini atât de multe informații despre aceste mori”. De-a lungul cercetărilor, echipa sa a descoperit nu doar cele 22 de mori cunoscute, ci și alte trei mori ascunse, ajungând la un total de 25.

Unul dintre cele mai interesante aspecte scoase la iveală de cercetare este corectarea unui mit.

“Din cercetările pe care le-am făcut, ne-am dus efectiv la anul 1874, la sursă, și în acel cadastru care s-a realizat în acea perioadă, ne-am dus să vedem dacă e adevărat că cele 51 de mori chiar au existat. Ei bine, nu a fost așa, a fost o confuzie, atunci când cercetătorii din anii ‘80 au consultat acel registru. De fapt, erau 51 de mori și canale, dar morile erau în realitate 38 sau 39.”

Un element inedit al morilor de la Rudăria este faptul că multe dintre ele se rotesc invers acelor de ceasornic, ceea ce le-a adus denumirea de "îndărătnice". De asemenea, numele morilor sunt strâns legate de familiile care le-au construit. Așa au apărut denumiri ca Moara Popeasca, Moara Hămbăroanea sau Moara Firiz, fiecare având o istorie aparte.

Astăzi, 20 dintre cele 25 de mori sunt funcționale, dar necesită întreținere constantă.

“Ele erau folosite 24 ore din 24. Nu mai este cazul astăzi, dar ce vreau să spun este că sunt uzate și e o mare problemă în ziua de astăzi pentru localnici să le repare folosind tehnicile vechi, tehnicile în care au fost construite. Fie pentru că aceste tehnici s-au pierdut, fie pentru că nu mai au meșteri în stat, fie pentru că materialele din care s-au făcut nu mai sunt disponibile.”