Ascultă Radio România Cultural Live


09 Noiembrie 2019, 07:00

sound effect of the terminal / Attention! The plane on the flight from Chisinau
to Venice
landed. Taxi, who needs it. Where are you going?

/ 3
short inserts /

/ Voice / When I arrived in Chisinau, it
was night, October 25th. The first words were: Oh, Lord, I finally got home.

/ Voice / It is impossible to live with
a low salary in Moldova
and with European prices through shops. Yes, it is a small social blanket that
lives on a very high level. Precisely they do not live from the sweat of the

/ Voice / Over 5 hours they put my
handcuffs on my hands. We were 3 girls, all with higher education. When I got
to the interrogation in Germany
they asked me what I worked in the country? I said, I'm a journalist. The guy
looked at me for a long time, he had no words to say. I said, that's it. I'm
not lying.

Generic: "Ana from Moldova"- a
documentary about the odyssey of the immigrant woman, about the power to
overcome, the feminine fragility and the expected freedom.

Presenter text: The stories I want to tell
you here, if they could be transposed into a feature film, would compete with
the Oscar films. They are scenarios taken from life, without a bit of fiction
and metaphors. It is the reality that surrounds us and that we accept for 30
years. We do not want or fail to change the present, and if we have tried, few
things have evolved in post-Soviet Moldova.

musical effects, which bring to the foreground an image from a Moldovan village

Presenter text:

I am
in Ana's house - one of my heroines, a Moldovan who recently returned from
abroad, after years of absence. She worked as a caregiver in Italy, at home
- a high school teacher. Pașcani village, Criuleni district, a locality in the
center of Moldova.

/ Voice / - You have a very nice house, beautiful house, with
chickens, puppy, cat. - Yes.- It's just good to live beautifully here. - Yes. /
she's not keen to talk, she's sad / Here, and that hen is spinning around here.
/ she signs with her hand towards the hen / In this yard it was always full of
mud. Only with the chubby I was going here. Only mud in the yard. Through the
windows the wind enters. Children needed many things. With a teacher's salary
and a driver's salary it was impossible to live. I lived in debt all month. We
had a cow, pigs, birds, but it wasn't enough for us to live. We were doing
everything we could, but we had no money.

Presenter text: Here's how her story
begins. She was 33 when she made the decision to leave. In the flower of the
age, when it is most dear to live, with 2 children, Ana leaves her household and goes thousands of
kilometers from the house. For money, what else would a high school woman need?

/ Voice / I worked for 15 years in the
village gymnasium. Because of my low salary, I decided to leave. I made the
decision with my husband. He remained to look after the children.

Presenter text: The statistics indicate
that over 2/3 of the migrant women from Moldova are between 15 and 44 years
old. The rural ones are more tempted to leave, the cause being the major lack
of sources of existence. Since the 1990s, the perennial governments have not
known how to stop the phenomenon of migration, on the contrary, according to
experts, when banking fraud was discovered in 2017, a second wave of migration
began in the Republic
of Moldova. Go away, who
wants to. It remains, who can - this would be the slogan of today's time.

clearly remembers her first day at work in Italy,
in Modena. It
was December 2007.

/Voice / When I arrived in Italy, it was
winter, December, cold. I was in pain, I left two boys-teenagers at home. But,
that was to be, destiny….

Presenter text:

of interior comfort, communication, frustrations, the illness of the old people
they care for and sometimes the aggressiveness of the Italian masters, slowly
deepens the feeling that they are modern slaves, born not to think and act
freely, to dream and to be happy. Their happiness is their monthly salary and
the only joy is seeing their happy children.

Ana from Moldova…..

Presenter text:

Ana, another odyssey. The story of this woman who dreamed of becoming a good
doctor, saving lives at her home in Moldova is very similar. The money
and time invested in his career did not give him security in a prosperous
future because the country of 30 years is facing great social, political and
economic problems. Small salaries up to 200 euros per month, do not reach a
family with 2 children. Life is very expensive in Moldova.

/ Voice, other woman / I gave up very
hard on my dreams of becoming a good doctor at home. I wanted to help our
people. And I took everything from the beginning. I washed the floor, toilet,
dishes in restaurants. Until I learned the language, until I did my papers, it
was very difficult.

Presenter text:

sacrifice of these women is very high. Some left their babies, others the
school children, old and sick parents, men with or without family
responsibilities. The path to Italy
was followed by the next protagonist - a professional journalist. How was it?
Dark, very dark.

/Voice, 3rd woman / I went underground through
the Czech Republic
and Germany.
I was caught at the border. I was in prison in Germany. I was in a gloomy state. A
psychological condition difficult to explain. This exodus is a mass
deportation. We leave Moldova
to support our families financially. I remember my parents who were deported
during Stalin's time. The same story was repeated with me, I was forced to
leave because of the financial difficulties. I was caught on the border in Germany. I was
with a girlfriend. At the interrogation I had headaches, I didn't think about
what I say. The translator was a Romanian with studies in Sibiu and he tried to calm me down. The
policeman had asked me what work I had done in Moldova. I told her I was a
journalist. The policeman took off his glasses, looked at me for a long time.
He had no words to say. And he asked me: are you a journalist and you go
underground? I replied: this is the reality, I'm not lying.

Presenter text:

the early 1990s, when the first wave of migration to Italy began - the country
where Moldovans found their easiest work, women went underground, traveling for
miles on foot, through chains or forests, swimming rivers or boats at night,
without food, without documents, with fear, full of suffering. In the end, they
give up their happiness and comfort the thought that at least their children
will be able to have what they need for life.

/Voice / - How does a work day in Italy usually

- I work as a caretaker at a private house / we say
badanta / I wake up very early in the morning, prepare breakfast for her, wake
her up, help her to get up, to wash, to dress. I give her the medicines, I
clean the house. At noon again I make food, and so on, every day the same
thing. The days pass, and they are similar to each other. Time seems to be
stopped. The days are long in Italy.

Presenter text:

out of 24 hours, 7 days a week. That is how Moldovan nurses can work in the
adoptive country. To the Italians, it seems, this work system suits them. They
are paid not much more than 1000 euros a month for the work they do. Caring for
the elderly helps the Italian state to increase its prosperity, if we take into
account the fact that for a sick old man, it would require several thousand
euros a month, if they were placed in asylums. So someone has to lose, and
someone else - to win. Who loses? Easy to guess.

/ Voice / I know what's going on in Moldova. I had
been to America.
I had won a grant from the Peace Corps. And then many asked me why I didn't
stay in America.
I came back from America
full of ideas to implement them at my work place, at the newspaper where I
work. But, unfortunately, after a year, I had to pack my bags - a bag with the
necessary ones, and to go underground, without documents to Italy. I was in
3 years underground. Most Moldovan women went without documents in Italy or with a
tourist visa open for a month. Since your visa expires, you have no right to
stay in the country, you have no right to medicine. It is a pathological fear,
you are afraid to go on the street, to move from one village to another. And
there is the fear that you may be caught and expelled from the country.

Generic: Ana from Moldova….

Presenter text:

don't come home for years. Not because they don't want to, but because they
can't. 2, 6 or even 11 years, a lot of days and nights lived without family.
Reuniting with families gives them even bigger headaches. Children no longer
recognize their mothers, husbands forget their wives, and their old parents

/ Voice / - It was painful. I hadn't seen
my daughter for years. When we met, I didn't know how to react. We look at each
other without getting close, without hugging.

- How
many years have you been away from home?

- 2
and a half years, then I came back, she was 10 years old already. It was a
total blockade between us. We looked at each other for a long time, we couldn't
believe we were together. Many days passed until we became friends. My daughter
didn't even want to be around her. She basically didn't recognize me. She was
cold, detached from me.

/ Voice / - How long have you been home?

- 2
years. I didn't have the documents and I couldn't come. When I came home, it
was very painful. My family didn't recognize me. I had changed in the meantime.
I had lost a lot. Everyone was crying at the airport. They asked me if I am not

- Who
came to the airport?

- The
children, the husband, the sister, the relatives, the whole family. And so….

- How
did you find your home, the yard?

Changed, obviously, because in this time, I sent money home. I was talking with
my husband about the renovation of the house.

- What
was the first thing you did when you came back?

- I
cried because I missed everything.


faced an unknown world, they made a huge assault only to earn more money - as
much as to get them to educate their children, cover their loans, renovate
their own homes. If they would return the years, what would they do, how many
of them would stay at home?

/ Voice / If I go back in time, I don't
think I would leave the country. Even if it is very nice in Italy, it is easier to earn money, it is easier
to face the hardships, but when you leave the children in Moldova and you
are not with them, it is a lost time and nothing can be recovered. I feel like
I have two personalities. Part of me tells me to stay here in my country,
another calls me to leave. It's too difficult for me… ..

Presenter text:

yet, many of them, who went to work in Italy, managed to find a well-paid
job, took their children and men and re-built their nests. Others, however,
come back after many years, no longer find comfort at home. They got away from
friends, neighbors, they cannot find their peace. Why? Because they developed
over time the "Italy
syndrome" - anguish of which thousands of Moldovans suffer. Here is the
price of their freedom.

/ Voice / I was disappointed.
Disappointed as a professional journalist. The thing that threatened me the
most was the future of my children. I wanted to give my children many
opportunities, but I couldn't. A case I will never forget. It was my child's
birthday and I had no money to buy him a cake. And many other situations like
this I have had. Then I said: if I don't move, I don't expect the country to do
something for me.

/Voice,interview /

- What would you like to
change to feel happy?

- To stay home, next to the
children. I want to work in Moldova
and have a salary from which I can live decent. Pay bills, buy food, etc. Not
to feel great economic deficiencies. I don't want much from life. I want the
little. I never wanted much.

- What did you see in the eyes
of the Moldovan women you met in Italy?

- Much pain. A lot of
suffering. They miss their home. When we meet, we talk a lot, about children,
about Moldova,
what we could change in the country.

/ musical agreement /

Presenter text:

go home, in our Moldovioara. But is the country ready to receive over 1 million
migrants? How Many Free Jobs Are There? And what salaries does the state
propose? Questions so far unanswered.

/ Voice / We are immigrants. Every month
we send money to Moldova,
home. So, we are helping the country to grow. I can't understand why we are
still so poor. We send millions of money to the country.

Presenter text:

2 of
the heroines of this documentary did not return to their home country, only in
short visits.

sure, I'll go home". These were the words spoken by Ana, from Pascani. She
returned in the summer of this year.
With good thoughts. To never leave for Italy. But she had not been able to
accommodate herself with her new life, because Italy's syndrome was crushing her

/ Voice /
Can you imagine
when you come home a story will be waiting for you. That's what you imagine.
But when you come back, you're disappointed. Everything is the other way
around. Kids don't care about you anymore. We also have no discussion topics.
And that hurts. Kids don't like what you do. They have learned without you.
They have a personal life. And you don't find yourself at home. There you are a
foreigner, and at home you feel like a foreigner. But you continue to dream of
a beautiful story, a better life. But it's an unreal story.

Presenter text:

2 months of fighting with her, even around the most significant national
holiday, when she could celebrate it, on the Independence Day of R. Moldova,
Ana, she leaves the country. She left behind a beautiful house with a cat and a
dog and a large lock at the door. The children have already grown up, because she
has been in Italy
for more than ten years. They no longer need their mother to be close to them,
but they need her money. And in Moldova
you can't have many.

Anna's husband is still with his luggage. Gheorghe or Ghita, as Ana tells them, goes to Germany and
even tomorrow. They promise each other that they will come back for Christmas.

/ insert, male voice / - It's very hard
to go to work away from home. We'll leave tomorrow. My soul hurts. We're far
away from each other. The governors don't care about us, they don't want to do
something for us. We are simple people. They intentionally make us leave the
country. It's hard to live here. The prices are very high, even higher than in Germany.

- Which
city will you work in?

- In
Romerberg. But the job will be in Speyer,
a beautiful town.

- If
you had a better salary, would you stay here?

- Yes.
If I had at least 10,000 lei / 500 euros / I would work here, but with 5000
lei, I cannot support my family. Neither the clothes get the money, nor go for
a vacation. We do not want to be rich. We want to be able to exist in our

- What
are you going to do with the cat? What's its name?

- Lary.

What about the cat? Who's left?

He's Billy.

- He
has sad eyes.

- Yes.
Feels we're leaving, I think. My husband and I are leaving. Yes, the dog is
very happy when we return. When we return, he is the first to meet us. I
wouldn't say that where I go is more beautiful. No, it's not.

- When
are you leaving?

- Tomorrow.

- What
do you pack?

Some clothes. And so. Oh, God.

fragment from the song "Ghita" by Cleopatra Stratan… ../

Postscriptum: Every day, over one hundred Moldovans,
women and men leave Moldova.
Each of them pays with their own lives for the expected freedom. Free, but not
happy, because happiness, in their opinion, means home, it means family.

/ musical agreement /

this documentary we have included excerpts from interviews with 3 anonymous
ladies, whom I have generically named Ana - the woman who builds herself, for
the happiness and comfort of her family.

documentary was made within the project "Growing up to be free".

author, editor and producer - Ludmila Alexei.

- Oxana Rosca.

Director - Silvia Ilarionov.


sonor aerogara/ Atenție! A aterizat avionul Chișinău- Veneția. Taxi, cine
dorește. Unde mergeți?

inserte scurte/

Cînd ajuns la Chișinău,
era noapte, 25 octombrie. Primele cuvinte au fost: Doamne, în sfirșit am ajuns

E imposibil de trait cu salariile din Moldova și cu preturi europene prin
magazine. Da, este o mica pătura socială, care traiește la un nivel foarte
înalt. Precis că nu trăiesc din sudoarea frunții.

Peste 5 ore îmi pun cătușele în mâini. Eram 3 fete, toate cu studii superioare.
Cînd am ajuns la interogatoriu în Germania
m-au întrebat ce am lucrat în țara? Am zis: Sunt ziaristă.
Neamțul m-a privit îndelung-îndelung, nu avea cuvinte ce să zică. Am zis: asta
e, nu mint.

Generic: “Ana din Moldova” - un documentar despre odiseea
femeii emigrante, despre puterea de a învinge, fragilitatea feminină și
libertatea sperată.

Textul prezentatorului: Istoriile pe care vrem să vi
le povestim aici, dacă ar putea fi
transpuse întrun film de lung metraj, ar
concura cu filmele de Oscar. Sunt scenarii preluate din viață, fară pic
de ficțiune și metafore. E realitatea ce
ne încojoară și pe care o acceptăm preț de 30 de ani. Nu vrem sau nu ne reușește să schimbăm prezentul, iar dacă am și încercat, puține
lucruri au evoluat în Moldova postsovietică.

musicale, care aduc în prim plan o
imagine dintrun sat moldovenesc/

Sunt acasă la Ana
– una din eroinele mele, o moldoveancă recent revenită de peste hotare, după
ani buni de absență. Badantă în Italia, acasă la ea - profesoară de liceu. Satul Pașcani, Criuleni,
o localitate din centrul Moldovei.

voce/ Ai gospodarie foarte frumoasă, casă frumoasă, cu găini, cățel, pisică.
Da. Tocmai bine ca să traiești frumos aici. Da. Iată, și găina asta se învîrte
pe aici. /o alungă/ În curte era mereu glod. Doar cu ciubotele mergeam pe aici.
Numai noroi prin curte. Prin geamuri
intra vîntul. Copiii aveau nevoie de multe
lucruri. Cu un salariu de învățător și
unul de șofer, era imposibil de trăit. Toată luna trăiam în datorii. Aveam vacă, porci, oratănii,
dar nu ne ajungea pentru trai. Noi făceam
tot ce puteam, dar abia de legam tei de

Iată cum începe povestea ei. Avea 33 de
ani cînd luase decizia să plece.
În floarea vîrstei fiind, cînd îți este cel mai drag să trăiești, cu 2
copii minori, Ana își i-a ziua bună de la familie, își lasă gospodăria și se duce
la mii de kilometri de vatră. Pentru bani, ce altceva i-ar fi trebuit unei femei cu studii superioare?

lucrat 15 ani în gimnaziul din sat. Din cauza salariului mic, am decis să plec.
Am luat decizia împreuna cu soțul. El a rămas să aibă grijă de copii.

Statisticile notează că peste 2/3 dintre femeile emigrante
din Moldova,
au vîrsta între 15-44 de ani. Cele din
mediul rural sunt mai tentate să plece, cauza fiind lipsurile majore de surse
de existență. De la 90 încoace guvernele
ce s-au perindat nu au știut cum
să stopeze fenomenul migrației, dimpotrivă, potrivit experţilor, odată cu descoperirea fraudei bancare, din 2017 încoace,
în Republica Moldova a început un al
doilea val de migraţie. Pleacă cine vrea, ramîne cine poate - acesta ar fi
sloganul timpului de azi.

Ana, își amintește cu claritate
prima ei zi de muncă în Italia, la Modena.
Era decembrie 2007.

Insert, voce/ Cînd am
ajuns în Italia, era iarnă, decembrie, frig. Eram cu durere în suflet, lăsasem
acasă doi baieți- adolescenți. Dar, asta a fost să fie, destinul.

Lipsa confortului interior și a
comunicării, frustrările, înstrăinarea de familie, boala bătrînilor pe care-i
îngrijesc și uneori agresivitatea stăpînilor italieni, încet-încet aprofundează sentimentul că sunt niște sclave moderne, născute nu
pentru a gîndi și acționa liber, a
visa și a fi fericite. Fericirea lor e
salariul de la sfîrșit de lună și unica
bucurie e să-și vadă copiii îndestulați.

/generic - Ana din Moldova

O altă Ana, o altă odisee. Foarte
asemătoare este și povestea acestei
femei care a visat să devină un medic bun, să salveze vieți la ea acasă, în Moldova.
Banii și timpul investiți în carieră, nu i-au dat siguranța întrun viitor
prosper, pentru că țara de 30 de ani se
confruntă cu mari probleme sociale, politice, economice. Salariile mici de pîna la 200 de euro lunar,
nu ajung unei familii cu 2 copii. Viața
e foarte scumpă în Moldova.

/Insert, voce, altă
femeie/Am renunțat foarte greu la visele mele de a deveni un medic bun la mine
acasă. Să pot ajuta poporul nostru. Și, am luat-o de la zero. Am spălat podele,
WC-uri, vesela prin restaurante. Pîna am
învățat limba, pîna mi-am făcut actele, a fost foarte greu.

Sacrificiul acestor femei este unul
de proporții. Unele și-au lăsat pruncii, altele copiii de școala, părinții
bătrini și bolnavi, soți cu sau fără responsabilități familiale. Drumul spre Italia l-a parcurs și
următoarea protagonistă – ziaristă de profesie. Cum a fost? Sumbru.

Insert, voce, a 3
femeie/Am trecut clandestin prin Cehia și Germania.
La graniță am fost prinsă. Am stat în închisoare în Germania.
Eram întro stare lugubră. O stare psihologică greu de explicat. Acest exod e o
deportare în masă. Plecăm din Moldova
ca să ne susținem familiile financiar. Mi-aduc aminte de parinții mei care au
fost deportați pe vremea lui Stalin. Cu mine s-a repetat aceeași istorie, am
fost silită să plec din cauza greutăților
financiare. Am fost prinsă la graniță în
Germania. Eram cu o prietenă. La
interogatoriu, aveam dureri de cap, nu mai gîndeam ce spun. Translatorul era un român cu studii la Sibiu
și a încercat să mă liniștească. Polițistul mă întrebase ce muncă făcusem în Moldova. I-am
zis că sunt ziaristă. Neamțul și-a scos ochelarii, m-a privit îndelung. Nu avea
cuvinte ce să zică. Și m-a întrebat: dvs sunteți ziaristă și treceți hotarele clandestin?
Eu am răspuns: asta e realitatea, nu mint.

La începutul anilor 90 cînd abia se dădea start primului val de migrație spre Italia- țara unde cel mai lesne moldovencile își găseau de
muncă, femeile plecau clandestin, parcurgînd kilometri pe jos, prin lanuri de porumb sau
păduri, trecînd înot rîuri sau cu bărcile noaptea, fără hrană, fără acte, cu frica în sîn, pline de suferințe -
ele ajung să renunțe
la propria fericire, și le consolează gîndul că măcar copiii lor vor putea avea bunul

voce/ - Cum începe de obicei o zi de
muncă în Italia?

- Mă
trezesc foarte dimineață, pregătesc micul dejun, trezesc batrîna, o ajut să se
ridice, să se spele, să-și facă toaleta. Pregătesc mîncarea, îi dau medicamentele,
curățenie prin casă. La amiază din nou fac mîncare, și tot așa, în fiecare zi
aceleași lucruri. Zilele trec asemănătoare una cu cealaltă. Timpul parcă stă în
loc, nu mai trece. Nu mai trece timpul.
Sunt lungi zilele în Italia.

24 din 24 de ore, 7 zile în săptămînă. Atât pot lucra badantele moldovence în
țara adoptivă. Italienilor, se
pare, le convine acest sistem de muncă. Ele sunt plătite nu mult peste 1000 de euro lunar pentru munca
ce o fac. Ingrijitoarele de batrîni
ajută statul italian să-și crească prosperitatea, dacă am lua în considerație
faptul că pentru un batrîn bolnav, ar fi
necesar lunar cam zece de mii de euro,
dacă ei ar fi plasați în aziluri. Deci, cineva trebuie să piardă, iar altcineva
– să cîștige. Cine pierde? Lesne de

voce/ Știam ce se întîmplă în Moldova.
Cunoșteam situația. Fusesem în America. Cîștigasem
un grant de la Corpul Păcii.
Și după aceea mulți m-au întrebat: de ce nu am rămas în America. Eu
m-am întors din America
plină de idei pentru a le implementa la locul meu de muncă, în redacția
ziarului unde lucram. Dar, din păcate, a mai trecut un an, și am fost nevoită
să-mi fac bagajele – o geantă cu strictul necesar, și să plec în Italia
clandestin. Eu m-am aflat în Italia 3 ani clandestin. Majoritatea femeilor moldovence
au plecat clandestin în Italia sau cu o viză de turist pentru o lună de zile.
Din momentul ce îți expiră viza, nu mai ai niciun drept să stai pe teritoriul
țării, nu ai dreptul la medicină. E o frică patologică. Ți-i frică să mergi pe
stradă, să te deplasezi de la un sat la altul. Și mai e frica că poți fi prinsă
și expulzată din țară.

Generic: Ana din MOldova

Nu vin acasă cu anii. Nu pentru că nu vor, ci pentru că nu pot. 2, 6 sau chiar 11
ani…..o groază de zile și nopți trăite fără ai tăi. Reîntîlnirea cu familiile
lor le dau și mai mari bătăi de cap. Copiii nu-și mai recunosc mamele, soții
își uită consoartele, iar părinții nu mai apucă
clipa revederii, pentru că mor.

voce/ - A fost dureros cînd mi-am revăzut fiica peste cîțiva ani petrecuți în
Italia. Nu știam cum să interactionăm.
Ne uitam una la alta fără să ne apropiem, fără să ne îmbrățișăm.

Peste cîți ani ai revenit acasă?

Peste 2 ani și jumătate am revenit, ea avea 10 ani déjà. A fost un blocaj
total între noi. Ne priveam, nu ne vedea
a crede că suntem împreună. Au trecut
multe zile pînă ne-am obișnuit împreună. Nu vroia la început nici să
stau în preajma ei. Practic nu mă recunoștea. Era rece, detașată de mine.

voce/ - Cît timp nu ai fost acasă?

- 2
ani. Nu aveam actele și nu puteam veni. Cînd am venit acasă, a fost foarte
dureros. Nu mă recunoșteau ai mei. Mă schimbasem foarte mult. Slăbisem. Toți
plîngeau în aeroport. Mă întrebau dacă nu sunt bolnavă.

- Cine
a venit la aeroport?

Copiii, soțul, sora, rudele, tot neamul. Și așa a fost….

- Cum
ți-ai găsit casa, curtea?

Schimbate, evident, pentru că în acest răstimp, eu am trimis bani acasă. Mă
sfătuiam cu soțul ce lucrări să facă în casă.

- Care
a fost primul lucru pe care l-ai făcut cînd ai revenit?

- Am
plîns, pentru că mi-a fost dor.

Au înfruntat o lume necunoscută, au făcut un asalt enorm numai pentru ca să cîștige
bani mai mulți, atât cât să le ajungă ca să-și educe copiii, să-și acopere
împrumuturile, să-și renoveze propriile case.
Dacă ar întoarce anii înapoi, ce ar face, cîte din el e ar ramîne acasă?

voce/Dacă aș întoarce anii, nu cred că aș pleca din țară. Chiar dacă în Italia
e foarte frumos, mai ușor se cîștigă banii, e mai ușor să înfrunți greutățile,
dar, atunci cînd lași copiii în Moldova și tu nu ești alături de ei, e un timp
pierdut și nu se mai poate de recuperat nimic. Parcă am doua personalități. O
parte din mine îmi zice - stai aici în țara ta, iar alta mă cheamă să plec. E
prea dificil pentru mine…..

Și totuși, multe din ele, plecate la munci în Italia, au reușit să-și facă un
rost, și-au luat copii și soții și și-au refăcut cuibul. Altele, însă, revenite
după ani buni, nu-și mai găsesc confortul
nici acasă. Înstrăinate de rude, de
prieteni, vecini, nu-și pot afla liniștea, de ce? Pentru că au
dezvoltat în timp “sindromul Italia” –
angoasa de care suferă mii de
moldovence. Iată prețul libertății lor.

voce/ Eu am fost dezamagită. Dezamagită ca și profesionistă. Cel mai mult ce mă
amenința , era viitorul copiilor mei. Vroiam să le ofer copiilor mei multe, dar
nu puteam. Un caz pe care n-am să-l uit niciodată. Era ziua de naștere a copilului și eu nu aveam bani să-i cumpăr un tort. Și
multe alte situații de acest gen am avut. Atunci am zis: dacă nu mă mișc eu, nu aștept tara
să facă ceva pentru mine.


- Ce
ai vrea să schimbi ca să te simți fericită?

- Să
mă întorc acasă. Să pot lucra în Moldova și să am un salariu din care să pot trăi, nu
să exist. Să pot achita facturile, să-mi cumpăr pâine, și la pâine. Să nu am
lipsuri economice mari. Nu vreau mult de la viață. Vreau puțin. Nuciodată nu am
vrut mult.

- Ce
ai văzut în ochii femeilor moldovence pe
care le-ai întîlnit în Italia?

Multă durere. Multă suferință. Le este dor de casă. Cînd ne întîlnim vorbim
mult, despre copii, despre Moldova,
cum am putea schimba


Să ne întoarcem acasă, în Moldovioara
noastră. Dar este oare țara pregătită să-și
primească cei peste 1 milion de emigranți? Cîte locuri de muncă libere sunt? Și
ce salarii le propune statul? Întrebări deocamdată fără răspuns.

voce/ Noi migranții în fiecare lună trimitem bani în Moldova, acasă. Așa, noi ajutăm și
țara să crească. Acești bani ramîn în țară. Nu pot să înțeleg de ce suntem încă
așa de săraci. Noi trimitem milione de lei în țară.

2 dintre eroinele acestui documentar nu s-au întors în țară, decât pentru vizite

totuși, numaidecît mă voi întoarce.
Acestea au fost cuvintele rostite de Ana de la Pașcani. Și s-a întors, în vara
acestui an. Cu gînduri bune. Să nu mai plece niciodată în Italia. Dar nu reușise să se
acomodeze la noua ei viață, pentru că sindormul Italia îi și macina sufletul.

sonor, aeroport/ Îți imaginezi cînd vei veni acasă te va aștepta o poveste.
Asta îți imaginezi. Voi veni acasă, vom sta cu toți la masă. Vom rîde, vom
glumi. Dar cînd revii, ești dezamagită. Totul este invers. Copiilor nu le mai
pasă de tine. Nici nu mai avem teme de discuție. Și asta doare. Copiilor nu le
place ceea ce tu faci. Ei s-au deprins fără tine. Au viața lor. Și nu gasești liniște
la tine acasă. Acolo ești străin, și acasă tot străin te simți. Și visezi la o
poveste frumoasă. Dar e o poveste ireală.

După 2 luni de luptă cu sine, chiar în preajma celei mai semnificative sărbători naționale, cînd ar fi putut să o
marcheze cu fast și voie-bună – de Ziua Independenței R. Moldova, Ana părăsește țara, lăsînd în urmă
o casă frumoasă cu pisic și cățel, cu un
lacăt mare la ușă. Copiii deja au crescut și nu mai au nevoie de mama să le fie aproape, ci de banii ei. Iar în Moldova
nu ai cum să-i ciștigi mulți.

soțul Anei e cu geamantanele făcute.
Gheorghe sau Ghiță, cum îl dezmiardă Ana, pleacă în Germania
și chiar mâine. Iși promit că se vor revedea de Crăciun.

voce de barbat/ - E foarte greu cînd trebuie să mergi la muncă departe de casă.
Noi plecăm mâine. Mă doare sufletul.
Suntem departe unul de altul. Cei de la conducere nu vor să facă ceva pentru
noi, oameni simpli. Parcă ar vrea sa plecăm. Intenționat ne alungă din țară. E
greu de trăit aici. Prețurile sunt foarte înalte, chiar mai mari decît în Germania.

- In
ce oraș vei lucra?

- In
Romerberg. Dar locul de muncă va fi in Speyer,
un orășel frumos.

Dacă ai fi avut un salariu mai bun, ai fi rămas aici?

- Da.
Dacă aș avea macar 10.000 de lei / 500 de euro/ aș lucra și aici, dar cu 5000
de lei, nu-mi pot întreține familia. Nici pentru îmbrăcăminte nu ajung banii,
nici să pleci întro vacanță.

- Noi
nu vrem să fim bogați. Vrem să putem exista la noi în țară.

- Ce
vei face cu pisicul? Ce nume are?

- Lary.

- Și

- El
e Billy.

- Are
ochii triști.

- Da.
Simte că plecăm, cred. Și eu și soțul
plecăm. Da, câinele e foarte bucuros. Cînd revenim, el e primul care ne întălnește
la portiță….și n-aș spune că unde plec e mai frumos. Nu, nu e.

- Cînd

- Mâine.

- Ce
pui la bagaj?

Cîteva haine. Și atît. O, Dumnezeule.

din piesa “Ghiță” de Cleopatra Stratan…../

Postscriptum: În fiecare zi din țară pleacă
peste o sută de moldoveni, femei și bărbați.
Fiecare dintre ei plătesc cu propria viață pentru libertatea sperată. Liberi, dar nu și fericiți, pentru că
fericirea, în opinia lor, înseamnă acasă, înseamnă familie.


acest documentar am inclus fragmente din
interviurile cu 3 doamne anonime, pe
care le—am numit generic Ana - femeia care se zidește pe sine, pentru fericirea
și confortul familiei sale.

a fost realizat în cadrul proiectului “Crescuți
pentru a fi liberi”.

de scenariu, redactor și producător -
Ludmila Alexei.

– Oxana Roșca.

– Silvia Ilarionov.

Raised to be Free 09 Noiembrie 2019, 07:00


RTVS- Rozhlas a televízia Slovenska Odbor literárno- dramatickej tvorby AUTORKA: Na začiatku bol sen, a v tom sne som hľadala...

Raised to be Free 09 Noiembrie 2019, 07:00

The Price for Velvet (Revolution)

You are listening to the radio feature The Price for Velvet. Music: We Promised to Love Each Other – the unofficial anthem of...

The Price for Velvet (Revolution)
Raised to be Free 09 Noiembrie 2019, 07:00

Ungaria Systhem Changers

Ungaria Systhem Changers
Raised to be Free 09 Noiembrie 2019, 07:00


Radio documentary Author: Vaida Pilibaitytė Sound: Vaida Pilibaitytė, Adomas Zubė Editor: Vita Ličytė Transcript translation...

Raised to be Free 09 Noiembrie 2019, 07:00

PARTA V ZRCADLE ČTVRTSTOLETÍ - přepis audiodokumentu

Dan (narace): Bylo mi 13. Bylo krátce po revoluci. Byl jsem fanouškem Michaela Jacksona. Spolu s několika dalšími kamarády...

PARTA V ZRCADLE ČTVRTSTOLETÍ - přepis audiodokumentu
Raised to be Free 09 Noiembrie 2019, 07:00

Taken from the audio archive: thousands of people shout in the front of the Verkhovna Rada of Ukraine

Taken from the audio archive: thousands of people shout in the front of the Verkhovna Rada of Ukraine
Raised to be Free 09 Noiembrie 2019, 07:00

Der Mauerfall

Die Bewegung, die ich hier in Leipzig erlebt habe, wird mich mein Leben lang mit tiefer Freude und Glückseligkeit erfüllen....

Der Mauerfall
Raised to be Free 09 Noiembrie 2019, 07:00

Vlad - A documentary by Maria Balabaş for the project Raised To Be Free

(Vlad recită versuri La Familia): De c ând eram copii nu ne-a despărțit nimic, Am fost și voi fi mereu fratele tău mai mic....

Vlad - A documentary by Maria Balabaş for the project Raised To Be Free
Ascultă live

Ascultă live

00:30 - 01:00
Vorba de cultură (reluare)
Ascultă live Radio România Cultural
00:05 - 02:00
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
Acum live
Radio România Antena Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
00:00 - 06:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru