SOS: Locuirea informală în România
19 Martie 2018, 12:00
Astăzi, de la ora 16:00, la ArCuB, va avea loc dezbaterea „SOS: Locuirea informală în România“. Tot la ArCuB, în Sala Arcelor, poate fi vizitată, până pe 25 martie, expoziția „No Man's Land“, organizată în colaborare cu Fundația Pact și MKBT.
În România sunt peste 64.000 de familii ce nu dețin forme legale asupra locuinței în care trăiesc și/sau trăiesc în locuințe insalubre, neconectate la utilități, în zone cu risc pentru sănătatea și siguranța locuitorilor.
Dreptul la locuință nu este garantat și, de multe ori, este slăbit de sărăcie, de lipsa de informare, de inacțiunea autorităților. Cum s-a ajuns aici? Ce ține de responsabilitatea individuală și ce intră în sarcina autorităților? Ce soluții există?
Despre toate aceste probleme a vorbit Dan Vasiliu cu Bogdan Suditu, expert locuire și planificare teritorială MKBT, astăzi, la Espresso - matinal Radio România Cultural.