Cristian Apetrei: „Rezistența bacteriilor la antibiotice se schimbă într-un mod care este înspăimântător”

Infecțiile nosocomiale – cele care apar și se răspândesc în spitale – rămân una dintre cele mai grave și mai subestimate probleme de sănătate publică.

În dialog cu Corina Negrea, prof. dr. Cristian Apetrei, dr. în microbiologie, Profesor de Boli Infecțioase și Microbiologie la Facultatea de Medicină și la Școala Doctorală de Sănătate Publică a Universității din Pittsburgh, SUA, discută despre bacteriile rezistente la antibiotice, despre cauzele tragediilor din secțiile de terapie intensivă și despre ce ar trebui schimbat urgent în sistemul sanitar românesc.

9 copii internați la secția ATI a Spitalului de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” s-au infectat cu Serratia marcescens, o bacterie intraspitalicească. 7 dintre ei au decedat.

Bacteriile sunt niște organisme extrem de adaptabile. În mediul spitalicesc, ele evoluează rapid pentru a supraviețui atacului antibioticelor.

„Bacteriile intraspitalicești sunt mai rezistente. Antibioticele sunt spaima bacteriilor, bineînțeles, dar, pe de altă parte, bacteriile sunt spaima antibioticelor la rândul lor pentru că au capacitatea de a declanșa rezistență la antibiotice. Conflictul dintre cele două categorii este mare și ne face nouă viața un calvar”, explică prof. Apetrei.

Un exemplu clasic este Staphylococcus aureus meticilino-rezistent (MRSA), o bacterie care era odinioară asociată strict cu mediul spitalicesc, dar care astăzi provine adesea din comunitate. Acest fenomen arată cât de mult s-au schimbat regulile jocului microbian.

Printre cele mai frecvente bacterii din spitale se numără Serratia marcescens, un microb aparent inofensiv. Deși nu este un „mare patogen”, în condițiile potrivite – mai ales la pacienți imunodeprimați – devine o amenințare serioasă. Iar calea de intrare în spital este adesea banală:

„Majoritatea cazurilor din secțiile cu probleme vin din mediul extern, pe mâinile murdare ale aparținătorilor, ale personalului sau din microbiota pacienților.”

Serratia nu este un mare patogen.

Serratia este un oportunist. Marii patogeni sunt streptococul, Piogen care dă scarlatina, febra, reumatismul acut, Yersinia care dă ciumă, Vibrio, care dă holeră și Shigella, care dă dizenterie. Așa sunt marii patogeni (...).

Serratia nu este un mare patogen. Este o bacterie oportunistă. Ea infectează acolo unde are condiții. Este peste tot! Suntem purtători, o putem introduce în spital. În momentul în care survine o situație excepțională, care induce mai mult sau mai puțin o imunodeficiență, atunci Serratia devine o problemă.”

Controlul infecțiilor nu înseamnă doar medicamente, ci și disciplină. În spitalele din SUA, regulile de acces sunt extrem de stricte. În România, însă, accesul persoanelor străine în secții sensibile, cum ar fi terapia intensivă, rămâne slab controlat.

Reguli de bază precum spălatul pe mâini pot face diferența dintre viață și moarte.

„Spălatul pe mâini trebuie făcut cum am învățat în pandemie și am uitat imediat. Spălatul pe mâini trebuie să fie foarte, foarte bine controlat. Și, încă o dată, după părerea mea, în secțiile de terapie intensivă, nu au ce căuta apărținători. Dacă vrei să controlezi infecția, asta este diferența.”

Manușile de unică folosință reduc riscul, dar nu îl elimină complet. Și, contrar afirmațiilor oficiale, infecțiile nosocomiale nu pot fi eradicate. „Infecțiile nosocomiale nu dispar din spitale!”. Ele pot fi doar ținute sub control prin protocoale aplicate strict și consecvent.

Una dintre cele mai alarmante probleme rămâne adaptarea rapidă a bacteriilor la tratamente. Uneori, o tulpină devine rezistentă chiar în timpul experimentelor de laborator.

Serratia, de exemplu, face parte dintr-o familie de bacterii care își pot transmite rapid factorii genetici de rezistență. Acesta este motivul pentru care fiecare utilizare necontrolată a antibioticelor poate contribui la apariția unor „superbacterii” pentru care nu avem tratament.

Pe larg, în interviul acordat pentru emisiunea Știința 360, realizatoare Corina Negrea.