Diana Tăut: „Pornim de la falsa premisă că interdicția produce rezultate. Cred că mesajul este de a-i proteja pe copii și adolescenți, mai degrabă decât de a interzice”
17 Februarie 2026, 17:18
Interzicem sau nu accesul copiilor și adolescenților pe rețelele sociale? Și dacă da, de la ce vârste?
Într-o lume în care copiii și adolescenții cresc cu telefonul în mână, iar rețelele sociale sunt parte din viața lor de zi cu zi, discuția despre interdicții, limite și protecție devine inevitabilă. Și totuși, simpla interzicere a accesului copiilor la social media nu este soluția, explică Diana Tăut, conferențiar universitar în Departamentul de Psihologie, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca (https://psychology.psiedu.
Diana Tăut explică de ce este nevoie de reglementări inteligente, adaptate realității digitale.
Interdicția, știm bine, provoacă reacție.
„Pornim de la falsa premisă că interdicția produce rezultate. Da, interdicția produce reactanță, cel puțin la început, așa cum s-a întâmplat cu orice comportament riscant reglementat. Cred că mesajul este de a-i proteja (pe copii și adolescenți, n.r.), mai degrabă decât de a interzice.”
Sigur că viața de zi cu zi ne arată altceva.
„Este interzisă vânzarea de alcool și de tutun la adolescenți și, cu toate acestea, sunt adolescenți care consumă. Asta înseamnă că desființăm interdicția? Nu, sub nicio formă.”, spune Diana Tăut.
„Nu e vorba să nu reglementăm de teamă că adolescenții vor reacționa. Ei se adaptează. Important este să-i protejăm.”
Protecția creează siguranță! Dar unde suntem, mai exact? Vorbim despre adicție sau consum problematic?
„Pentru unii adolescenți folosim mai degrabă termenul de consum problematic.” Și asta, pentru că „adicția presupune sevraj, toleranță, neglijarea celorlalte activități și afectarea tuturor domeniilor vieții. Dacă punem toate aceste criterii, vedem că există o problemă reală „iar efectele sunt deja vizibile: infinite scrolling-ul, statul pe telefon, afectează somnul, concentrarea la școală, relațiile sociale. Vedem o afectare sistematică a adolescenților.”
Și totuși, dacă discuția rămâne în cadrul „interzicem accesul copiilor și adolescenților pe rețelele sociale”, care ar fi cea mai potrivită vârstă? 12 sau 15 ani? De ce nu 10 sau altele?
„Trebuie să facem o distincție clară: despre ce fel de social media vorbim? Infinite scrolling-ul, video-urile care pornesc automat, like-urile, share-urile, accesul la conținut nepotrivit vârstei și contactul cu persoane străine - la aceste funcții n-ar trebui să aibă acces copiii nici la 12 ani, nici la 14–15 ani. (...) Nu tai comunicarea online, dar tai elementele de gratificare – like-urile, share-urile, reacțiile instant. (...) Mai puțină gratificare online, mai multă viață offline”.
Soluția propusă este una graduală.
„Propun o etapizare a accesului. De la 12 ani, copiii pot folosi forme de social media care nu sunt addictive și care nu produc rău pe termen lung.”
De ce nu e prea târziu să intervenim și de ce e bine că există o discuție despre reglementare?
Pentru că, spune Diana Tăut, „dovezile s-au acumulat în timp. Nu aveam de unde să știm de la început cum va afecta un copil care crește cu telefonul în mână. Rezultatele științifice sunt cumulative. Ne uităm la cohorte mari de copii, observăm în timp și abia apoi tragem concluzii.”
Dar reglementările eficiente nu pot funcționa izolat, doar la nivel național și de ce este nevoie de reglementări la nivel european?
Pentru că „dacă este o protecție la nivel european care reglementează arhitectura rețelelor sociale pentru anumite vârste, este mai greu de scurtcircuitat de adolescenți.”
Sunt și întrebări absolut necesare la care încă nu avem răspunsuri clare: „cum verificăm interdicția? Cum prelucrăm datele biometrice ale adolescenților? Diana Tăut are și răspunsul: „dacă venim cu o reglementare la nivel european și forțăm marile companii să introducă schimbări în arhitectura rețelelor sociale, atunci cu siguranță avem mai mult succes.”
Până la urmă, discuția nu ar trebui să fie despre demonizarea tehnologiei, ci despre responsabilitate, echilibru și protecție reală. Și să nu uităm, spune Diana Tăut, că părinții sunt oglinda copiilor: „copiii întotdeauna vor copia ce face părintele, nu ce spune părintele. De foarte timpuriu, copiii învață că în telefon există ceva foarte important și că sunt în competiție cu telefonul pentru atenția părintelui.”
Interviul integral, mai jos, realizatoare Corina Negrea.
Diana Tăut „coordonează programul de masterat în Psihologia Sănătății Publice și Clinice din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca ( 
Facebook Masterat).
Activitatea sa academică și de cercetare este centrată pe sănătatea adolescenților, cu un accent constant pe promovarea sănătății, prevenția comportamentelor de risc și reducerea inechităților în sănătate.
Este cercetător principal în studiul Health Behaviour in School-aged Children (HBSC), afiliat la Organizația Mondială a Sănătății, contribuind la analiza determinantelor psihosociale ale sănătății adolescenților și la fundamentarea politicilor publice bazate pe date empirice. Coordonează și participă activ la proiecte naționale și internaționale dedicate alfabetizării în sănătate, prevenției și dezvoltării de intervenții psihosociale adaptate cultural pentru grupuri vulnerabile.
A publicat lucrări pe teme precum barierele în calea vaccinării, prevenția cancerului de col uterin, sănătatea mintală a copiilor și părinților, precum și intervenții implementate în școli și comunități.” (CV Diana Tăut, LinkedIn).
