Marius Stan: "Lansarea unei bombe nucleare poate să creeze o situație nefavorabilă în comunitate pentru orice țară, pentru multă vreme.I (...). I-ar deteriora semnificativ statutul în cadrul comunității internaționale"

”14 bombe anti-buncăr, peste 120 de avioane și zeci de rachete de croazieră” au bombardat, conform https://www.digi24.ro/, în noaptea de 21 spre 22 iunie a.c. siturile iraniene Fordo, Natanz și Isfahan unde se află instalațiile destinate îmbogățirii uraniului.

”Fordo este cea mai importantă instalație. Esrebine protejată, este situată în interiorul unui munte, pe mai multe nivele subterane.Și faptul că este atât de bine protejată ne spune, ca și în cazul altor țări, că acolo sunt stocate materiale de mare importanță.Se presupune că Iranul are în cele trei localități peste 400 kg de uraniu îmbogățit, suficient de mult, probabil cam la 60%, nu chiar 95% cum ar fi nevoie pentru o bombă nucleară, dar oricum foarte aproape. Și o mare parte s-a presupus că se află acolo, în adânc, în subteran.”, spune fizicianul Marius Stan, invitatul din această seară al emisiunii Idei în nocturnă. Diaspora. Dincolo de granițe.

”Iranul a ales aceste locații pentru că ele asigură condițiile necesare producerii uraniului îmbogățit prin metode centrifugale. Deci au avut acolo tot ce era nevoie, energie suficientă, apă, de asemenea o zonă suficient de largă - trebuie spațiu mult pentru a instala aceste centrifuge, care sunt și ele destul de mari.

Și, de asemenea, au vrut să fie destul de aproape de capitală, dar nu foarte aproape, și separate bine între ele, ca în cazul în care una dintre ele este distrusă, celelalte să nu fie afectate. Și dacă vă uitați pe hartă, sunt la o distanță rezonabilă una de cealaltă, în locuri care permit etaje subterane numeroase, trei, poate chiar șase, nu sunt date sigure despre asta.

Accesul de asemenea trebuie să fie rapid, atât pentru a alimenta instalațiile cu ce este necesar, dar cât și pentru a putea fi protejate militar. Natanz, de exemplu, este cel mai mare centru probabil de îmbogățire a uraniului și a fost avariat și în trecut. De menționat că până în 2005, multe din aceste instalații erau deasupra pământului, la suprafață. Au fost, în ultimii 20 de ani, însă, mutate instalațiile cât și combustibilul în adânc.

De asemenea, la Isfahan, calitatea de protecție militară face ca acolo să fie cel mai probabil locul unde să mute uraniul îmbogățit după ce a fost procesat.

Deci este o strategie oarecum normală de a distribui în trei locații diferite care sunt ușor de apărat, care sunt în general în zone muntoase, greu accesibile și care permit, cum spuneam, să se lucreze în adânc.”

Iar ”atacul aerian nu a fost un atac care poate fi condus de orice țară. Bomba are 13 tone și a pătruns adânc în pământ. Vă dați seama?

Și un țăruș metalic, dacă ne gândim așa, dacă îi dăm drumul, îl ridicăm cu brațele și îi dăm drumul, va pătrunde în pământ. Cu cât este mai greu, cu cât îl ridicăm mai sus, cu atât va pătrunde mai mult. Este o bombă convențională care a detonat după ce a pătruns în pământ până la o locație care a fost calculată și a fost lansată de la 12 km înălțime. Mă rog, a atins o viteză limită din cauza frecării cu aerul, dar în cele din urmă a lovit viguros solul.

Consecințele acestui atac sunt, acum, după cum am văzut în presă, evaluate. După ce președintele Trump a declarat că aceste locații au fost distruse complet, acum sunt semne de întrebare despre asta.

De asemenea, există și bănuiala că în ultimele luni, așteptând un atac iminent, poate unele materiale și chiar instalații au fost mutate din aceste trei locații.

Cred însă că pagubele au fost suficient de mari ca să dea înapoi programul nuclear iranian cu multe luni, poate chiar cu câțiva ani.(...)

Uraniul natural (care se găsește în natură) nu este un element fertil, care să poată conduce la fisiune nucleară, fie pentru energie nucleară, fie pentru bombe nucleare.

Cu toate acestea, dacă este ușor îmbogățit, poate fi folosit în reactoare nucleare, cum sunt, de exemplu, reactoarele de la Cernavodă. Sistemul CANDU folosește uraniul natural, ușor îmbogățit, și apă grea ca moderator și element de răcire. (...) Când o țară decide să îmbogățească uraniul și să treacă la uraniul 235, înseamnă că urmărește fie o cale către reactoare nucleare cu neutroni rapizi, care sunt mai puțin populare (dar care au fost folosite în unele țări), fie dorește să obțină o bombă nucleară.

(...) Iranul a pornit în această direcție și de aici suspiciunile: o țară care are atât de mult petrol și care vrea să folosească energie nucleară, de ce hotărăște să îmbogățească uraniul trecând la un izotop care este folosit în fabricarea de bombe nucleare?

Și această suspiciune a fost menținută de-a lungul timpului. Desigur, Iranul a negat și are argumente, alții au acuzat și au și ei argumentele lor.

Procesul de îmbogățire a uraniului a evoluat în timp.

Inițial, în timpul proiectului Manhattan, s-a folosit o metodă de difuzie în faza gazoasă, apoi a fost propus o metodă de difuzie în fază lichidă, dar în cele din urmă Uniunea Sovietică, la vremea aceea, a propus centrifugare, separarea Uraniului 235, care este mai ușor, are masă atomică mai mică, de uraniul 238, care este unul mai greu. Aceste dispozitive centrifugale sunt ca niște cilindrii mari, plasați pe verticală, se învârtesc în jurul axei principale, gazul circulă prin convecție în interior și se separă. Uraniul 238 mai către margine, cel 235 către centru, și sunt extrase.

Aceasta este tehnologia de care multe țări, inclusiv Statele Unite, dar și în Europa se tem că va fi folosită pentru a obține materiale pentru bombe atomice. Îmbogățirea trebuie să fie masivă, până la 95, peste 95%.”

La acest moment, se presupune că Iranul a reușit îmbogățirea uraniului până la 60% - insuficient ca să producă o bombă nucleară dar ”suficient ca să constituie o etapă preliminară”, spune Marius Stan. ”Acest material trebuie și stocat, trebuie să ținem minte. Dacă îl produci deja la 95%, va fi foarte dificil de stocat fără să creezi involuntar un accident nuclear.

De aceea ei preferă să îmbogățească până spre 60%, să îl păstreze și apoi când e nevoie să îl mai îmbogățească mai mult, dacă intenția este de a face o bombă nucleară.”

”Amenințarea cu armele nucleare a revenit.Rusia a amenințat Ucraina, poate și între Coreea de Nord și Coreea de Sud există o tensiune și au fost niște amenințări mai mult sau mai puțin voalate.Deși, ne gândim, dacă rămâne la nivelul de amenințare îndeplinește acea funcție de descurajare pe care o propovăduiesc susținătorii neproliferării: esuficient doar să ameninți (...)cu bomba nucleară și poate asta va face un conflict să se stingă.Nu știu dacă e adevărat sau nu.

Lansarea unei bombe nucleare poate să creeze o situație nefavorabilă în comunitate pentru orice țară, pentru multă vreme.De aceea, cred că guvernele țărilor care au focoase nucleare ezită și nu ar vrea să folosească astfel de arme, pentru că astea le-ar deteriora semnificativ statutul în cadrul comunității internaționale.”

De ce a fost totuși nevoie de un astfel de atac, ce este necesar pentru fabricarea combustibilului pentru reactoare nucleare versus materiale pentru o bombă nucleară, ce este, cum și de ce se face îmbogățirea uraniului, ce țări au arsenal nuclear și care au doar reactoare nucleare, cât de eficiente (mai) sunt tratatele de neproliferare, cum arată viitorul energiei nucleare și care va fi impactul inteligenței artificiale în aceste domeniu - iată doar câteva dintre subiectele pe care le vom discuta în seara aceasta la Idei în nocturnă. Diaspora. Dincolo de granițe cu fizicianul Marius Stan.

La Radio România Cultural și pe www.radioromaniacultural.ro, de la ora 21.10, realizatoare Corina Negrea.

Marius Stan locuiește în Chicago, SUA, unde este consultant științific și scriitor.

A obținut licența în fizică la Facultatea de Fizică a Universității București (1986).

După un stagiu la ROFEP S.A., a devenit Cercetător Științific la Institutul de Chimie Fizică „Ilie Murgulescu“ din București (https://www.icf.ro/), în grupul condus de Academician Maria Zaharescu.

În 1997 a obținut Doctoratul în Chimie și în același an a început un stagiu postdoctoral la „Los Alamos National Laboratory” din SUA (https://www.lanl.gov/). În scurt timp a fost angajat permanent și a creat un grup dedicat studierii proprietăților termodinamice ale materialelor.

”În 2010, s-a mutat la Chicago ca lider al programului de materiale inteligente la Laboratorul Național Argonne (https://www.anl.gov/) și „Senior Fellow” (Profesor Asociat) la Universitatea din Chicago și Universitatea Northwestern.

Între 2013 și 2015 a fost consilier principal și director național pentru informatică la Ministerul Energiei al SUA, în timpul administrației președintelui Barack Obama.

Dr. Marius Stan folosește inteligența artificială (AI) și simulările computerizate de înaltă performanță pentru a înțelege și prezice proprietățile sistemelor complexe cu aplicații în energie (materiale nucleare și baterii), electronică (memoria calculatoarelor) și securitate națională.

A publicat pe larg în literatura științifică și deține mai multe brevete de invenție.

În 2021 a decis să se retragă de la institutul Argonne pentru a se dedica unor proiecte personale centrate pe utilizarea calculatoarelor în știință, tehnologie și artă și a ținut și ține o serie de conferințe internaționale pe această temă – inclusiv în România la București, Iași, Cluj, Timișoara, Brașov și Pitești – lucrează chiar la o carte despre inteligența umană și cea artificială.

În prezent oferă consultanță privind utilizarea inteligenței artificiale și scrie cărți.

Marius a publicat proză scurtă și poezii în reviste literare din Romania și S.U.A, între care volumul de proză scurtă „Câteva zile” (2013) și volumul de poezii „Un foc viu” (2015). De curând a contribuit cu povestiri în limba română la volumele colective „Marea degringoladă amoroasă”, apărut la Editura pentru Artă și Literatură și „Povești călătoare”, la editura Minela.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din Vestul Mijlociu, S.U.A. Acum scrie un roman și o colecție de povestiri, ambele în limba engleză.” (CV personal).