Ascultă Radio România Cultural Live

Ioana Bâldea Constantinescu, realizatoarea emisiunii Orașul vorbește, îşi lansează cel de-al doilea roman la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

11 Mai 2017, 06:39

Ioana Bâldea Constantinescu, realizatoarea emisiunii Orașul vorbește, una dintre cele mai ascultate emisiuni de la Radio România Cultural, își va lansa cel de-al doilea roman joi, 11 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigu.

„Am decupat momente, frânturi de conversaţie, unele sunt aproape literale, dar nu am un personaj făcut după cineva, şi asta mă bucură, pentru că nu trăiesc cu teamă că cineva se poate recunoaşte sau mă poate recunoaşte. Sunt frânturi de mine peste tot, dar, dincolo de asta, este acel «Call me Ishmael» pe care numai Melville l-a stăpânit cu desăvârşire, convenţia aceea care-ţi face bucăţi un gând şi ţi-l pune în zece capete. Îmi place acest joc, pentru că este periculos şi greu în acelaşi timp.“ (Ioana Bâldea Constantinescu)


Ioana Bâldea Constantinescu îmbină în acest al doilea român al sau, aşa cum a făcut-o şi în Dincolo de portocali, fascinaţia pentru personajele misterioase şi curiozităţile din vremuri îndepărtate cu o emoţionantă poveste contemporană. Nautilus ne poartă astfel paşii prin Parisul zilelor noastre – unde un tânăr doctorand se documentează vreme de câţiva ani pentru lucrarea să – şi în Franţa de secol XIV, pe urmele faimoasei Reine Blanche, prima colecţionară a Evului Mediu. Fie că scrie despre obiecte frumoase şi rare, despre iubiri diafane, despre ciumă care decimează un sat întreg sau despre suferinţă unui băieţel autist captiv în lumea lui, Ioana Bâldea Constantinescu îşi construieşte frazele cu pricepere şidelicateţe de bijutier, într-un stil deja inconfundabil.

„Este, într-o măsură importantă, o carte despre prejudecată și despre desființarea ei, despre dinamitarea, la un moment dat, unor lucruri în care suntem cu toții înțepeniți și ne înțepenim din ce în ce mai tare“, spune Ioana Bâldea Constantinescu, într-un interviu realizat de Dorina Călin

Ioana Bâldea Constantinescu s-a născut în 1979 în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti, specializarea engleză–spaniolă, şi are un masterat în studii culturale americane la aceeaşi facultate. Din 2001 până în prezent, lucrează că jurnalist în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune: este moderator, producător, coordonator cu interese în zona de documentar, feature, sound art, sound environment. Dintre emisiunile produse sau moderate: StoryMania, 5th Avenue, Oraşul vorbeşte, Espresso. A realizat interviuri cu David Lodge, Jonathan Şafran Foer, Nicole Krauss, Sarah Dunant, Alain de Botton, Joanna Kavenna, Prinţul William Lobkowicz, Mircea Cărtărescu, Filip Florian, Roxana Davidescu, Ana Wagner. Expune, de asemenea, instalaţii audio: Sycorax (obiect virtual în cadrul proiectului de artă contemporană Contemporary Nightmares, iulie 2010), I Wear My Ego On My Face (la Târgul de bijuterie contemporană, Sala Dalles, noiembrie 2012), Oraşul cu cercel de perlă (la Târgul de bijuterie contemporană, Sala Dalles, noiembrie 2013). Colaborează cu articole, recenzii, cronici de călătorie, interviuri la Esquire, Harper's Bazaar, Elle, The One, Cosmopolitan, LiterNet.ro.

România va fi țară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028. A fost semnat acordul oficial
Literatură 20 Februarie 2026, 14:38

România va fi țară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028. A fost semnat acordul oficial

România își va prezenta literatura și cultura în postura de țară invitată de onoare la cea de-a 80-a ediție...

România va fi țară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028. A fost semnat acordul oficial
Două volume despre experiența războiului, lansate la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Literatură 19 Februarie 2026, 18:27

Două volume despre experiența războiului, lansate la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Editura Polirom și Curtea Veche Publishing organizează pe 20 februarie o lansare comună, gândită ca un semn de...

Două volume despre experiența războiului, lansate la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Editura Corint marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși prin lansarea volumului „Constantin Brâncuși și coloana din văzduh”, scris de Alina Bâltâc
Literatură 19 Februarie 2026, 15:36

Editura Corint marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși prin lansarea volumului „Constantin Brâncuși și coloana din văzduh”, scris de Alina Bâltâc

Editura Corint marchează 150 de ani de la nașterea lui CONSTANTIN BRÂNCUȘI prin lansarea celui mai nou titlu din...

Editura Corint marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși prin lansarea volumului „Constantin Brâncuși și coloana din văzduh”, scris de Alina Bâltâc
Tatiana Niculescu: „Când am scris piesa (Brâncuși contra SUA ) voiam să mă întâlnesc cu Brâncuși, să intru în lumea lui, să înțeleg privirea lui asupra lumii și a artei”
Literatură 19 Februarie 2026, 11:45

Tatiana Niculescu: „Când am scris piesa (Brâncuși contra SUA ) voiam să mă întâlnesc cu Brâncuși, să intru în lumea lui, să înțeleg privirea lui asupra lumii și a artei”

La 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Sala Media a Teatrului Național I.L. Caragiale găzduiește un...

Tatiana Niculescu: „Când am scris piesa (Brâncuși contra SUA ) voiam să mă întâlnesc cu Brâncuși, să intru în lumea lui, să înțeleg privirea lui asupra lumii și a artei”
România, țară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028
Literatură 18 Februarie 2026, 14:16

România, țară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028

România va fi țară invitată de onoare la Frankfurter Buchmesse în 2028, cel mai important târg de carte și...

România, țară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028
"De partea bună a hărții". Lansare de carte
Literatură 18 Februarie 2026, 13:13

"De partea bună a hărții". Lansare de carte

Miercuri, 25 februarie, de la ora 18.00, la Cărturești Modul. Participă: Anca Șurian-Caproș, Nadine Vlădescu, Cezar Gheorghe,...

"De partea bună a hărții". Lansare de carte
Serie de dezbateri dedicate circulației cărților românești în lume și dialogului cu piața globală de carte
Literatură 18 Februarie 2026, 13:07

Serie de dezbateri dedicate circulației cărților românești în lume și dialogului cu piața globală de carte

Începând din această lună, la Muzeul Național al Literaturii Române debutează o serie de evenimente...

Serie de dezbateri dedicate circulației cărților românești în lume și dialogului cu piața globală de carte
„Literatura granițelor” – două romane puternice în dialog
Literatură 11 Februarie 2026, 17:12

„Literatura granițelor” – două romane puternice în dialog

„Literatura granițelor” - Dezbatere pornind de la două cărți care trasează granițele dintre norme și abateri, între vizibil...

„Literatura granițelor” – două romane puternice în dialog
Ascultă live

Ascultă live

05:00 - 06:00
Teatru Național Radiofonic - Biografii, memorii
Ascultă live Radio România Cultural
05:05 - 07:00
Bună dimineaţa, România!
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
05:00 - 06:00
Espańol 4
Ascultă live Radio România Internaţional 1
05:07 - 07:00
România, devreme (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
04:00 - 06:00
TEATRU RADIOFONIC
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
03:00 - 06:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
00:00 - 06:00
Restituiri
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
05:00 - 06:00
ACASĂ ÎN ARDEAL (R)
Ascultă live Radio România Tg Mureș
04:00 - 06:00
Seară de teatru
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri