The Huntsman- Winter’s War- un film cu două atu- uri: distribuție și CGI – de Michaela Platon

Cred că deja e un trend prin lumea făcătoare de bani de la Hollywood să prinzi povestea şi s-o scuturi ca să ajungi înaintea începutului chiar, aşa că prequell-urile par mai băgate în seamă pe masură ce originalitatea este abandonată în favoarea unui drum deja deschis de un film care a avut succes. Aşa că Cedric-Nicholas Troyan, care la Snow White and The Huntsman (2012) s-a ocupat de efecte speciale, nu de regie, face acum un pas către upgradarea profesională şi preia frâiele acestei producţii care este puţin de acţiune, puţin de dragoste, puţin fantastică şi puţin dramă, într-un cuvânt... o poveste, pe care o puteti acum vedea si pe HBO.

Şi ştiti cu toţii
că iubesc poveştile, că mă identific cu energia lor specială şi cu dinamica
personajelor care – inevitabil- sunt împărţite în „răi” şi „buni’, aşa că o să
recomand întotdeauna un film aparţinând acestui gen. Pe de altă parte nu pot să
nu sesizez faptul că scenariul suferă pe alocuri de inconsistenţă şi este mult
prea previzibil. Dar nu cumva apartenenţa la tărâmul acesta magic ne livreaza
totul deja taguit, aşa că doar o
imaginaţie de geniu poate inova şi crea noul, spectaculosul, ceva în stare să
ne uimească în mod absolut?! Orice ar fi
însă, personal prefer să vizionez o astfel de producţie (cu toate sincopele ei)
decât să mă încarc negativ la un film plin de violenţă sau absurd.

Este clarissim pentru oricine că regizorul a mizat la
maximum pe doua atuu-ri pe care le-a aruncat în „joc” într-un mod curajos:
distribuţia şi efectele speciale.Cea dintâi, ni-i readuce pe Charlize Theron şi
pe Chris Hemsworth din precedentul film, şi ne bucură prin prezenţa Jessicai
Chastain şi a lui Emily Blunt, nou cooptate în a da viaţă- prima războinicei
Sara, iar cea de-a doua reginei Freya. În rest avem licenţe explicite de prin
alte producţii celebre, aşa că atmosfera, personajele şi chiar situaţiile ne
provoacă un deja vu cu Cronicile din Narnia, Lord of the Rings, Crăiasa Zăpezii,
Harry Potter, iar lista poate continua. Al doilea atu este reprezentat de
efectele speciale, capitol la care dl Troyan se pricepe, aşa că basmul devine
fantastic şi capată mult mai multe valenţe cu ajutorul CGI şi a tehnicii 3D.

Cât despre personaje, ele sunt un fel de adunare generală
la care au fost convocate cu duiumul, aşa că avem şi Regina rea- megalomaniacă,
crudă şi egotică- şi Craiasa Zăpezii-
transformată în insensibilă prin pierderea iubirii- şi troli dar şi pitici
(doar 4!), şi un vânător – căruia pe la noi i se mai zice şi Făt-Frumos- şi o
Cosânzeană- care însă e războinică şi roşcată nu bălaie- şi o oglindă magică
manipulatoare, care aici este nu doar un instrument, ci şi un receptacul al răului,
de apariţia-dispariţia căreia legându-se partea suculentă a complotului.

Esenţa acestui basm rămâne însă povestea de iubire cu o
luptă intrinsecă şi felul în care –nu-i aşa - ea învinge totul şi restabileşte
echilibrul Universului. Filmul se termină, ca orice basm, cu un happyend, ceea
ce este îmbucurător, căci şi rezoluţia asta optimistă a cam început să fie
sabotată în multe scenarii.

Jocul actorilor este în conformitate cu nivelul de măiestrie
artistică al fiecăruia, dar şi cu partiturile care nu toate sunt egale valoric,
impresia generală fiind că niciunul dintre protagonişti nu a avut vreo
dificultate cu privire la personajul pe care îl interpretează, filmul nevenind
cu roluri substanţiale care să aducă beneficii de imagine, să conteze pentru
vreun premiu sau să fie de CV. Şi cu toate neajunsurile, filmul merită cu
siguranţă văzut, mai ales dacă o faci ca o alternativă la tot ce ne asaltează
acum în cinematografie cu violenţă, cu iminenţa unor cataclisme, cu războaie
intergalactice sau cu extincţia omenirii.

Aşa că vă invit să intraţi în poveste- unde e o minune
pentru fiecare - şi să vă dedaţi la bucuria curată a celui care vede şi
apreciază ceea ce e frumos şi bun, lăsând la o parte răul şi urâtul, pentru că
– zău! – asta face bine şi la tonus şi la estetica vieţii!