PORTRET: Nicolae Labiş – destinul răpit de „pasărea cu clonţ de rubin”
2 December 2020
Timpul prezent în literatură – Anastasia Gavrilovici: “Îmi place când cititorii au senzația că sunt mai puțin singuri“
4 December 2020

Volumul “Ultima dorință” Comédii, de Radu F. Alexandru, a fost premiat de Academia Română

Premiile Academiei Române pentru anul 2018 au fost decernate joi, 3 decembrie, în cadrul unei ceremonii în format hibrid – în sală reunindu-se anul acesta doar membrii Biroului Prezidiului Academiei, aflaţi în conexiune online cu preşedinţii celor 14 secţii ştiinţifice.

Premiul “Ion Luca Caragiale” pentru Teatru a fost acordat volumului ”Ultima dorință” Comédii, de Radu F. Alexandru, care a primit, anul trecut, Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor. Referindu-se la lucrarea premiată de Academia Română și editată de Polirom, Răzvan Voncu scria: “Cele cinci piese din Ultima dorinta alcătuiesc deopotrivă un volum puternic și tulburător de literatură, care abordează cu umor amărui crizele omului contemporan, și o ofertă de repertoriu de nerefuzat pentru scenele noastre. Arta lui Radu F. Alexandru de a vedea universalul în spatele deambulărilor clipei prezente mi se pare magistrală, venind direct din marea tradiție caragialiană.”

Printre laureaţi se află regizorul Stere Gulea – Premiul „Aristizza Romanescu”, pentru filmul Moromeţii 2 – şi criticul de teatru Marina Constantinescu – pentru organizarea ediţiei 2018 a Festivalului Naţional de Teatru. Distincţiile sunt acordate celor mai reprezentative creaţii ştiinţifice şi culturale româneşti, realizate sau publicate în anul 2018 în domenii diverse, de la literatură, istorie, filosofie, arte plastice, teatrale şi muzicale, până la matematică, fizică, chimie, biologie, agronomie, silvicultură, ştiinţe tehnice şi tehnologia informaţiei.

Ce reprezintă acest premiu pentru dramaturgul și prozatorul Radu F. Alexandru, a aflat Francesca Rusu de la autorul volumului ”Ultima dorință” Comédii, imediat după decernarea premiilor.