O carte pe zi - Cenzura
07 Aprilie 2017, 00:00
O carte pe zi, realizator Valentin Protopopescu
Vineri, 7.04.2017, în emisiunea Intro
Să vorbim despre cenzură - eseu (a treia parte)
Unde merg două, e loc şi pentru a treia. A treia parte, vreau să spun, al treilea episod al eseului despre cenzură. Astăzi vom intra, prieteni, în profunzimea practicii cenzurative.
Am fost întrebat dacă am fost vreodată subiect al cenzurii. Răspuns afirmativ, în multiple forme şi în felurite contexte. Am fost cenzurat din fragedă copilărie, cînd pornirile sălbatice mi-au fost cenzurate prin învăţarea unor comportamente civilizate (a mînca cu furculiţa şi nu cu mîna, a mă spăla pe mîini, a mă îmbrăca adecvat, a saluta inclusiv persoanele care nu-mi plac etc.) Şcoala generală, liceul, facultatea, studiile postuniversitare, ucenicia jurnalistică ‒ toate au fost forme de cenzură, de cenzură pozitivă, în timpul cărora am deprins tot ceea a fost necesar ca să devin profesionist. Aceasta a fost cenzura civilizatorie. Altfel, sigur, în plan profesional mi-au fost impuse unele teme şi invitaţi, mi-au fost scoase unele pasaje din texte şi materiale audio, iar într-un caz extrem, publicarea unei cărţi mi-a fost condiţionată de eliminarea a trei capitole din ea, capitole care ar fi putut deranja pe un puternic al vieţii culturale mioritice. Am gîndit pozitiv, am scos acele texte şi, adăugînd altele, am făcut o nouă carte, pe care am publicat-o la o editură ce nu avea probleme de acest tip. Cel cîştigat am fost eu.
La o altă întrebare ce mi-a fost adresată, referitor la faptul dacă am cenzurat au ba pe cineva, răspunsul meu a fost sincer: da, pe motive de proastă alegere a temelor şi de slabă argumentare a textelor. Nu garantez însă că simpatia sau lipsa de simpatie în raport cu jurnalistul cenzurat nu a jucat vreun rol. Totuşi, cred că obiectivitatea a primat, cu toate că nu exclud în mod absolut influenţa umorilor personale. Graniţa între acestea este foarte fluidă. Nu-mi fac însă probleme de conştiinţă, căci vîrsta, experienţa şi autoritatea profesională aduc şi nişte privilegii. Nu eu am inventat roata.
Dacă m-am autocenzurat? Frecvent. Într-un sens, autocenzura este o formă de supravieţuire, decivilizare, de maturizare. Nu orice idee care ne trece prin minte este bună, nu orice alegere a noastră este perfectă. Mai bine ne-am autocenzura decît să generăm calamităţi. Cum anume m-am autocenzurat? Am amînat o opţiune, am deturnat o alegere, am schimbat tema, am găsit substituenţi ai invitaţilor. De pildă, la debutul meu radiofonic am încercat să realizez un interviu cu un star al intelectualilor publici din România. Iniţial omul a fost de acord, apoi m-a plimbat cu vorba, pentru a sfîrşi prin a spune că nu acordă interviuri (abia ce un coleg de redacţie îi luase un interviu). Indiferent care au fost motivele sale (omul era liber, putea face orice opţiune, era treaba lui), eu am respectat acea alegere a sa şi am renunţat. Dar din acel moment (şi se împlinesc, iată, 19 ani de-atunci) eu l-am ocolit 100% pe acel personaj. Mi-am jurat că de-ar fi ultimul reprezentant al domeniului său, tot nu l-aş intervieva, cu orice risc. Dreptul meu de a-mi alege temele şi invitaţii.
Există oare consecinţe ale actului cenzurativ? Bineînţeles, care sînt numeroase, benefice sau negative. Te poţi maturiza profesional, poţi deveni pragmatic, te poţi adapta contextului istoric, îţi poţi pierde încrederea în tine, slujba şi chiar libertatea. În absenţa cenzurii profesionale şi a autocenzurii, ne-am putea bizui pe bunul simţ social? Da, însă într-o prea mică măsură. Cu toate că ar fi dezirabil altceva. Dar de unde bun simţ cînd, cel puţin la noi, Biserica, Familia şi Şcoala au implodat, iar modelele sociale sînt sociopatul şi prostituata? La nivel mondial, cît priveşte Internetul, ar fi bine să fie instituită o formă supremă de cenzură? Iată o întrebare interesantă. Nu ştiu însă dacă dacă ar fi dezirabilă o asemenea iniţiativă, mai curînd nu, dar cu siguranţă că aşa ceva este imposibil. Viziunile despre justeţe, adevăr şi corectitudinea informaţiei sînt aşa de diferite, încît practic e cu neputinţă un consens. Poate că e mai bine aşa.
coperti ale unor cărţi despre cenzură, imagini ilustrînd universul mijloacelor de cenzură, link you tube spreun scurt documentar dedicat războiului purtat de nazişti contra cărţilor puse la index:
